Două Uniri într-un palat
Iași, capitală de război 8 decembrie 2011 Niciun comentariu la Două Uniri într-un palat 45O singură casă boierească din ținutul Iașului a cunoscut o istorie atît de glorioasă. Într-un singur loc demnitarii Moldovei, Bucovinei și ai Ardealului au ridicat țara pe picioare și au făcut-o cunoscută în Europa. Anii 1859 și 1918 au fost singurii în care actualul Muzeu al Unirii din Iași a prins viață. Cu ce a fost atunci s-au scris manuale despre trecutul românesc, iar perioada de dinainte și după a rămas de poveste.
Zidită într-o curte cu grădină mare, locuința cantacuzinilor a fost ridicată la rang domnesc odată cu investirea în funcție a lui Alexandru Ioan Cuza și după ce autoritățile i-au repartizat casa de pe Ulița Mare. I-au zidit un corp nou, cu rolul de a adăposti garnizoana care păzea zona și l-au dat spre folosire. Aceea a fost prima epocă în care clădirea a cunoscut măreția familiilor domnitoare. În scurt timp, porțelanuri de Sevres și Urbino alături de cristale celebre ajungeau din Franța sau Italia la comanda doamnei Elena Cuza și cu ele se înfrumuseța saloanele locuinței din Iași.
„Palatul Marilor Uniri”, cum mai este numit de către nostalgici, înflorea atunci cînd primea vizitele marilor demnitari din ținuturi îndepărtate, care aduceau vești îmbucurătoare pentru spațiul Moldovei. Iar cînd vreun Guvern cădea sau în zonă se iscau mișcări împotriva domnului Cuza căpăta urme de doliu de fiecare dată. Tocmai de aceea, în momentul în care acesta pleca la București, doamna Elena se preocupa de situația locuitorilor, primindu-i în audiență. După ce domnitorul celor două Principate a fost obligat să abdice, aici s-a instalat Creditul Urban, care în 1916 a primit să-l găzduiască în apartamentele sale pe regele Ferdinand I. Pe vremea aceea, deși în clădire funcționau mai multe instituții, acestea au fost nevoite să renunțe la pretențiile asupra spațiului și să se retragă pentru a servi țării, aflate într-o perioadă grea. În decembrie, cînd armatele germano-austriece ocupau Bucureștiul, autoritățile, împreună cu Casa Regală, s-au retras la Iași, cît mai sus de un posibil atac al inamicilor. Cu această ocazie, clădirea este readusă la viața domnească. Primea și atunci, precum se făcea în perioada lui Cuza, vizita miniștrilor, ofițerilor, sau consulii țărilor aliate, însă de data asta era redusă doar la această funcție. De fapt, cu același scop era folosit și Palatul Roznovanu, de vizavi de Mitropolie. Ambele locuri dirijau viața politică a României în refugiu.
După trei ani în care, între zidurile clădirii, s-a ținut frîul războiului, în 1918, pe strada Lăpușneanu, se renăștea idealul Unirii, după ce diplomații dezbăteau ore în șir alături de prim ministrul Brătianu condițiile tratatelor cu fiecare regiune a țării în parte. Prima delegație care urmărea înfăptuirea alipirii tuturor teritoriilor românești a fost cea de la Chișinău, condusă de Ion Inculeț. Boierul venise să prezinte suveranului „Actul Unirii”, votat de Sfatul Țării cu o majoritate de 86 de voturi pentru, 3 contra și 36 de rețineri. Din stradă, oamenii adunați cu flori îl saluta entuziasmați, chiar dacă îndurase atîtea lipsuri în tot acest timp. Pe urmă au sosit tinerii transilvăneni și diplomații bucovineni, iar pe 16 noiembrie, cînd trupele care ocupaseră Bucureștiul se retrăseseră, în salonul mare al clădirii s-a ținut ultimul dejun regal. Deja după prînz, trenul special cu prim-ministru, alături de oaspeții săi veniți să pună bazele Unirii, se îndreptau către Muntenia.
În ziua următoare, istoria palatului domnesc se încheia. Dimineața pleca și suveranul pe care îl aștepta o mulțime de oameni și o capitală părăsită timp de trei ani. Odată cu retragerea lor, atribuțiile Iașului ca centru al țării încetaseră, iar drapelul de pe Palatul lui Cuza a fost coborît. În urmă au rămas niște săli goale, care sunau a pustiu.
Adaugă un comentariu