Sărbătoarea închinării steagului
Iași, capitală de război 8 decembrie 2011 Niciun comentariu la Sărbătoarea închinării steagului 52Nu merităm să fim nostalgici. Au fost unii, care, gîrboviți de ani și aplecați de spate, urcau domol Copoul vara, își opreau mersul poticnit în fața casei lui Brătianu, se prăbușeau în genunchi și sărutau asflatul. Alții, pe timp de noapte, se strecurau în Aula din Sala Pașilor Pierduți, se așezau pe-un jilț și rămîneau pînă crăpa de ziuă, cu ochii pironiți prin sală. Se ridicau încet, mergeau direct în amfiteatre și-și priveau în ochi studenții c-un suflu dezarmant.
Dar ei nu mai sînt. S-au pierdut în cărțile de istorie, în apartamente mici și-nghesuite, înghițiți de un sistem care premiază doar băgarea în seamă. Pentru ei, Iașul mirosea altfel. Era un loc al schimbării, al speranței și, de ce nu, al renașterii. Poate nu a fost menit niciodată să devină capitală. Poate-a fost menit să existe pentru doi ani de zile, timp în care să le fie sutelor de mii de suflete pribege casă, sau refugiu pentru o națiune destrămată. Doi ani în care Iașul a plîns cu sîngele a zeci de mii de suflete.
Dar pentru acei oameni nu s-a terminat atunci. Cînd regele pleca cu tot alaiului din gară, s-au așteptat ca ceva să se întîmple. Erau împliniți și, cumva, trebuia să se sfîrșească. Însă Iașul a luat-o de la capăt, fără ei. Așa că s-au închis în cîteva zeci de luni de amintiri și au trăit, în lumea lor, mai departe. Iar cînd s-au stins, n-a mai rămas în urma lor decît un zîmbet.
În lipsa lor, astăzi coborîm Copoul buimaci. De Eminescu ne-amintim rîzînd, cu al său tei ținut artificial în viață, dar de Berthlot spunem, în cel mai bun caz, că-i un poet austriac. Turul Muzeului Unirii de pe Lăpușneanu nu menționează decît două fraze despre Ferdinand, regele celei mai mari dintre uniri, iar directorul Palatului Copiilor, unde-a avut sălașul Regina Maria, bulbucă ochii a mirare și ridică nepăsător din umeri.
Astăzi, 6 decembrie nu este o zi de sărbătoare și nici un moment de nostalgie. Pe 6 decembrie ar trebui să ne deplîngem morții. Ei știau.
Adaugă un comentariu