Pe urme de poveste – O studenție de 16 pagini
Supliment 6 aprilie 2011 Niciun comentariu la Pe urme de poveste – O studenție de 16 pagini 6Covrigii ne-au ținut de foame și am adunat monedele cît să ajungă de o cafea (pe vremea mea costa doar un leu). Ne-am lăsat unii pe alții să creștem, ne-am certat pînă în ultimul moment, dar criticile unui singur om ne-au așezat pe fiecare exact unde ne-a fost locul. Am trecut de la a scrie „unde arde” (rubrica cu petreceri focoase de pe pagina 16) de la cantina universității, la mers pe jos de la șosea pînă la Mînăstirea Tanacu, la căutat iubirea la rubrica matrimoniale sau încercînd să aflu, de la psiholog, ce se întîmplă cînd te îndrăgostești de un profesor, pentru drăguța pagină Incognito.
Ne-am îmbătat cu toții cu mirajul „reportajului”, sperînd ca în toată viața să nu fim nevoiți să punem degetele pe tastatură pentru o știre, cu toate că paginile 2-3 de actualitate le-am umplut cu mai mulți nervi decît ar fi încăput într-o sală de brokeraj. M-am supărat pe Mircea Dinescu cînd mi-a spus că el nu scrie pentru pagina 13, de parcă cifra asta nenorocită nu i-ar fi respectat la fel semnătura, mi-a crescut inima cînd CTP îmi spunea după muncă de lămurire „scriu, băi fată” și le-am mulțumit tuturor celor care m-au surprins trimițîndu-mi texte de vinerea. Tuturor ne era îngrozitor de frică să venim la ședințele de miercurea și ne închipuiam cum ar fi dacă și la „Dilema Veche” s-ar fi întîmplat la fel, iar domnul Vasilescu i-ar fi aruncat un dojenitor „Nu ți-a ieșit textul săptămîna asta” Iaromirei Popovici. Dar am învățat așa să ne privim în ochi și după ce dragul de Bogdănilă umplea luni dimineață, cu ochii cîrpiți de somn, cutiile de la universități cu reviste.
Studenția mea a avut 16 pagini pe care le-am umplut firesc cu prietenii frumoase, chipuri dragi, colorînd un album întreg de amintiri. Și cînd primesc acum revista la redacție mă bucur că și studenția altora apare săptămînal, de 400 de numere încoace.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu