Litere dezrădăcinate

Orice-ați spune, spiritul opinist n-a stat niciodată între acești patru pe­reți îngălbeniți, ticsiți de fum de ți­ga­ră. Și n-a rămas nicicînd doar în ju­rul acestei mese de lemn, ale cărei colțuri nu mai știm dacă au fost ro­tun­jite de angajații unei fabricii sau da­că le-am ros noi, toți cei care am tre­cut pe-aici cîte-o țîră. Nici n-a ră­mas arestat între perdelele din pînză de sac, prin care a trecut atîta fum de tutun de pipă cu miros de măr, încît nu li se mai deslușesc uzoarele.

Spiritul opinist a țîșnit pe geamul de la etajul doi al Casei de Cul­tură a Studenților și a ajuns în lo­curi pe care muritorii de rînd nu le văd nici în vise. Ticsit într-un rucsac, alături de un parizer și-o pîine cam veche, s-a plimbat și peste hotarele acestei țări, prin locuri în care a gă­sit povești frumoase și gogonate sau oameni mari, dar care au încăput mai apoi în una-două pagini de prin miezul revistei. A fost prin măduva munților, găsind personaje pe care toți le credeau demult dispărute, iar la mare…la mare îi place cel mai mult, în fiecare vară, acolo unde soarele-l gîdilă pe burtă și poate rîde cît pof­teș­te, mîncînd hamsii cu mîna stîn­gă și scriind o știre despre salvama­rii prepeliți cu dreapta.

Nici nu mai spunem cît a ză­bo­vit prin cămine, printre paturile su­pra­etajate cu cearșafuri identice sau pe canapelele de pe hol, la o țigară, ducînd ochii fetelor abia trezite din somn fix la pagina 15, jos, ca să știe ce le prezice expertul opinist în ale astrologiei.

Totuși, nu știu cum se face, dar, oriunde s-ar afla acest spirit nesupus, reușește să ne țină pe noi toți, strîns legați unul de altul, în re­dac­ția aceasta. Ne pătrunde în sînge și a­junge rapid la inimă. Și, din fericire, rămîne acolo.

Anastasia CONDRUC