Mai bine de 30 de ani, studenții și-au citit Opinia în pagini de revistă

Dacă prima oară a apărut acum 39 de ani ca organ al Uniu­nii Studenților Comuniști, revista „Opinia studențească” s-a făcut ușor remarcată ca o publicație „rebelă”, împotriva regimului, care refuza să pună poze cu dictatorul sau să-și umple paginile cu ode pro-ceaușiste. Tinerii jurnaliști care au scris aici de-a lungul anilor au reușit să se strecoare subtil printre obstacolele cenzurii comuniste.

Acum, orice om din mass-media românească recunoaște „Opinia” ieșeană ca singura școală de presă veritabilă din țară.

Primele pagini ale „Opiniei stu­­dențești” au fost publicate în apri­li­e 1973, revista apărînd atunci ca or­gan de presă al Uniunii Aso­cia­ți­i­lor Studenților Comuniști (UASC) din Centrul Universitar Iași și a­vînd obiectivul de a reflecta viața stu­denților – atît condițiile de cazare și dotarea cantinelor, cît și modul de predare și atitudinea profesorilor. Cu toate astea, în revistă s-au regăsit și subiecte sociale și politice, fapt care a făcut-o să se distingă repede de alte publicații studențești din țară.

Pe vre­­mea aceea, editarea de ast­fel de re­viste era o inițiativă a sta­­tului comunist, ai că­rui lideri ha­­­­bar n-a­veau că pu­n bazele înteme­ierii primelor școli de jurnalism din țară. Atît re­vista „Opi­nia stu­den­țeas­că”, cît și „Dialog” (cu care era în concurență atunci), re­fuzau să aibă în nu­mele lor cuvîntul „co­munist” și evitau publicarea excesivă de articole propagandistice. „Îna­­inte, în primele pagini ale re­vis­tei se plătea datoria, cu voioșie. Du­pă aceea urmau articolele de cre­­a­ție literară – poezii, proză, articole SF și altele”, povestește prof. univ. dr. Daniel Condurache, ac­tualul editor al „Opiniei” și fost redactor-șef adjunct în perioada 1984 – 1989. Pentru a reuși să publice o revistă care era, în fond, anticomunistă, stu­denții apelau la mai multe subter­fu­gii: scriau artico­le omagiale în pri­mele pagini, dar cu zîmbetul pe buze, rîzînd, amu­zîndu-se, doar ca apoi să se bucure de libertatea de publicație din res­tul ziarului.

În paginile revistei studențești compromisul politic era redus la minimum. Practic, un sfert din pri­ma pagină era doar frontispiciul și încă alte două sferturi o poză mare.

Doru Tompea, președintele de atunci al UASC și editor al re­vis­te­lor studențești care apăreau la Ca­sa de Cultură a Studenților, spu­ne că „primele foi”, în format afiș, scrise de mînă, care apăreau în in­te­­riorul revistei erau „bijuterii” umo­ristice, cu pulsuri scrise acid, evitînd subtil și inteligent cenzura co­munistă.

Înainte de ’89, redactorii șefi ai publicațiilor erau aleși din afara stu­denților de către con­­­siliul UASC și nu trebuia să fie implicați cu scri­sul la ziar. Însă în 1984, Daniel Con­­­du­rache și Do­ru Tompea au convenit ca la „Opinia” conținutul editorial să fie împărțit în două: o par­te de pu­blicistică, de care se ocu­­pa Da­niel Condurache, și o parte culturală, ca­re exista și pînă atunci și care era în grija lui Valeriu Gher­ghel. În același an, Daniel Con­du­ra­che l-a convins pe președintele UASC să numească un redactor-șef student.

Astfel, niciodată între 1984 și 1989 nu a apărut poza dictatorului în paginile revistei studențești ie­șe­ne. Aceasta nu ieșea niciodată în ia­­­nua­rie, cînd Ceaușescu își serba zi­ua de naștere. „În ianuarie ’89 chiar s-a dat dispoziție de la partid să fie topit un număr al «Opiniei», ca­re era un număr aniversar Emi­nescu”, își aduce aminte Doru Tom­pea. În­să tinerii găseau terti­puri pentru a evi­ta cenzura, con­cre­ti­za­te prin siste­me de semne și coduri. „Așteptam dacă cei de la partid chiar se prind de lucrurile alea pe care ei le considerau «li­cen­ți­oa­se»”, comple­tea­ză acesta. „Scă­pau” așa în ziar multe articole nefavorabile regimului și erau mo­mente în care ziarul nu apă­rea la timp pentru că era retras sau i se oprea tipărirea. O dată Ele­na Ce­a­u­șescu a vrut chiar să interzică pu­bli­cația.

Dedicată breslei

Încă de pe vremea aceea, re­vis­ta „Opinia studențească” cultiva toa­te genurile și speciile jurnalisti­ce, în ideea în care nici unul dintre acestea nu trebuie omis sau uitat. Astfel, sub rubrici intitulate „Se­minar în aer liber” sau „Am fost mar­tor la” apăreau tablete (mici pam­flete literare), iar la „Paralela 45 taie bătrînul continent” și „Oa­meni pe care îi iubim” erau publicate reportaje. La „Semnal” apă­reau eseuri literare, la „Univers” traduceri din autori străini și tot la cultural existau secțiuni de „An­che­tă literară” și „Eveniment”.

După 1982, textele publicate în paginile „Opiniei studențești” nu lipseau niciodată de la emisiunea de vineri a Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca de la Radio Eu­ropa Liberă, Revista Revistelor Cul­turale, unde ziarul studențesc ajungea în plic din România. Asta și pentru că artico­lele publicate aici cît și atitudinea generală a redacției erau conside­ra­te o formă de rezistență pasivă la regimul comunist.

Revista „mergea” din mînă în mî­nă, nu se vindea la chioșc, apă­rea gratuit și circula în toate mediile, cu precădere în cel universitar. Nu avea un sistem de distribuție oficial, dar ajungea direct la toți stu­­­den­ții. În cămine se dădea gratuit, chiar dacă pe prima pagină avea trecut un preț. La vremea ace­ea avea cel mai mare tiraj din Mol­dova, 6000 de exemplare, în timp ce „Cronica” sau „Convorbiri lite­ra­re” aveau o mie, două.

Răzbunarea fostului regim

Caracterul anticomunist al zia­ru­lui s-a simțit cel mai mult în preaj­ma revoluției. La 22 decembrie 1989, Daniel Condurache i-a che­mat la sediul revistei pe foștii și actualii redactori ai publicației iar a doua zi, de la 23 decembrie, „Opinia studențească” a început să apa­ră o dată la două zile. Devenise astfel principalul mijloc de informare al ieșenilor într-o perioadă tul­­bure, în care cele mai multe zia­re erau politizate.

Editorul re­vis­tei povestește cum de-atunci toa­te articolele publicate au de­ve­nit de opinie, „pînă și știrile erau așa”, iar Ștefan Prutianu a venit cu ideea de a pune, pentru prima oară, un preț ziarului: 5 – 6 lei. După 20 ianuarie, cînd Parti­dul Comunist a fost declarat în afa­ra legii, ziarul se vindea „ca pîi­nea caldă”. „La sfîrșitul zilei adu­nam banii cu piciorul, îi strîngeam în saci și îi duceam la CEC”, își a­duce aminte Daniel Con­du­ra­che de succesul publicației care era si­tuată politic împotriva lui Ion Ilies­cu. Ziarul ajunsese să se distribuie în toată țara, într-un tiraj de 80.000 de exemplare.

Într-o întîl­nire din mai 1990, la Iași, Ion Iliescu se declara în fața a cîtorva zeci de mii de oameni îm­­potriva „acestor inconștienți de la «Opinia»”, iar pe 21 mai, re­pre­zen­tanții Agenției Rodipet, cea ca­re se ocupa de distribuția ziarului, au spus că nu mai este cerere de nici un exemplar. Pentru prima oară, „Opinia studențească” a fost in­terzisă.

Revenirea pe piață

După opt ani, în 1998, „Opinia stu­den­țeas­că” a în­ce­put să apa­­ră din nou, tot la ini­țiativa și sub îndrumarea pro­­fesorului Daniel Con­du­­ra­che. De data aceasta, misiu­nea re­vistei este strict aceea de școală de presă și de loc de prac­tică pentru studenții de la De­par­tamentul de Jur­na­lism și Ști­in­țe ale Comunicării (DJSC) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). „Știam că va reuși doar în măsura în care vor veni oameni care chiar vor să facă presă. Pentru ce­i­lalți nu avea ce să în­sem­ne”, spune Da­niel Con­du­ra­che. În anii 1999 și 2000, re­vis­ta a avut chiar și un sediu mai mic la Cluj, un fel de sub-redacție un­de apărea o ediție regională a „Opiniei stu­den­țești”. Aceasta era editată tot de un grup de tineri sub co­or­do­­­narea lui Ciprian Rus, și el student la vremea aceea.

Din 1999 și pînă acum, tinerii care au publicat la „Opinia stu­den­țească” au fost pre­miați anual la con­cursuri na­țio­nale de jur­na­lism, competiții des­chi­se tuturor pro­fe­sio­niș­ti­lor din presa românească, con­­curînd astfel uneori cu ga­ze­tari avînd de două ori vîrsta și experiența lor în domeniu.

Studenții de la „Opi­nia” au cîș­tigat premii pentru re­portaj, actua­litate internă, interviu sau expresi­vitate jurnalistică la Gala Pre­mi­i­lor Clubului Român de Presă sau Marele Premiu la Concursul Tî­nărul Jurnalist al Anu­lui, organizat de Freedom Hou­se și Ro­ma­nian Pu­bli­shing Group. Însă cea mai ma­re re­cu­noaștere a me­ri­telor colectivului re­dacțional a fost oferită în 2003, cînd revista a pri­mit Premiul „Du­­mitru Tinu” la Gala Pre­mi­i­lor Clu­bului Ro­mân de Presă pentru cel mai bun pro­iect editorial.

Nicicînd nu a trecut neînsemnată prin spațiul mediatic ro­mâ­nesc această publicație editată de tineri studenți ieșeni. În 2003, re­dac­torii „Observator Cultural” co­men­tau o ediție a ziarului nostru: „Viu, pe fază, haios și «nervos» în sensul bun al cuvîntului se prezintă săptămînalul ieșean de in­formație, reportaj și atitudine «Opinia Studențească». Numărul din 17 – 23 martie se ocupă deo­po­trivă de «meserii dispărute» (fo­cari, zetari, linotipiști…) și de pro­blemele studenților de la Au­to­matică și Cal­cu­latoare, de pre­gă­ti­rile «înarmate pî­­nă în dinți» pentru Premiile Oscar și de viața măi­cu­țelor de la Mî­năs­ti­rea Agapia. (…) Multe ar fi de sem­nalat și din numerele imediat anterioare acestuia – de pildă, ex­ce­lentul interviu acordat de scriitoarea Sânziana Pop, directoare a săptămînalului Formula AS.”

Păreri de care se ținea cont

Tot „Observatorul Cultural”, în anul 2000 descria „Opinia studențească”: „fără să fie o pu­bli­ca­ție culturală în sensul restrîns al cu­­vîntului, săptămînalul ieșean se ocupă de învățămînt, adică de o for­mă de – firește! – cultură și face cultură de informație de calitate: «acoperă» eficient domeniul universitar, deo­po­trivă în zona «se­rio­asă», a siste­mu­lui de educație, și în zonele adiacente, de la administrația institu­ți­ilor academice și pînă la entertainment, către care studenții au avut dintotdeauna mare aplecare. De asemenea, în paginile «Opiniei studențești» își găsesc întotdeauna loc și mici grupaje de informații, opinii și co­men­tarii culturale, uneori interviuri mai ample cu perso­na­lități artistice și intelectuale, cî­teo­dată chiar «su­pli­mente» culturale, sec­țiu­ni tema­tice pasate în cen­trul re­vistei”.

Nu doar o materie în catalog

Astăzi, revista „Opinia veche” es­te în continuare o școală de pre­să și e edi­tată de către studenți ai DJSC de la Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza”. Mare par­te din structura publicației ini­ția­le a ră­mas la fel, ziarul res­pec­tînd în continuare faptul că fiecare gen publicistic își are aici locul. Pa­ginile 2 – 3 sînt dedicate actua­li­tății studențești, pagina 4 este cu reportaje „indiscrete”, sau „incognito”, în timp ce pagina 5 găz­du­iește anchete sau dosare de presă. Pe pagina 6 se găsesc cîte cinci tablete iar pe 7 sînt reportajele „mici”. Mijlocul ziarului, 8 – 9, este rezervat interviului de perso­naj, după care urmează două pa­gini de reportaj „mare”, literar. Pa­­gina 12 este „Actualitatea culturală”, iar la „sora” ei, 13-le, au loc dezbaterile, unde sînt publicate texte semnate de jurnaliști consacrați din presa autohtonă. Pagina 14 este dedicată „opi­niș­ti­lor” care au terminat facultatea și acum lucrează în presa centrală, pagina 15 este de „mozaic” și ultima este „divertismentul”.

***

Studenții se întîlnesc în fiecare luni, la ședința de sumar, stabilesc subiectele săptămînii în curs, după care se-apucă de treabă, toată mun­­ca, cea de teren, teh­no­re­dac­ta­rea și machetarea paginilor fiind făcută de către ei. Ziarul apare săp­tă­mî­nal, cu un ti­raj de 5.000 de exemplare și se dis­tribuie gratuit în me­diul acade­mic ieșean, la universi­tăți, la par­terele căminelor, la cantinele studențești și la Casa de Cul­tură a Studenților unde, de la etajul al doilea, în două camere vechi și micuțe, o mînă de studenți scriu cu spor, ducînd tradiția a mai bine de 30 de ani mai departe.

***

De la vechi la nou

În 2003, un afacerist din Iași, vrînd să profite de pe urma nu­melui pe care tinerii l-au creat re­vistei, a înregistrat brandul „Opi­nia Studențească” la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), iar în 2006 a acționat pu­blicația în instanță, editînd în ace­­lași timp propria revistă cu același titlu, astfel încît în luna octombrie a acestui an studenții au început să publice sub numele de „Opinia”, simplu. Însă la motto-ul de pe pri­ma pagină, „revistă săptămînală de informație, reportaj și atitudine”, au adăugat cuvîntul „stu­den­țeas­că” (acesta și acum e „revistă săp­tămînală de informație, reportaj și atitudine studențească”), pentru a sugera astfel că aceasta este de fapt publicația originală, din ’74, și nu replica făcută de afaceristul mai sus menționat. Mai tîrziu, în toamna anului 2008, ziarul studențesc a început să apară sub numele de „Opinia veche”, similar revistei de cultură „Dilema”, care din 16 ianuarie 2004 este pu­blicată ca „Dilema veche”.

„Eu nu am vrut niciodată să o înregistrez. «Opinia studențeas­că» este o revistă cu un anumit sta­tut, este pentru studenți, nu este a mea ca să o înregistrez pe numele meu. Nu mi se pare corect”, a declarat la momentul respectiv pentru „Zia­­rul de Iași” prof. univ. dr. Daniel Condurache, comentînd faptul că „Opinia” nu era pînă în 2003 pe listele OSIM.

Opinia  și-a recîștigat, după un proces de șapte ani, în vara lui 2013, definitiv și irevocabil, numele și brandul Opinia studențească. Din octombrie 2013, ediția tipărită a Opiniei apare sub un nou proiect grafic și editorial.

***

Grădinița de presă

Brandul „Opiniei Stu­den­țești” e îndeobște asociat cu ide­ea unei școli de presă. Zecile de re­porteri și manageri de mare ca­­litate pe care „Opinia” i-a promovat și recomandat spre presa mare sînt garanția acestui lucru, fără doar și poate. La Cluj a fost însă un pic altfel.

„Opinia” a însemnat ceva mai mult decât o școală de presă: a fost o grădiniță de presă. Re­dac­­ția revistei de pe strada Bisericii Ortodoxe era chiar o fos­tă grădiniță! Iar amintirile ce­le mai frumoase de acolo sînt, de la ședințele de sumar ținute pe băncuțe și scăunele de piticoți, de la articolele scrise buburuz pe cal­culatorul de pe birouașul din colț, de la printurile și decupajele din ziare care încadrau flo­ri­cele și mămăruțe de carton colo­rat, creațiile ultimei generații de preșcolari care a precedat naș­te­rea subredacției „Opinia Stu­den­­țească” de la Cluj.

Bisericii Ortodoxe este, poa­te, cea mai frumoasă stradă din Cluj. De jos, din Centru, paralel cu Cimitirul Central, stră­du­ța urcă până sus, în Zorilor, aco­lo unde Clujul se deschide ochi­lor scrutători după liniște și frumusețe. Redacția era mai sus de jumătatea străzii celei lungi. O mînă de oameni, animați de en­tuziasmul lui Cătălin Chirilă și de pasiunea lui Bogdan Lu­pes­cu, am urcat luni de zile acea străduță, la început, poate, cu ști­ri-pitic și reportaje-pitic, apoi cu subiecte de mai mare anvergură, în­cet, încet, ardelenește. Și tot așa, pînă cînd, într-o zi, am sim­țit că grădinița de presă se transformase într-o școală de presă. Școala de presă „Opinia Stu­den­țească”.

Ciprian RUS

Reporter special „Formula AS”

***

Pe urme de gazetă

„Opinia studențească” a format de-a lungul anilor generații întregi de jur­naliști ale căror nume sînt pregnante în presa românească de calitate. Îi a­min­tim astfel pe cei care „au inhalat ceva fum”, tocindu-și coatele pe masa ovală din redacția „Opiniei”:

o Silviu Lupescu, director Po­li­rom;

o Liviu Antonesei, director „Tim­­pul”, prof. univ. dr. UAIC, Facultatea de Psihologie;

o Mihai Leoveanu redactor-șef 24 ore;

o Luca Pițu, profesor la Fa­cul­ta­tea de Litere de la UAIC;

o Vasile Arhire, director TVR Iași;

o Valeriu Gherghel, prof. univ. dr. Filosofie și Științe Social-Politice;

o Daniel Condurache, profesor la DJSC și editor al „Opiniei vechi”;

o Alina Mungiu Pippidi, redactor „România Liberă”;

o Ovidiu Șimonca, redactor-șef „Observator Cultural”;

o Cristian Tudor Popescu, se­nior-editor „Gândul”;

o Radu Eugeniu Stan;

o Silviu Alupei, redactor „Ro­mâ­nia Liberă”;

o Liviu Avram, redactor-șef adjunct, „Adevărul”;

o Sorin Avram, jurnalist freelancer;

o Ștefan Prutianu, profesor FEAA;

o Florin Zamfirescu director fondator cotidianul „Lumina”;

o Florea Ioncioaia, conferențiar DJSC;

o Dan Radu, consilier TVR;

o Irina Radu, director general Intact;

o Alexandru Lăzescu, președinte Ziarul de Iași;

o Marius Herghelegiu;

o Cristian Mungiu, regizor;

o Anca Comoți;

o Dorina Băeșu-Rusu;

o Bogdan Lupescu, reporter „For­­mula AS”;

o Cătălin Chirilă, producător exe­cutiv, emisiunea „Nașul”;

o Daniel Șandru, conferențiar Facultatea de Științe Politice și Ad­mi­nistrative, Universitatea „Pe­tre An­drei” din Iași;

o Răzvan Chiruță, jurnalist „Ro­mânia Liberă”;

o Mihai Popa, Agerpres;

o Mihai Ghiduc, redactor-șef adjunct Marie Claire;

o Doru Cobuz, reporter „Jur­na­lul Național”;

o Sorin Semeniuc, doctorand;

o Alexandru Sîrbu;

o Gabriela Doboș;

o Aurel Dobașu;

o Ciprian Butnaru;

o Radu Țuțuianu;

o Alex Savitescu, lect. univ. dr., director DJSC; redactor „Su­plimentul de Cultură”;

o Liviu Iolu, jurnalist Adevărul

o George Onofrei, redactor-șef „Su­plimentul de Cultură”;

o Diana Rotaru, jurnalist România TV;

o Anca Simina, jurnalist Gândul;

o Roxana Lupu, jurnalist freelancer;

o Andrei Ciurcanu, reporter An­tena 3;

o Andrei Udișteanu, reporter Digi24;

o Florentina Ciuverca, editor Filmreporter.ro;

o Marius Adrian-Hazaparu, asist. univ. dr. la DJSC;

o Vlad Odobescu, jurnalist freelancer;

o Alina Băisan, redactor „ELLE”;

o Dana Balan, specialist social media Wikirendum;

o Andreea Archip, reporter TVR;

o Oana Balan, editor „Ade­vă­rul”;

o Ionuț Fantaziu, jurnalist Yahoo! News România;

o Ionela Săvescu, jurnalist Ringier România.

o Mădălina Cocea, PR Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Laura PĂULEȚ

Ioan STOLERU

Lina VDOVÎI