„Opinia”, pe repede-napoi, pe repede-nainte
Opinia 400 6 aprilie 2011 Niciun comentariu la „Opinia”, pe repede-napoi, pe repede-nainte 62Pe repede-napoi, stop cadru: o pungă cu patru portocale-n mîna dreaptă, în stînga îmi țin pantofii. E abia șase jumăte dimineața, vară, inevitabila zi de luni, iar tălpile goale ale picioarelor simt fierbințeala crescîndă a asfaltului de Copou. „Încă o noapte de opinii duminicale”, îmi trece prin cap, privind spre punga ridicată-n zare, în care zac portocalele nenăscutului meu fiu.
Așa a fost de fiecare dată: săptămîni scurse-ntre ședințele de luni și miercuri, sfîrșite-n nebunia fiecărei duminici. Și, înfipte-n calendarul permanent al unei vieți ce, pe atunci, ni se părea eternă, „mofturile” Boierului legate de nu’ș ce titlu, acribia duioasă a Danei Nica, aerul de dandy niciodată saturat al lui Cătălin Chirilă, metaforele cu numaidecîtă substanță filosofică ale lui Bogdan Lupescu, fițele de bonton ale „Fetiței” Ciprian Butnaru și, după aia, simpaticele donjuanisme gazetărești de „generație a doua”, ale „spărgătorilor” de premii Alex Savitescu, și Liviu Iolu, și Răzvan Chiruță, și Radu Țuțuianu și Cobuz cel mare, și toți cei și toate cele care s-au perindat pe-atunci și de-atunci încoace. Evident, și Cobuz cel mic, eternizat peste vremuri între vrafuri de ziare.
Pe repede-nainte, stop cadru: Opinia, seria nouă, a ajuns la 400 de numere, și-mi vine în trup aceeași emoție pe care am resimțit-o în noaptea aia de iunie când ne-am așezat pe baloții de gazete proaspăt tipărite din primul număr, și Dana plîngea și noi hohoteam, care mai de care neștiind de ce, după șase luni și mai bine de lucru „în orb”, de-a lungul cărora „pixul ninja” al Boierului tăiase, parcă și din carnea noastră, cîte ceva. Și-așa ne schimbase sîngele, îl aveam deja cu tot cu „microb”, îl mai avem și azi, ne poartă prin vene titluri, subtitluri și intertitluri, bumbi de tot felul și șapouri și pulsuri, tablete și reportaje amestecate alandala de rotativa imensă a spiritului de „opinist”.
Așa a fost de fiecare dată, așa va fi mereu: tumultul pe care-l vezi dinlăuntru, visul acela al unui Boier cu șarm, născut pentru noi într-o seară de iarnă a anului ’97, cînd fularul aruncat neglijent pe dinapoia gîtului ne-a fascinat fără a fi o promisiune jurnalistică, ci doar umană, nopțile unei comuniuni adeseori neînțelese și diminețile de umblat spre casă în picioarele goale, cele două camere de sus, sus, sus, de la Casa Studenților și bucuria mirosului de tipar, proapăt reaprinsă întotdeauna, pe care azi o înțelege și fiul meu născut.
La mulți ani și multe numere, „Opintica”!
Daniel ȘANDRU
Adaugă un comentariu