Un share pentru slujba de duminică
Preoți cu har și reach 27 februarie 2017 Niciun comentariu la Un share pentru slujba de duminică 218Cu o înclinaţie pentru științele exacte, Adrian Duțuca fost încurajat de către părinţii săi să dea la medicină, iar atlasele de anatomie i-au înlocuit atunci Biblia din care astăzi împarte din învățăturile sucevenilor care calcă pragul Bisericii „Sfîntul Dumitru”. Deşi în sufletul său ştia exact ce voia să se facă, a cochetat cu meseria lăsată moştenire de către tatăl său, aceea de bancher, dar şi-a dat seama repede că nu acesta este lucrul pe care şi-l doreşte, iar atunci cînd a îmbrăcat sutana de preot nu a mai vrut să o dea jos nici în ruptul capului. A devenit tot doctor, cum au vrut părinții lui. Doctor de suflete.
„Tatăl meu şi acum îmi aminteşte de ziua în care i-am zis că vreau să mă fac preot, iniţial nu a fost de acord. A vrut să mă fac doctor şi îi plăcea să merg pe ideea asta. I-am zis că vreau să mă fac doctor de suflete şi atunci l-am convins să mă lase”, îşi aminteşte Adrian Duţuc. Chemarea pentru preoţie a avut-o încă în adolescenţă, cînd şi-a cunoscut un unchi care era seminarist, iar faptul că-l vedea mereu rugîndu-se şi fiind foarte bun cu cei din jurul său, l-a făcut şi pe el să vrea să fie la fel. „Vedeam practic ideea creştină şi l-am luat drept exemplu, așa că am dat la seminar.” Cînd era în al doilea an la Facultatea de Teologie s-a înscris şi la Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), iar jonglarea dintre cele două facultăţi a reprezentat pentru el un joc de du-te-vino continuu între cursurile religioase şi cele de economie. „Prima sesiune a fost criminală. Am avut atunci 19 examene şi am picat doar unul. Era ziua şi examenul şi am avut restanţă la Microeconomie”. Îmi povesteşte amuzat că şi-a intrat destul de repede în ritm, iar după cîteva zile era client fidel al bibliotecii.
Şi-a propus să urmeze şi calea tatălui său care era bancher, iar după ce a terminat ASE-ul a avut o firmă de consultanţă împreună cu acesta ca, mai apoi, să lucreze în bancă. Spune că latura economică nu i-a adus nicio bucurie, şi nu ar da pe nimic sutana, căci preoţia este singurul lucru care îl mulţumeşte sufleteşte şi nu se vede nici în ruptul capului făcînd altceva.
O familie de preoți
Din cauza faptului că era prea tînăr, în primul an de preoţie la Biserica „Sfîntul Dumitru” din Suceava s-a confruntat cu o oarecare neîncredere din partea enoriaşilor. Crede, însă, că e un lucru normal în rîndul preoţilor novici. „Oamenii văd în preoţi nişte părinţi spirituali şi de obicei sînt obişnuiţi cu un singur «tată». Cînd mai vine încă unul, aceştia sînt confuzi şi fiecare părinte se confruntă cu sentimentul de nefamiliaritate, dar încet, încet capătă încredere. Acesta este şi elementul sacru şi vezi că Dumnezeu lucrează”, povestește părintele Adrian.
Anul acesta împlineşte şapte ani de căsătorie cu Maria, provenită şi ea dintr-o familie de preoţi, şi îmi spune că îşi doreşte foarte mult ca cei doi copii ai săi să aleagă orice meserie care le va aduce la sfîrşitul zilei împlinire sufletească. Așa a ales și el. Îi place să se considere unul dintre preoţii care fac parte din noua generaţie, „deschişi la minte”, dar îl nemulţumeşte că modernizarea, care a venit odată cu noua tehnologie, a început să se reflecte din ce în ce mai mult în biserică şi în slujbele pe care acesta le ţine zilnic.
Îmi povesteşte cum tinerii vin şi stau pe telefoane sau nu sînt atenţi şi este dezamăgit de faptul că ziua de duminică nu mai este dedicată relaxării şi comunicării mai profunde cu Dumnezeu, ci a devenit doar o zi liberă, obişnuită din cursul săptămînii.
„Este o grabă a omului căruia deja i-a intrat în reflex şi se grăbeşte de multe ori fără să aibă un motiv. Acum nu poți ține o predică care să dureze mai mult de zece minute.” Părintele crede că acest lucru este şi din cauza televizorului care impune pauză la fiecare emisiune sau film care rulează, iar acest lucru, inconştient, se vede chiar și în comportamentul celor mai bătrîni dintre ei. Îmi povesteşte cum tinerii vin şi stau pe telefoane sau nu sînt atenţi şi este dezamăgit de faptul că ziua de duminică nu mai este dedicată relaxării şi comunicării mai profunde cu Dumnezeu, ci a devenit doar o zi liberă, obişnuită din cursul săptămînii.
Sfaturi direct de pe Facebook
Cînd vine vorba despre reţelele de socializare, părintele crede că sînt foarte utile pentru a face vizibile anumite învăţături ale bisericii, dar există și riscul ca, prin acestea, masele de oameni să fie mai ușor de manipulat. Afirmă, cu tărie, că este foarte activ pe Facebook şi nu vede alt mijloc mai bun de propagare a informaţiilor atît de rapid. Share-uieşte zilnic articole, poze, filmuleţe şi îmi povesteşte cum oamenii care îl contactează zilnic, îi cer sfaturi şi îl întreabă zilnic anumite lucruri despre slujbe sau învăţături din cărţile religioase. „Atunci cînd dai share, informaţia merge exact la cei care rezonează cu tine.”
Nu consideră că biserica se promovează pe Internet, ci doar că s-a adaptat cerinţelor vremii. Prezența ei în mediul virtual este o consecinţă a modernizării societăţii, iar oamenii pot să afle mai multe despre o parohie sau învăţăturile unui preot doar direct din interiorul propriei locuinţe. Acest mod de a interacţiona oamenii cu biserica a atras şi reacţii negative din partea internauţilor, iar părintele îmi spune că-i sînt cunoscute imaginile în care lăcaşurile de cult sînt aspru judecate pentru că numărul lor este mai mare față de cel al spitalelor sau al școlilor. Informaţiile care arată că preoţii au averi inestimabile de pe urma enoriaşilor îl întristează şi crede că vin dintr-o gîndire veche de cîteva sute de ani, cînd bisericile şi boierii deţineau pămînturi. Această gîndire s-a transmis pînă în ziua de astăzi cu diferenţa că se arată cu degetul doar către un singur vinovat. „Eu cînd am venit în primul an la parohie aveam doar şapte milioane salariu”, zice părintele și-mi spune c-au fost și cazuri în care preoții au furat – „ca-n orice pădure, cu uscăturile ei”.
Îmi spune însă că a întîlnit oameni cu o judecată greşită faţă de biserică, dar „ca părinte duhovnicesc” rolul său este de a-i înţelege, de a le explica şi de a menţine stabilitatea.Rolul Bisericii, în viziunea părintelui, este să facă poduri, nu ziduri – şi să păstreze „fiinţa neamului”, iar atîta timp cît încă va exista credinţă şi bisericile vor avea oameni, acest rol se va păstra și „va dăinui pînă la sfîrşitul lumii”.
Adaugă un comentariu