ARGUMENT | Extratereștrii din coasta sufletului nostru

Ei sînt lumea privită de peste umăr și a­ră­tată cu degetul. Pentru ei, nici de­șer­tul de la capătul universului nu pare a fi destul de în­depărtat. Fiindcă oriunde ar fi ei, se în­­­tu­necă zarea tuturor celorlalți, se stîrnesc tor­nade de cuvinte și uragane de nă­­paste ce par c-o să spulbere totul în cale. În urma lor lasă numai rele, de par­că ar fi niște monștri care suflă pe nări flă­­cări otrăvite, a­­ducînd iadul pe pămînt. Ei nu au cunoscut aproape niciodată su­ne­tul unei yale ca­re se deschide, ci doar spai­ma zăvorului ca­re se închide cu o în­ju­ră­tu­ră. Au adunat în suflet toți scuipații ce­lor pe lîngă care au tre­cut și pe chip le-au fă­cut brazdă adîncă toa­te cău­tă­tu­ri­le o­chi­lor prea larg căscați.

Fiindcă nu sînt de felul lor niște lup­tă­tori, au deprins poziția obrazului me­reu în­tors către cei care i-au lovit. La în­ce­put cu du­rere, mai apoi cu ne­pă­sa­re și mai pe urmă cu nepăsare și lehamite sau ură. Ca ori­ce purtători de-o vină de care nu s-au făcut cu-adevărat vinovați, au întors la rîn­dul lor spatele lumii, au format cîrdășii ori s-au închis în ei înșiși pen­­tru totdeauna. În­să, stigmatizați fi­ind, nu s-au putut as­cun­de, rămînînd cu toate privirile piezișe ca un junghi în coas­tă. Și-au înfruntat soarta cum au re­ușit mai bine, tatuîndu-și definitiv în conștiințe e­ti­chetele de paria.

Degeaba toate organizațiile, toate co­­misiile și uniunile care le-au oferit drep­turi și i-au făcut pe hîrtie egali cu cei­lalți. Asta nu le-a oferit un loc în autobuzul în care oamenii au pus geanta pe scaunul pe care voiau să se așeze, nici u­nul la locul de muncă pe care îl meritau, ci i-a așezat me­reu la școală în ul­ti­mele bănci. Astfel au în­­vățat de mici cît de aspre sînt cursurile de la școala vieții pentru cei „di­feriți”. Ne­voia de alteritate i-a făcut, pe bună drepta­te, egoiști, cu o sumedenie de oa­le sparte de tî­rîit în ur­ma lor. Asta ca să nu uite ni­cio­da­­tă cine-și sînt.

Autiștii, orbii, țiganii, trans-sexualii, po­căiții – despre ei e vorba. Ei sînt ținta pre­­­­judecăților noastre, ei sînt dis­cri­mi­na­ții, extratereștrii pe care-i tolerăm zilnic prin­­tre noi, fără efortul de-ai cu­noaște sau de-ai individualiza, scufundîndu-i zil­­nic în mlaștina discriminării. Su­pli­men­­tul de față nu are ambiția de a arunca în aer ste­re­o­ti­pu­rile pentru totdeauna, în­­să se dorește a fi o colecție de povești re­date în tușe groase, dar pastelate, des­pre o lume crudă cu oa­meni pe care di­fe­ren­ța îi face frumoși. Și voi o puteți per­­­ce­pe asemenea, doar pri­vind strălu­ci­rea u­nui banal ciob de sticlă în noroi, sub lu­mina soarelui.

Laura PAULEȚ