Mai departe e mai bine

Mona Gavril are 47 de ani și este una dintre româncele plecate în străinătate cu mulți ani în urmă. Are chipul blînd, iar ochii sinceri îți adeveresc vorbele pe care le spune într-un mod vibrant de cald și e imposibil să nu te miște în vreun fel. Spune că este una dintre româncele care a emigrat în țările din vest, pentru că de mai bine de 15 ani a plecat în Spania. Traiul denigrant de aici, greu de dus, lipsit de bucurii, a determinat-o să-și facă bagajul și să plece departe de familie. În România muncea din răsputeri pentru un salariu mult prea mic și abia reușea să se întrețină, iar dorința de a pune un ban deoparte se năruia adesea când nu îi ajungeau de la lună la lună. Toată această muncă în zadar a determinat-o să plece în Spania, unde se află și acum, de peste 15 ani.

La început a fost temătoare în ceea ce privește străinătatea – mai ales că zvonurile despre românii care sînt discriminați au ajuns și la urechile ei. Cu toate acestea, a găsit tot ce își dorea –poate chiar și mai mult. Cei de acolo au luat-o în familia lor și nu o privesc deloc altfel, doar pentru faptul că este româncă ci, dimpotrivă, o înconjoară cu multa dragoste. Nu a avut niciodată probleme de integrare sau probleme cu localnicii, iar de aceea se simte ca acasă acolo, cu toate că îi este dor de România. În Spania, ca în majoritatea țărilor din vestul Europei, se găsește o asociație a românilor. Cea din Spania, se numește clasic: „Acasă”. Doar acolo se sărbătorești Ziua Națională a României. Daca ne-am fi gîndit că în strainătate această zi specială se sărbătorește cu mare fast, lururile stau total invers. Într-adevăr, 1 decembrie este un prilej de întâlnire a românilor din respectiva țară, de a sta împreună la povești și de a resimți dorul comun de țară, însă nimic mai mult.

Cu toate că anul acesta se sărbătorește Centenarul, în Spania nu se simte nicio diferență. „Noi simțim Centenarul în sufletul nostru, căci tot români sîntem, cu toate că am plecat de atâția ani, dar nu facem nimic special în privința asta” a spus ea cu lacrimi în ochi și vocea tremurînd. Pentru cei plecați peste hotare, Centenarul nu reprezintă nimic. Nici istoria și nici cei 100 de ani de la Unire nu le aduce venitul dorit. Pentru Mona Gavril, ca pentru majoritatea emigranților, 1 decembrie nu este decît o simplă zi în care muncesc sau în care fac ce au ei de făcut. „Avem posibilitatea de a merge la asociație pentru a sărbători 1 decembrie, dar nu vin mulți – cu toții preferăm să stăm acasă”, mi-a spus Mona cu o degajare în vorbe, asumîndu-și decizia de a rămîne indiferentă acestui eveniment.

Doamna Gavril vine rar în țară, întrucât i se dă concediu doar două săptămîni pe an. Salariul motivant pe care îl primește pentru munca de menajeră, condițiile bune de muncă și întreaga viață de calitate și fără lipsuri pe care o duce acolo, o face să rămînă și nu aibă niciun gând să se mai întoarcă definitiv în România: „Nu am pentru ce să revin în țară, nu vreau să mă condamn singură la chinul sărăciei”.

de Alexandra AXINIA
Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării