Pe urme de poveste – Urme în zăpadă
Supliment 6 aprilie 2011 Niciun comentariu la Pe urme de poveste – Urme în zăpadă 6Cine nu se întreba în frageda tinerețe, în momente de fericite presimțiri, unde o să fie peste un an, doi, zece, ba și mai departe? Garantez că în primăvara lui 2003, pe vremea babelor care leapădă cojoace, mă îmbătam cu astfel de închipuieli la Agapia, sub un soare pe care și acum îl simt în piele, fără să bănuiesc că aveam să dau în scurt timp ghioceii pe portocale și alte miresme tari.
Nu mai știu cum de aflasem despre Agapia din deal intrată în pămînt, ce-i sigur e că zvonul acela de reportaj m-a smuls din Opintica afumată și cît ai zice pește m-am și înființat în autogara înțesată de papornițe din Tîrgu-Neamț. Un televizor atîrnat într-un cui dădea știrile pe ziua aceea și un gînd răzleț despre deșertăciunea vînzolelilor lumești și altele la fel de oțioase mă fereau de plictis, în timp ce așteptam autobuzul hîrbuit ce m-a depus la poarta mănăstirii.
Urmarea se cunoaște, vine mai mult sau mai puțin detaliat în reportaj. Am stat la Agapia vreo trei zile, dar mi-a ajuns cît să adun niște amintiri pe care, la vreme de gînduri supărătoare, le folosesc și azi drept amulete. Dintre toate cea mai dragă mi-e aceea în care mă văd urcînd pe soare la Agapia veche, pe o potecă de zăpadă bătucită, fără să-mi fie frică cîtuși de puțin de singurătatea pădurii încremenite. Simt în nări mirosul de gaz cu care își frecționa picioarele maica Iuliana ca să poată merge la slujbe și o văd recitînd din Topîrceanu, cînd mintea mea n-are loc nici măcar pentru evenimentele de ieri. Mai adulmec mirosul de lumînări și de zi nou-născută la utreniile care erau o nesfîrșită torpoare, undeva în fundul bisericii, cel mai nimerit pentru jurnaliștii păcătoși. Regret însă că n-am dat de Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Văratec. Am bătut la ușa căsuței ei de dumbravă minunată, la care ajungeai trecînd pe lîngă un strașnic zăvod, pe un podeț miniatural, îmblănit în omăt. Era la București, la niște consultații, și nici n-am mai cunoscut-o.
Reportajul de la Agapia e unul din acelea care îi îndreptățeau pe colegii de redacție să mă tachineze cum că nu pot scrie decît despre ce-mi place. Dar ce-aș fi căutat la Opinia, dacă nu?
Ana-Maria FLOREA
Adaugă un comentariu