Cum au consumat politicienii hîrtie
Opinia de la centru 13 iunie 2012 Niciun comentariu la Cum au consumat politicienii hîrtie 4În ultimele două săptămîni, îi vedeam în fiecare zi la gura de metrou. Cei mai mulți n-aveau mai mult de 24 de ani, iar pe chipurile lor schimonosite de oboseală și căldură, numai politică și îndîrjire electorală nu citeai. Le-am refuzat de fiecare dată promisiunile – tipărite pe hîrtie lucioasă sau cerată – chiar dacă mai veneau cu cîte un pix, calendar (cine naibii mai are nevoie de un calendar de hîrtie?) sau nu știu ce alte obiecte de papetărie.
Într-o zi ploioasă, am refuzat pînă și umbrela pe care mi-o ofereau, călduros, puștanii unui alt partid. Unii tineri erau mai creativi și făceau mici glume, alții mai ecologici se îmbrăcau în brazi, de ziceai că sînt odorizantele de la mașini, și-ți ofereau alte promisiuni. Tipărite tot pe hîrtie lucioasă.
Așa am vrut eu să protestez în fața neroziilor campaniei electorale. În primul rînd, aceste sînt al naibii de prost gîndite; nu m-au atras planurile de campanie scrise greșit gramatical, care țipau în semne de exclamare sau unde graficianul a uitat să-și ridice degetul de pe Caps Lock. N-am vrut să văd politicieni decupați în Adobe photoshop de-o mînă suferindă de Par-kinson sau afișe scrise cu „pt” în loc de „pentru” și „s4” în loc de „sectorul 4”. De sloganuri nu ne legăm, sînt unii mai buni care se ocupă de acest amănunt, dar de primari gospodari și oameni care continuă ce au început (dar ce-au început, mai exact?) ne-am pricopsit pe toate panourile și clădirile. Parcă am fi votat prietenii lui Moromete din poiana lui Iocan.
Tot în semn de protest personal, nu m-am implicat în nici o discuție, fie ea la cafea, pe Internet, în lift, cu nimeni. N-am vrut să vorbesc despre partide, pentru că nu am simțit nici o urmă de ideologie, pesemne c-au devenit ambidextre; m-am ferit de comentarea planurilor acestora, pentru că semănau mai degrabă a listă de cumpărături scrisă de-o gospodină în capot înflorat. N-am zis să apelăm la calm și rațiune, poate nici la bun simț, dar măcar să fi renunțat la acea ură pe care politicienii o emanau din toți porii. Am simțit o ură viscerală, aproape patologică, de-mi aducea aminte de Jack Torrance, din Shining-ul lui Stanley Kubrick. Alegerile s-au transformat într-o răzbunare pură și distructivă, iar dezbaterile, și alea puține la număr, aduceau a hărțuieli de la colțul blocului.
Poate că Nicușor Dan era un nou suflu, oricît de clișeistică ar fi această exprimare, însă se pare că oamenii au decis că va eșua, înainte de-ai da șansa eșecului. Au ieșit aceleași marote, pînă la urmă, vorba unui coleg de-al meu, poate că suferim de sindromul Stockholm. Mie doar mi-a lipsit decența, eu de asta am protestat. În plus, au consumat prea multă hîrtie.
George GURESCU
Adaugă un comentariu