Bugetul educației, 6% doar în campania electorală

Honoris fără Causa Niciun comentariu la Bugetul educației, 6% doar în campania electorală 11

Promisiunile parlamentarilor privind bugetul educației în România se opresc în fiecare an la porțile comisiei pentru învățămînt a Senatului. În 2013 au fost aduse 2171 de amendamente proiectului de finanțare aprobat inițial de către comisie, care oferă 3,14% din PIB educației. Deși s-a spus că numărul lor e umflat de parlamentari care cer bani pentru școlile din colegiile lor, printre amendamente s-au regăsit și cele ale studenților, profesorilor, instituțiilor de învățămînt superior sau ale institutelor de cercetare. Dintre cele 2171, doar cinci au fost aprobate. S-a votat, în bloc, împotriva oricărei sugestii care conținea în interiorul ei ideea de a oferi mai multe fonduri pentru educație. Iar anul acesta se împlinesc zece ani de la promisiunea PSD-ului din 2003 că bugetul educației va ajunge la 6% din PIB pînă în 2007. Cu cercetarea într-o stare de subfinanțare cronică, cu rambursările programelor europene blocate și cu venituri nesigure din fonduri extrabugetare, universitățile din Iași s-au resemnat cu ideea că valoarea unui politician este egală cu cea a promisiunilor pe care le îndeplinește. De 3,14%.

Încă de la începutul anului 2013, de cînd s-au născut discuțiile privind bugetul educației, liderii țării nu s-au pus în acord cu promisiunile. Dacă premierul Victor Ponta declara la televizor că bugetul va ajunge „un­de­va pe la 4,2%, dar nu va fi faimosul 6%”, ministrul delegat pentru în­vă­țămînt superior, cercetare științi­fi­că și dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, declara că se zbate ca acesta să depășească pragul de 3%. „În­drăznesc să spun că bugetul edu­ca­ției va fi mai mare în 2013 decît în 2012. Sînt convins că va fi peste 3% din PIB. Este primul an în care există o perspectivă reală ca bugetul executat, finalizat să fie mai mare decît cel prognozat”, explica acesta.

În mod concret, bugetul de anul acesta va fi de 3,14% din PIB, 8,5 miliarde de lei, cu 6,59% mai mare decît cel de anul trecut, care număra 7,97 de miliarde. „Educația este tra­ta­tă de către politicienii noștri în discursul public drept prioritatea na­țio­nală, dar constatăm că este doar o sus­ținere superficială, doar termen-umbrelă, și că niciodată nu are aco­pe­rire această afirmație. Nu știu dacă proporția de 6% din PIB este ceva optim. Sînt țări care alocă 9%, ca Japo­nia, sau peste 10% în țările nordice. Ca să nu mai vorbim că în SUA, ca­re din întregul buget oferă 12-13% pentru educație, marile universități precum MIT, Harvard sau Stanford au bugete anuale de cîteva ori mai mari decît bugetul alocat învăță­mîn­tu­lui superior românesc. E drept că în acel buget intră și sur­se­le private”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Dacă pentru învățămînt nu s-au găsit resursele pentru a crește alocația bugetară pînă la pragul de 6%, Ecaterina Andronescu a explicat la în­ceputul lunii că în proiectul de buget pentru educație va fi dublată suma care este oferi­tă cercetării, „o creștere sem­nificativă, care se leagă de faptul că avem în derulare pro­iectul laserului de la Mă­gu­rele”. Practic, suma destina­tă cercetării va rămîne la fel sau mai mică decît cea din anul trecut, mai ales în con­di­țiile în care începînd cu anul 2010, bugetul pentru cer­cetare a fost scăzut drastic. „Cît cercetarea a prins o pe­ri­oadă de finanțare foarte bu­nă, în cîțiva ani, din 2004-2005 și pînă în 2010 s-a observat imediat o creștere a producției științifice româ­nești: a crescut numărul lu­cră­rilor în reviste recunoscu­te internațional, al patentelor sau numărul participărilor la conferințe internaționale de calitate. Însă, cercetarea care finanțată în 2008 era în jur de un miliard de euro a ajuns anul trecut la 200 de mili­oane. Pe de altă parte, nu este suficient să aloci bani mai mulți pen­tru educație în general și pentru cer­ce­tarea universitară în special, atîta vre­me cît această alocație este făcută pe baza unei viziuni mai curînd co­lec­tiviste decît etatiste”, a adăugat prof. univ. dr. Vasile Ișan.

Ca pe vremuri

Unul dintre parlamentarii care a criticat public decizia comisiei pentru învățămînt a Senatului Româ­niei este prof. univ. dr. Anghel Stanciu, președintele Senatului de la Uni­ver­sitatea Tehnică „Gheorghe Asa­chi” din Iași (TUIAȘI). Acesta a apreciat că forma pe care o are acum bugetul este aceeași ca pe vremea Gu­ver­nu­lui Boc, iar creșterea insesizabilă. În plus, membrii opoziției au criticat fap­tul că s-au dat fondurile necesare pen­tru a construi 230 de grădinițe în ac­tuala formulă a bugetului, însă nu și pentru învățămîntul superior sau cer­cetare. „În orice sistem de învă­ță­mînt, faptul că acest buget pe educație nu crește nu este un lucru benefic. În timp lucrurile se pot reflecta și în activitatea universităților. În cazul universității noastre, atîta timp cît bugetul nostru este format numai 30% prin contracte instituționale și prin ceea ce vine de la ministerul educației, res­tul fiind construit din venituri extrabugetare, nu ne afectează în mod di­rect. În schimb, bineînțeles că am fi bucuroși să primim mai mult”, a de­clarat prof. univ. dr. Vasile Astărăs­toae, rectorul Universității de Me­di­cină și Farmacie „Grigore T. Po­pa” din Iași (UMF).

Acesta aduce la rîndul său în dis­cuție faptul că dezbaterile privind im­portanța educației și a bugetului acor­dat pentru ea apar în special în timpul campaniilor electorale sau la în­ce­putul ori sfîrșitul mandatelor miniș­trilor. „Majoritatea universităților sînt afectate, dar eu sînt un tip realist și stiu că pentru politicienii români con­secvența în declarații și în acțiune nu constituie o caracteristică. Ei depă­șesc limita demagogiei acceptate și fac mul­te promisiuni, apoi explică că vor dar nu pot. Există un anumit diagnostic în medicină pentru oamenii «care vor, dar nu pot», însă eu nu pot să vi-l spun acum. De aceea nu mi-am fă­cut niciodată mari iluzii cu privire la declarații, indiferent de culoarea lor”, a precizat rectorul UMF.

Soluții fără fonduri

În acest an, pentru universitățile ieșene, ar fi fost cu atît mai important să existe o creștere la bugetul de stat care să se resimtă în finanțarea de bază, în investiții sau în subven­țiile pentru cămine și cantine, fiindcă încă există întîrzieri foarte mari la rambursările proiectelor europene finanțate prin Programul Opera­țio­nal Sectorial Dezvoltarea Resur­se­lor Umane (POSDRU). În acest sens, rectorul UAIC sugerează că ar fi fost util ca o parte din bugetul educației să conțină fonduri pentru ca Guver­nul să plătească universităților banii in­ves­tiți în proiectele respective pînă la momentul rambursării. „Dar plă­ț­i­le s-au efectuat, în medie, nu în 45 de zile cum scria în manualul de apli­care al programului, ci între nouă și 12 luni. Dacă ar fi existat, pentru mi­nisterele sau agențiile coordonatoa­re, un fond de rezervă prevăzut în bu­get, lucrurile ar fi decurs mult mai bine și probabil și activitatea desfășurată pe baza acestor proiecte ar fi fost mai de calitate. Dar așa se întîmplă cînd tragi de pe un an pe altul numai de­za­măgiri”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Ișan.

Aceeași idee o subliniază și prof. univ. dr. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIAȘI, care apreciază că exis­tă o discrepanță între felul în care este văzută educația din birourile ministerului și realitate din sălile universităților. „Explicația o au cei care sta­bilesc bugetul țării. De acolo de sus, lucrurile se văd altfel. Nu cred că este vorba de o rea voință, nu aș mer­ge pînă acolo. Cred că este vorba de faptul că România este o țară care nu dispune de resursele necesare pentru a putea să ofere învățămîntului acel procentaj din PIB pe care ni-l dorim cu toții. Nu putem vorbi de o prioritate zero, cred că în toate componentele activității academice este nevoie de o injecție de fonduri. Însă să nu credem că alocarea unui procentaj co­respunzător ar rezlva de la sine pr­o­blema. Trebuie să și cheltuim acei bani eficient astfel încît să existe re­zultate pe termen lung.”

***

După ce nici promisiunile des­pre creșterile bugetului din preajma ale­gerilor din decembrie nu s-au în­de­plinit, universitățile se pregătesc să depună armele. Cu legea educației sfre­delită, cu cercetarea subfinanțată și aș­teptînd de mai bine de un an la coa­dă pentru rambursările de la POSDRU, conducerile instituțiilor de învă­ță­mînt superior nu mai cred că educația va ajun­ge vreodată să fie prioritate și în pla­nul de buget, cum este la fiecare pa­tru ani în cel de campanie.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top