Universitățile ieșene își încuie plagiatul în arhive

Pe masa Ministerului Educației Naționale (MEN) a trecut, la fiecare schimbare a conducerii, cîte-o nouă serie de inițiative. În timpul mandatului lui Daniel Funeriu, după aprobarea Legii nr. 1 a Educației Na­ționale (LEN) din ianuarie 2011, la nivelul Minis­terului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de atunci s-a propus crearea unei baze de date naționale pe care să se publice toate lucrările de doctorat susținute în universitățile din țară. Gîndită ca o preîntîmpinare a eventualelor cazuri de plagiat, platforma a rămas blocată în stadiu de proiect pînă anul acesta, cînd actua­lul minister a anunțat că inițiativa va fi dusă pînă la capăt printr-o investiție de mai bine de 20 de milioane de lei. Deși în prezent, în universitățile ieșene de stat plagiatul e văzut mai degrabă drept o „isterie”, ma­joritatea conducătorilor instituțiilor de învățămînt superior nu refuză ideea unei astfel de biblioteci virtuale. Asta atîta timp cît ea nu caută să prindă hoții printre studenți, ci să-i facă să-și numere singuri dinainte rîndurile luate cu „copy – paste”.

Unul dintre autorii conceptului bazei de date, prezentat acum doi ani, mi­nistrul delegat pentru în­vă­țămînt superior, Mihnea Costoiu, declara la sfîrșitul lunii ianuarie, într-un interviu acordat „Opi­niei vechi”, că utilizarea de programe an­tiplagiat nu re­zolvă problema furtului intelectual, pentru că „acestea func­ționează pe ba­za unei verificări ple­cînd de la o ba­ză de date existente”.

La ora actuală, singurele variante elec­tronice ale lucrărilor de doctorat sus­ținute în România se află la Con­si­liul Național de Atestare a Ti­tlu­ri­lor, Diplomelor și Cer­ti­fi­ca­te­lor Universitare (CNATDCU), în­să nu există o platformă comună pe care să fie publicate. Asta în con­di­ți­ile în ca­re, conform articolului 168, alineatul 9 din Legea Educației Na­ți­onale din 2011, „teza de doctorat este un document public” și trebuie publica­tă pe un site administrat de Unitatea Executivă pentru Finan­ța­rea În­vă­țămîntului Superior, a Cercetării, Dezvoltarii și Inovării (UEFISCDI) împreună cu anexele sale. „Era o prevedere a fostului Con­siliu Ge­ne­ral al CNATDCU, care în­să nu mai este în vigoare, care spunea că toate tezele de doctorat trebuie pos­tate pe respectiva platformă. S-a creat acel site și venise un Ordin de Mi­nis­tru care preciza faptul că tezele trebuie îna­intate la minister, la co­misiile su­pe­rioare, nu doar în format scris ci și în format electronic. Nu s-a mai a­pli­cat nicăieri în țară pentru că această prevedere a fost abandonată”, a ex­pli­cat prof. univ. dr. Va­si­le Ișan, rectorul Universității „Alexan­dru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Astfel că la ora actuală lucrările ab­sol­venților ce­lui de-al treilea ciclu de studii din pro­cesul Bologna sînt păstrate de fie­ca­re universitate în diverse forme.

O variantă complicată

La UAIC, spre exemplu, condu­ce­rea universității se bazează pe eficiența păstrării documentelor în ar­hi­va bibliotecii proprii precum și cea a Bilbliotecii Centrale Universi­ta­re (BCU). „Cel care are nevoie să se do­cumenteze dintr-o teză de doctorat nu are decît să meargă la arhivă sau la BCU unde găsește toate tezele de foarte mulți ani. Lucrările rămîn aco­lo cîțiva ani buni. De ce am avea ne­voie de o centralizare virtuală a lor? Nu știu ce se vrea cu acest proiect, însă sînt destul de sceptic în privința lui”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan. De aceeași părere este și condu­cătorul Universității de Științe A­gricole și Medicină Veterinară „Ion Ionecu de la Brad” (USAMV) din Iași, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, ca­re crede că lucrările pot fi analizate virgulă cu virgulă în arhivă, dar că nu tre­buie uitat faptul că există suficiente mijloace de transpunere în formă elec­tronică. „Nu le avem noi, e adevărat, dar dacă vrem să facem asta, putem, fără a deteriora lucrarea. Nu spun că vom lua tezele din 1915 să le trans­pu­nem în format digital. Va fi vorba de acele lucrări care ridică semne de întrebare în privința origina­li­tă­ții, ace­lea vor fi sca­nate și anali­za­te”, a de­clarat rectorul USAMV.

Părerile sînt, însă, împărțite cînd vine vor­ba de procesul de sca­nare a unui volum des­tul de mare de teze de doctorat. Astfel, din partea conduce­rii UAIC se ridică semne de în­trebare în ceea ce privește disponibilitatea Guvernului de a acorda universităților fonduri suficiente pentru a pune la punct o platformă online cu aceste lucrări. „Noi venim tot felul de idei de felul acesta, dar nu ne gîn­dim că pentru a încărca toate aceste da­te pe o platfomă electronică este nevoie de personal, iar personalul su­plimentar necesită chel­tuieli în plus față de cele programa­te. Prin ur­ma­re, nu știu în ce măsură a­ceastă platfor­mă electronică este una utilă. În loc să rezolvăm problemele, le compli­căm”, a adăugat rectorul UAIC.

Fără prejudecăți

Chiar dacă scopul inițial pentru care a fost proiectată această bază de date a fost detectarea de materiale sus­pecte de plagiat, în urma seriei de per­sonalități implicate în astfel de conflicte, există încă varianta folosirii unui asemenea site drept bibliotecă virtuală mai curînd decît program împo­tri­va furtului intelectual. „Ar fi o so­luție în ceea ce privește difuzarea in­formațiilor. Este mult mai ușor, a­tunci cînd faci o cercetare într-un anu­mit domeniu, să le găsești pe o platformă online. Dacă este văzută ca o soluție antiplagiat, nu mi se pare în regulă. Dacă se fac lucrurile împotriva a ceva și nu pentru ceva, nu se ob­ține nimic. Eu văd proiectul util în primul rînd pentru că rezultatele unor cercetări devin vizibile în felul acesta, ori lucrările de doctorat se materializează prim cumulul unor stu­dii, e altceva să le poți accesa, consulta și, doar în subsidiar, verifica de plagiat. Dacă ne axăm pe aspectul acesta ne­gativ, mai bine nu mai construim din capul locului”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rec­torul Uni­ver­sității de Medicină și Far­macie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași.

În condițiile în care universi­tă­ți­le ieșene au primit deja spre testare mai multe softuri antiplagiat, reprezentan­ții instituțiilor de învățămînt superior sînt de părere că acestea nu sînt încă îndeajuns de dezvoltate încît să i­den­tifice corect cazurile de plagiat. „Sof­turile care există pe piață acum sînt în stare cel mult să orienteze, dar nu să elimine plagiatul, pentru că au rezultate paradoxale. Unul din sof­turile pe care le-am încercat noi în universitate funcționa în așa manieră încît dacă absolventul avea rezumatul scris în limba engleză și restul lu­crării în română, programul aprecia că este un caz de auto-plagiat, pentru că rezumatul, evident, exprima conținutul tezei pe scurt”, a ex­plicat rectorul UMF.

Programe cu bucluc

Astfel de programe funcționează și la Universitatea Tehnică „Gh. A­sachi” din Iași (TUIAȘI) de trei ani. Acestea compară conținutul documen­telor din mai multe baze de date e­xis­tente în mediul virtual la ora actuală. „Ceea ce trebuie să înțeleagă toată lu­mea este că aceste softuri nu rezolvă problema. Cei de care depinde ori­ginalitatea unei lucrări sînt autorul și conducătorul tezei. Originalitatea ma­terialului nu se sprijină în aceste plat­forme care nu pot decît să scoată la i­veală niște derapaje de natură etică, dacă ele apar”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, pro­rector responsabil cu activitatea di­dac­tică. Deși pot garanta pentru ori­gi­nalitatea lucrărilor pe care le su­praveghează personal, cadrele didac­tice din universitățile ieșene nu-și pot asuma și munca tuturor celorlalți co­or­donatori. „Sigur că trebuie să avem și încredere în colegi, există un do­cu­ment pe care-l semnează fiecare în­dru­mător de lucrare de doctorat prin care își asumă originalitatea materialului respectiv, alături de candidat. La disciplina mea de exemplu sînt convins că nu există derapaje pentru că știu ce cuprind lucrările. N-aș pu­tea spune că trebuie să fim atît de neîncrezători dar trebuie să existe și un mijloc electronic de verificare, pen­tru a ne feri inclusiv de gestul invo­luntar, poate neinstruit al plagiatului”, a menționat prof. univ. dr. Va­si­le Vîntu.

Și la USAMV s-au testat o serie de softuri de verificare a lucrărilor din ultimii doi-trei ani, însă conduce­rea are rezerve în privința achizi­țio­nă­rii unui astfel de program care să funcționeze în întreaga universitate. „A existat o astfel de inițiativă a u­nui concern din Polonia, am primit și noi pentru testare programul dar trebuie să așteptăm pînă avem certitudinea că produsul respectiv func­țio­nează, că nu este vorba de o specu­lație în scop comercial. Nu putem face cheltuieli inutile pentru softuri despre care nu știm sigur că evidenț­i­ază lucruri utile. Atîta timp cît minis­terul va duce la bun sfîrșit proiectul platformei, ceea ce sperăm să se în­tîm­ple, acela va deveni mo­dul în care vom valida că lucrurile sînt în regulă, necopiate”, a adăugat prof. univ. dr. Vasile Vîntu.

La UAIC, pe de altă parte, la Facultatea de Economie și Ad­mi­nis­trarea Afacerilor, funcționează un program de verificare a tezelor ca­re stabilește proporția din conținutul unei lucrări de doctorat, precum și licență ori disertație care provine din alte teze existente în toate biblioteci­le online. Astfel că punerea la punct a unei baze de date românești nu intră în planurile universității la ora actuală. „Nu e rău, în principiu, să fie o platformă cu tezele de doctorat fiin­dcă avem atît de multe surse electronice, mai ales atunci cînd doctorandul trebuie să se lămurească în privința stadiului cercetării, să nu mai fie nevoit să răscolească toate bibliotecile și să aibă la dispoziție o asemenea biblio­tecă electronică. Însă eu nu cred în așa ceva. Importante sînt bazele de date științifice internaționale pentru cei care doresc să cerceteze o temă, nu platformele care reunesc tezele de mas­ter sau doctorat. Accesul la ceea ce se produce în lume în materie de ști­in­ță, cultură este vital, nu să faci o arhivă cu fel de fel de lucrări de la noi”, e declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan.

***

În universitățile ieșene de stat frica de plagiat pare să nu fi fost vreodată o mare problemă. În schimb, conducătorii instituțiilor de în­vă­ță­mînt superior nu ar refuza implementarea proiectului MEN referitor la baza de date pentru doctorate, decît în cazul în care prețul pentru crearea acestei platforme ar fi plă­tit de universități. Cît despre plagiat, postarea pe un site a tezelor ar putea, cel mult, să responsabilizeze autorii, însă, după cum apreciază și rectorii ieșeni, „mentalitatea nu se poate schim­ba prin lege”.

Cătălina DOBROVICEANU

Anca TOMA/strong>