Cu o sută de gînduri pe oră
Pastila de după 5 iunie 2013 Niciun comentariu la Cu o sută de gînduri pe oră 7Nu era o singuratică. Și nici nu-i purta nimeni pică. Era o dulceață de fată, de-ți venea să nu te mai dezlipești de ea. În pauzele dintre cursuri își aduna colegii și mergeau în parcul de lîngă facultate. Nu lipsea la seminarii și împrumuta mereu lecțiile celorlalți. Nu era ranchiunoasă. Nici măcar față de cei care își aminteau că le este colegă doar la sfîrșit de semestru.
De două ori pe an, însă, iarna și vara, parc-o cuprindeau toate asteniile sezoniere. Cînd se terminau orele se ducea direct acasă, iar în zilele libere, cînd prietenii o sunau, nu voia să vorbească cu ei. Se închidea în casă și pentru cîteva săptămîni vecinii nici nu o mai vedeau ieșind. În zilele acelea îi plăceau liniștea și singurătatea, o deranjau copiii gălăgioși din fața blocului, soarele care se încăpățîna să răsară prea devreme în iunie și prea tîrziu în februarie și vacanțele care păreau atît de aproape. Îi sărea țandăra din orice și avea impresia că tocmai atunci zilele erau mai scurte. Parcă era hipnotizată. Trebuie să fie strigată pe nume de trei ori ca să răspundă și să tragă pe dreapta în cursa gîndurilor sale. Dacă ar fi gonit pe șosea cu viteza cu care îi alergau grijile în minte, ar fi devenit pieton pentru totdeauna.
Nu mai era drăguță, prietenoasă și de nădejde. Devenise colega plictisitoare, retrasă și antisocială, cam enervantă și parcă prea în lumea ei. Începea să fie privită cu ciudă pentru că haina asta pe care o îmbrăca sezonier îi aducea noroc. Gata cu complimentele și zîmbetele îndreptate spre ea fie din admirație, fie din lingușeală. Dar asta doar pînă începea vacanța și astenia dispărea odată cu cerneala din stilouri. Atunci zilele îi păreau prea lungi.
Adaugă un comentariu