Banii, Uniunea Europeană și interesele meschine, microbii care au ros Institutul Cantacuzino pînă la os

Povești fără timbru, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Banii, Uniunea Europeană și interesele meschine, microbii care au ros Institutul Cantacuzino pînă la os 92

De două luni s-a pus lacătul peste porțile institutului din Iași. Nici un memoriu adresat instituțiilor statului nu a salvat filiala înființată în 1951, ci dimpotrivă, în forurile din capitală s-a decis stagnarea producției care odată a adus faima institutului. În laboratorele din Iași s-a obținut Polidinul, vaccin anti-gripal care a tratat întreaga țara mai bine de 40 de ani. Tot aici s-au obținut mai apoi derivate ale acestuia utile în afecțiunile căilor respiratorii, ale alergiilor sau în tratarea imunității scăzute. În Iași s-au preparat și vaccinul anti-tetanic și cel anti-holeric, deși spațiul nu era suficient de mare. Cu toate acestea cercetătorii ieșeni au obținut brevete de invenție pentru multiple preparate și în schimb au fost nevoiți să privească neputincioși la îmbolnăvirea filialei. Năpasta se prinsese deja de institut din 1990, cînd alte două secții, din Cluj și Timișoara, au fost închise fără prea multe explicații. Ca un cancer nestăpînit, boala a ajuns și în Estul țării. Aici i s-au pus în față proiecte mărețe de autonomie și de privatizare. Primul a funcționat doar un an, iar celălalt a stagnat încă din fașă. Acum numai vulturii care au vînat clădirile de pe Codrescu pot zbura liniștiți. Că oamenii care și-au petrecut ani în laboratoare și care au fost trimiși de curînd în șomaj tehnic abia se pot tîrîi de pe o zi pe alta.

După brevetarea Polidinului, în filala ieșeană a institutului s-au obținut Bronhodinul, Aerodinul, Orostimul și Zoodinul.

Filiala ieșeană a Institutului „Can­­tacuzino“ și-a închis porțile. După 62 de ani de la înființare, Con­­­siliul de Administrație din Bu­cu­rești împreună cu Ministerul Să­nă­tății au decis desființarea filialei în care a fost obținut și brevetat Po­lidinul, un preparat anti-gripal ca­re a fost vîndut pe piața din Ro­mâ­nia în zeci de milioane de fiole. Doc­torița Sylvia Hoișie a asistat la istoria institutului de la Iași, de la un an după înființarea secției, pînă în 2003, iar de atunci a fost tot tim­pul aproape de specialiștii ca­re au lucrat în filială, astfel încît cu­noaș­te povestea locului pînă în ce­le mai mici detalii. Dumneaei spu­ne că în perioada de glorie a filialei se producea atît de mult Polidin încît aproape toată populația țării a putut cumpăra cîte o fiolă. La Iași, însă, nu s-a produs doar Po­li­din, după cum este cunoscută sec­ția din Moldova. Cercetătorii de aici au obținut și anatoxina tetanică și chiar vaccinului anti-holeric în 1970, cît și numerose alte derivate ale Po­lidinului folosite în infecțiile căilor respiratorii superioare, în alergii și în caz de imunitate scăzută. Toate aceste produse erau verificate pe co­bai și se ajunsese la un moment dat ca filiala să aibă mii de șoareci și iepuri pe care se verifica e­fi­cie­n­ța produselor. Spațiul insuficient a­locat filialei nu a dus niciodată la de­rapaje, iar specialiștii realizau vac­ci­nurile în condiții impecabile, du­pă cum avea să sesizeze și Mi­nis­terul Sănătății (MS) în urma con­troa­le­lor inițiate. Cu toate acestea, in­tra­rea României în Uniunea Eu­ropea­nă a pus pe eșafod Ins­ti­tu­tul Can­ta­cuzino din Iași.

Deși s-a lucrat pentru producerea unui vaccin anti-holeric și iminența unui accident era mare, nu s-a întîmplat nimic.

Procesul de pro­ducție trebuia aliniat nor­me­lor eu­ro­pene, iar în cele două clă­diri mici de pe strada Codrescu nu se putea asigura îndeplinirea lor în­toc­mai. Atunci a apărut în dis­cuție privatizarea filialei, un pro­iect care nu s-a concretizat și care a rămas doar la nivel de propunere. Între timp, România importă produse ase­mănătoare celor rea­li­za­te la Iași, dar de zece ori mai scum­pe de­­cît variantele obținute în laboratoa­re­le noastre. „Distru­ge­rea institu­tu­lui și desființarea fi­li­alei este un păcat în fața populației din întreaga țară, pentru că vedem că de la an la an populația este tot mai bolnavă și mai săracă, fără să aibă acces ne­con­diționat la medi­ca­mente. Rămîne doar să fim feriți de îmbolnăvire prin selecție na­tu­ra­lă”, crede Rodi­ca Hlihor, liderul ieșean al sin­di­ca­tului care re­pre­zin­tă Institutul Can­tacuzino.

Se diagnosticau febra tifoidă, dezinteria, streptococul și scarlatina

Filiala din Iași a Institutului Cantacuzino s-a înființat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1951, printr-un decret guvernamental. Primul director al acesteia a fost numit bacteriologul Petre Condrea, cadru didactic la Fa­cul­ta­tea de Medicină din Iași și un fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino. „Profesorul Pe­tre Condrea a fost un cercetător ­cu­­noscut pentru studiile sale pri­vind anatoxina tetanică și tulare­mia. La început, la Iași, lucrările se desfășurau într-un laborator mic în care se studia și se producea ana­toxina tetanică. Alături de profe­so­rul Condrea era o întreagă echipă de tineri cercetători, doctorii Ben­cea, Lașcu, Lazăr, Iosub, Bercovici, Smilovici și eu, echipă care a mai făcut cercetări ample de diagnostic pentru febra tifoidă, dezinterie, strep­tococ și scarlatină”, spune doc­torița Sylvia Hoișie, unul dintre medicii care a lucrat în filială de la începuturile sale. La Iași, în pri­mii ani, se făcea cercetarea pentru producția de anatoxină tetanică, fiecare lot de produse era studiat pe animale, dar produsul final ple­ca la București, pentru că în Iași nu exista o secție de înfiolare. În 1955 se pun bazele și unei astfel de sec­ții și, odată cu înființarea ei, cer­ce­ta­rea se diversifică. O primă boală studiată a fost tularemia, o afec­țiu­ne a rozătoarelor care putea să a­pa­ră și la om, mai ales în perioade de secetă. Astfel, încît încă nu se gă­seau an­tibiotice, profesorul Pe­tre Condrea dorea să prepare un va­ccin pentru cei care se îm­bol­nă­veau și care sufereau de tulburări respiratorii sau de plăgi la nivelul pielii provocate de această afec­țiu­ne. Pentru obținerea Polidinului, un preparat imunologic care creș­tea rezistența organismului, s-a lucrat cinci ani, timp în care s-au făcut studii și a fost verificată eficiența sa, ca nu cumva produsul să fie nociv organismului. „Rezultatele au fost bune, produsul a fost brevetat, s-a obținut licența de producție și primul lot de Polidin a fost format din zece fiole. Producția a crescut în fiecare an, astfel ca în anul 2000 am avut 15 milioane de fiole. Putem spune că aproape fiecare locuitor a folosit o fiolă, mai ales iarna, în pe­rioada de gripă. El era folosit pentru combaterea răcelii, infec­ți­i­lor respiratorii, chiar și a aler­gii­lor”, a explicat doctorița Sylvia Hoi­șie. Ea este unul dintre dintre cercetătorii care au produs pentru prima dată Polidinul și care păs­trea­ză și astăzi brevetul de inven­ție al preparatului alături de alte di­plome și documente care con­sem­nează importanța națională a filialei din Iași a Institutului Can­ta­cuzino.

La Iași se făceau milioane de vaccinuri, pentru întreaga țară

După obținerea Polidinului, nu­mărul cercetătorilor din secția de la Iași a crescut, echipei alătu­rîn­du-se biologul Cornelia Popescu, doctorița Mihaela Georgescu și chi­mista Ecaterina Grigoraș. Oda­tă cu integrarea lor în institut au în­ceput lucrările pentru obținerea altor preparate asemănătoare Poli­di­nului, dar folositoare în alte di­recții. Așa au apărut Bronhodinul, folosit în alergii și în infecții pulmonare, Aerodinul, produs sub for­mă de picături nazale, util mai ales copiilor, IBC, un preparat de imunostimulare folosit în alergii, Orostimul, folosit pentru creșterea imunității și Zoodinul, un pre­pa­rat pentru imunostimularea vite­lor. „Aceasta a fost perioada de glorie a institutului. În revista Archive Roumaine au fost consemnate toa­te cercetările noastre. Organizația Mondială a Sănătății a trimis pen­tru pregătire în filiala noastră do­uă doctorițe din străinătate, una din Bulgaria și cealaltă din Albania. Pri­ma s-a pregătit pentru obținerea ana­toxinei tetanice, iar cealaltă pentru prepararea Polidinului. În acest fel, a fost cunoscut și în stră­i­nătate Polidinul, preparatul pro­dus la Iași”, spune doctorița. Deși la Iași se făceau vaccinuri pentru în­treaga țară, institutul își desfă­șu­ra lucrările în condiții grele, în­trucît spațiul destinat era mic, in­suficient pentru a realiza cercetări multiple dar, cu toate acestea, în tot acest timp nu s-a produs nici un accident care să pună în pericol pro­cesul de realizare al produselor. Mai mult decît atît, în 1970, la Iași s-a produs vaccinul anti-holeric. Timp de doi ani de zile, specialiștii au preparat continuu acest vaccin, în condițiile în care iminența unui accident era destul de mare. „Era suficient să pătrundă în apa cu­ren­tă doar cîțiva microbi, mai ales că țevile de apă sînt aproape de cele de la canalizare, și s-ar fi declașat o epidemie în Iași. Și totuși nu am avut nici un accident, s-a lucrat cu foarte multă atenție”, povestește Sylvia Hoișie.

Primul termen dat de Uniunea Europeană a fost 2007, apoi 2010. În această perioadă s-a introdus înregistrarea electronică a fiecărui preparat pentru a respecta cererile de bază. La un moment dat, s-a încercat renovarea clădirilor, dar din lipsa banilor, nu s-a făcut. Și să știți că bani trebuiau să fie, pentru că vânzarea Polidinului aducea enorm de mulți bani, dar unde s-au dus aceștia nu știm noi, știu alții. Degeaba avea Iașul secție de cercetare, pentru că fără producție nu putea exista. În 2010 s-a încheiat linia de producție și cu asta putem spune sfârșit. În plus, actuala conduce­re nu se poate compara cu directorul Ion Cantacuzino sau cu profesorul Petre Condrea. Înainte erau numiți directori ai institutului, oameni de o cultură impresionantă, oameni deosebiți, ori acum sînt înaintate în această funcție persoane pe care nu le cunoaștem.

În anii ’90, noua conducere, prin doctorița Virginia Oița, pune ba­ze­le secției de ștanțare, pentru ca fiolele să nu mai fie trimise la Bu­cu­rești pentru însemnare. De atunci, procesul finit de realizare al pro­du­sului se făcea în întregime la Iași, de la preparare, la controlul său înainte de a fi pus pe piață. Tot în acea perioadă, la Iași funcționa și un laborator de control al Mi­nis­terului Sănătății, coordonat de către doctorița Raisa Buzdugan, ca­re a dovedit că de fiecare dată spe­cia­liștii au lucrat corect, fără să le fie returnat vreun produs. Însă, oda­tă cu venirea anului 2000, a venit și căderea institutului. A­ceas­ta a în­ce­put odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Atunci se cerea ca fiecare preparat să res­pec­te normele im­pu­se de UE, iar pentru a aduce în­trea­ga aparatură la un astfel de ni­vel s-a dat o limită de timp. „Pri­mul termen a fost 2007, apoi 2010. În această pe­ri­oa­dă s-a introdus în­registrarea elec­tronică a fiecărui preparat pentru a res­pecta cererile de bază. La un moment dat s-a în­cercat renovarea clădirilor, dar din lipsa banilor nu s-a făcut. Și să știți că bani trebuiau să fie, pentru că vînzarea Poli­di­nului aducea enorm de mulți bani, dar unde s-au dus aceștia nu știm noi, știu alții.”

Institutul „Ion Cantacuzino” a avut filiale în Cluj și Timișoara care au fost închise imediat după 1990. La Iași s-a închis anul acesta.

Lip­sa banilor și a bunăvoinței a dus la stagnarea și la oprirea producției tuturor acestor preparate care s-au realizat pînă în 2010. „Atunci conducerea institu­tu­lui a depus li­cen­țele pentru toate preparatele noas­tre, chiar și a celor de la București, și așa am rămas și noi și capitala fără producție”, explică doctorița. Degeaba avea Iașul secție de cer­ce­tare pentru că fără producție nu pu­tea exista. S-a mai încercat rea­li­za­rea autovacci­nului și a unui laborator de bac­teriologie, dar nimic nu părea să mai prindă la Iași. Doc­torița Hoișie își aduce aminte cum întreg ins­ti­tutul a început să îm­bă­trî­nească. Iar, în 2010, și-au dat sea­ma că sfîr­și­tul era iminent. „Din lip­sa de bani, nu poți să faci nimic. În 2010 s-a încheiat linia de pro­duc­ție și cu asta putem spune sfîr­șit. La mijloc sînt interese ca Spi­ta­lul C. I. Par­hon să primească clă­di­rea princi­pa­lă, iar cea mică să fie restituită familiei Sturdza. În plus, actuala conducere nu se poate com­para cu directorul Ion Can­ta­cu­zino sau cu profesorul Petre Condrea”, poves­teș­te doctorița Hoi­șie, studiind do­c­u­­mentele, breve­te­le și poveștile pe care le-a adunat de-a lungul ani­lor și pe care le-a întins acum, în fața mea. Cu privirea în hîrtii, aceasta ex­pli­că faptul că, oricum, la începu­tu­ri­le institutului, erau numiți în func­ția de directori „oameni de o cul­tu­ră impresio­nantă, oameni deose­biți, ori acum sînt înaintate în aceas­tă funcție persoane pe care nu le cunoaștem. Din nefericire, medicii tineri nu știu povestea institutului, seria anilor care au folosit prepa­ra­te­le noastre sînt în vîrstă. Doar ei mai știu ce era Polidinul și pentru ce se folosea. Tineretul sau chiar oa­menii care au acum 40 de ani nu știu povestea pentru că ei au terminat facultatea acum vreo 15 ani și atunci institutul era pe moarte.”

Însă, în ciuda faptului că me­di­cii și cercetătorii îi numărau zilele institutului, promisiunile de la București nu încetaseră să curgă. Întîi a fost vorba de bani pentru a ridica standardele astfel încît nor­me­le impuse de UE să poată fi res­pectate. Dar promisiunile aces­tea veneau fără fundament. Clădirea institutului era una mică, în care nu se putea face nimic, „pentru că este o clădire care nu are posi­bi­li­tăți de schimbări mari. Se putea face foarte bine o clădire nouă. Noi am avut aparatură foarte veche la început, tot ce rămînea din Bucu­rești se aducea la noi, pe urmă ne-am mai înstărit și am primit apa­ra­tură mai bună, dar, desigur că, în anii 1990, era și ea veche de acum. S-a lucrat cu vechiturile acelea mult timp”. Și acum mai există în institut centrifuge construite pe tehno­lo­gia din anii 1950 și deținute încă de pe atunci. Pînă și înfiolarea se făcea, prin anii 1970, manual. Exis­tau angajați speciali care toată ziua stăteau în institut pentru a muta preparatul în fiole „lucru aproape de neînțeles. După 1990 s-au obți­nut niște mașini oarecum mai moder­ne, semi-automate, care ne-au ușurat munca”.

Vaccin de export la 43 de lei, cel de la Iași – 3,96

Niciodată lucrurile nu au mers ușor în institut, dar de pe 19 iulie 2012, 70% dintre angajații filialei ieșene au fost dați în șomaj tehnic, după ce lucrările la noul laborator de analize au stagnat. Promisiu­ni­le se încheiaseră. Anul acesta au fost emise și preavizele de conce­die­re, iar din octombrie, 23 de per­soane au fost trimise acasă. Au mai rămas în institut directorul uni­tă­ții, contabilul, un reprezen­tant al serviciului tehnic și opt paznici. S-a vehiculat atunci că Antibiotice S.A. va prelua patrimoniul și personalul institutului pentru conti­nua­­rea activității, însă, deși cele două conduceri au discutat mai mult timp pe temă, proiectul nu s-a concretizat, iar acum filiala din Iași a Institutului Cantacuzino nu mai există. „Din păcate am fost de­co­nec­tați de la aparat complet, dacă pînă mai ieri filiala era în moarte clinică, s-a hotărît decuplarea ei, iar acum este moartă. Oamenii au fost trimiși în șomaj fără nici un salariu compensator, pentru că fostul di­rec­tor nu a semnat un contract co­lectiv de muncă, iar personalul a ră­mas fără bani, fără nimic. E vai de capul lor”, a precizat Rodica Hli­hor, liderul de sindicat al institu­tu­lui. Din 2010, de cînd Agenția Na­țio­nală a Medicamentului a retras Iașului licențele de realizare a produselor, filiala a intrat într-un de­clin galopant care în cele din urmă a dus la închiderea ei.

Acum per­soa­nele rămase în instituție au terminat inventarierea patrimoniului și urmează ca acesta să fie predat. „Clădirea de pe strada Codrescu nr. 15 A, aparține Ministerului și va fi preluată de Spitalul Parhon, iar cea de pe Codrescu nr. 6 A, va fi predată Consiliului Județean, in­sti­­tuție de care aparține. Zilele trecute a venit cineva de la ei să facă măsurători pentru intabularea pro­prietății. Acum românii cumpără de pe piață vaccin anti-tetanic (ana­to­xi­nă tetanică) cu 43 de lei, în timp ce noi îl vindeam cu 3, 96 de lei do­za”, a mai precizat liderul de sin­di­cat. Din nefericire, situația dra­ma­tică a institutului este extinsă și la București. Degeaba s-au făcut me­morii peste memorii la preșe­din­te, la prim-ministru sau la mi­nis­ter pentru că Institutul Canta­cu­zino își trăiește ultimele zile. „Acum la București se produce doar strictul necesar. Ne-a schimbat di­rec­torul general și a fost numit în funcție un medic ginecolog, cînd în prevederile ministerului este clar că locul acesta trebuie asigurat de un cercetător științific măcar de gra­dul al II-lea”, a declarat Du­mi­tru Viezureanu, liderul de sindicat al institutului.

Acum la București se produce doar strictul necesar. Ne-a schimbat di­rec­torul general și a fost numit în funcție un medic ginecolog, cînd în prevederile ministerului este clar că locul acesta trebuie asigurat de un cer­cetător științific măcar de gra­dul al II-lea.

Însă sfîrșitul institutului din Bu­curești putea veni mult mai devreme, încă din perioada comunismului. Atunci, cînd s-a construit Casa Poporului, Institutul Can­ta­cu­zino risca să dispară pentru că le era frică arhitecților ca nu cumva să zboare vreun microb viu înspre monstrul de beton și așa că l-au propus pentru dărîmare. Însă clă­di­rea a fost salvată iar acum, la de­mi­sol, este înmormîntat celebrul pro­fesorul Ion Cantacuzino. La Bu­curești se mai produceau înain­te peste 300 de produse injectabile. Printre ele se regăsea și vaccinul anti-poliomielitic sau cel împotriva rujeolei. Potrivit liderului de sin­di­cat, institutul din capitală a func­ționat bine pînă în 1990, dar după a intrat în declin. Tot atunci, filia­le­le din Cluj și din Timișoara au fost închise din lipsă de bani. Odată cu intrarea în UE, nor­me­le nu au pu­tut fi îndeplinite de­cît într-o mică proporție, la aproa­pe toate fili­a­le­le. Cu toate acestea, la Bucu­rești au mai fost direc­țio­nate cîteva fon­duri, însă rezulta­te­le finanțării lor nu se văd prea bine nici acum. La Iași, însă, spațiul mic nu a putut fi reamenajat astfel încît procedeele să fie respectate întocmai. Ast­fel, filiala nu a putut fi sal­vată și s-a alăturat și ea celor apu­se acum 13 ani. De curînd, insti­tu­tul și-a serbat zilele, prilej cu care a fost inaugurat muzeul „Ion Can­ta­cu­­zi­no”, iar prim-ministrul a anun­­țat bucu­ros că va folosi vaccinul anti-gripal pentru a se imuniza îm­po­tr­i­va gripei de sezon. Altădată institutul producea milioane de fio­le de vaccin, acum abia va produce 200.000.

 

Autor:

Iulia CIUHU

Șef de departament la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași, masterand la Facultatea de Istorie a UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top