Banii, Uniunea Europeană și interesele meschine, microbii care au ros Institutul Cantacuzino pînă la os
Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 16 decembrie 2013 Niciun comentariu la Banii, Uniunea Europeană și interesele meschine, microbii care au ros Institutul Cantacuzino pînă la os 92De două luni s-a pus lacătul peste porțile institutului din Iași. Nici un memoriu adresat instituțiilor statului nu a salvat filiala înființată în 1951, ci dimpotrivă, în forurile din capitală s-a decis stagnarea producției care odată a adus faima institutului. În laboratorele din Iași s-a obținut Polidinul, vaccin anti-gripal care a tratat întreaga țara mai bine de 40 de ani. Tot aici s-au obținut mai apoi derivate ale acestuia utile în afecțiunile căilor respiratorii, ale alergiilor sau în tratarea imunității scăzute. În Iași s-au preparat și vaccinul anti-tetanic și cel anti-holeric, deși spațiul nu era suficient de mare. Cu toate acestea cercetătorii ieșeni au obținut brevete de invenție pentru multiple preparate și în schimb au fost nevoiți să privească neputincioși la îmbolnăvirea filialei. Năpasta se prinsese deja de institut din 1990, cînd alte două secții, din Cluj și Timișoara, au fost închise fără prea multe explicații. Ca un cancer nestăpînit, boala a ajuns și în Estul țării. Aici i s-au pus în față proiecte mărețe de autonomie și de privatizare. Primul a funcționat doar un an, iar celălalt a stagnat încă din fașă. Acum numai vulturii care au vînat clădirile de pe Codrescu pot zbura liniștiți. Că oamenii care și-au petrecut ani în laboratoare și care au fost trimiși de curînd în șomaj tehnic abia se pot tîrîi de pe o zi pe alta.
După brevetarea Polidinului, în filala ieșeană a institutului s-au obținut Bronhodinul, Aerodinul, Orostimul și Zoodinul.
Filiala ieșeană a Institutului „Cantacuzino“ și-a închis porțile. După 62 de ani de la înființare, Consiliul de Administrație din București împreună cu Ministerul Sănătății au decis desființarea filialei în care a fost obținut și brevetat Polidinul, un preparat anti-gripal care a fost vîndut pe piața din România în zeci de milioane de fiole. Doctorița Sylvia Hoișie a asistat la istoria institutului de la Iași, de la un an după înființarea secției, pînă în 2003, iar de atunci a fost tot timpul aproape de specialiștii care au lucrat în filială, astfel încît cunoaște povestea locului pînă în cele mai mici detalii. Dumneaei spune că în perioada de glorie a filialei se producea atît de mult Polidin încît aproape toată populația țării a putut cumpăra cîte o fiolă. La Iași, însă, nu s-a produs doar Polidin, după cum este cunoscută secția din Moldova. Cercetătorii de aici au obținut și anatoxina tetanică și chiar vaccinului anti-holeric în 1970, cît și numerose alte derivate ale Polidinului folosite în infecțiile căilor respiratorii superioare, în alergii și în caz de imunitate scăzută. Toate aceste produse erau verificate pe cobai și se ajunsese la un moment dat ca filiala să aibă mii de șoareci și iepuri pe care se verifica eficiența produselor. Spațiul insuficient alocat filialei nu a dus niciodată la derapaje, iar specialiștii realizau vaccinurile în condiții impecabile, după cum avea să sesizeze și Ministerul Sănătății (MS) în urma controalelor inițiate. Cu toate acestea, intrarea României în Uniunea Europeană a pus pe eșafod Institutul Cantacuzino din Iași.
Deși s-a lucrat pentru producerea unui vaccin anti-holeric și iminența unui accident era mare, nu s-a întîmplat nimic.
Procesul de producție trebuia aliniat normelor europene, iar în cele două clădiri mici de pe strada Codrescu nu se putea asigura îndeplinirea lor întocmai. Atunci a apărut în discuție privatizarea filialei, un proiect care nu s-a concretizat și care a rămas doar la nivel de propunere. Între timp, România importă produse asemănătoare celor realizate la Iași, dar de zece ori mai scumpe decît variantele obținute în laboratoarele noastre. „Distrugerea institutului și desființarea filialei este un păcat în fața populației din întreaga țară, pentru că vedem că de la an la an populația este tot mai bolnavă și mai săracă, fără să aibă acces necondiționat la medicamente. Rămîne doar să fim feriți de îmbolnăvire prin selecție naturală”, crede Rodica Hlihor, liderul ieșean al sindicatului care reprezintă Institutul Cantacuzino.
Se diagnosticau febra tifoidă, dezinteria, streptococul și scarlatina
Filiala din Iași a Institutului Cantacuzino s-a înființat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1951, printr-un decret guvernamental. Primul director al acesteia a fost numit bacteriologul Petre Condrea, cadru didactic la Facultatea de Medicină din Iași și un fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino. „Profesorul Petre Condrea a fost un cercetător cunoscut pentru studiile sale privind anatoxina tetanică și tularemia. La început, la Iași, lucrările se desfășurau într-un laborator mic în care se studia și se producea anatoxina tetanică. Alături de profesorul Condrea era o întreagă echipă de tineri cercetători, doctorii Bencea, Lașcu, Lazăr, Iosub, Bercovici, Smilovici și eu, echipă care a mai făcut cercetări ample de diagnostic pentru febra tifoidă, dezinterie, streptococ și scarlatină”, spune doctorița Sylvia Hoișie, unul dintre medicii care a lucrat în filială de la începuturile sale. La Iași, în primii ani, se făcea cercetarea pentru producția de anatoxină tetanică, fiecare lot de produse era studiat pe animale, dar produsul final pleca la București, pentru că în Iași nu exista o secție de înfiolare. În 1955 se pun bazele și unei astfel de secții și, odată cu înființarea ei, cercetarea se diversifică. O primă boală studiată a fost tularemia, o afecțiune a rozătoarelor care putea să apară și la om, mai ales în perioade de secetă. Astfel, încît încă nu se găseau antibiotice, profesorul Petre Condrea dorea să prepare un vaccin pentru cei care se îmbolnăveau și care sufereau de tulburări respiratorii sau de plăgi la nivelul pielii provocate de această afecțiune. Pentru obținerea Polidinului, un preparat imunologic care creștea rezistența organismului, s-a lucrat cinci ani, timp în care s-au făcut studii și a fost verificată eficiența sa, ca nu cumva produsul să fie nociv organismului. „Rezultatele au fost bune, produsul a fost brevetat, s-a obținut licența de producție și primul lot de Polidin a fost format din zece fiole. Producția a crescut în fiecare an, astfel ca în anul 2000 am avut 15 milioane de fiole. Putem spune că aproape fiecare locuitor a folosit o fiolă, mai ales iarna, în perioada de gripă. El era folosit pentru combaterea răcelii, infecțiilor respiratorii, chiar și a alergiilor”, a explicat doctorița Sylvia Hoișie. Ea este unul dintre dintre cercetătorii care au produs pentru prima dată Polidinul și care păstrează și astăzi brevetul de invenție al preparatului alături de alte diplome și documente care consemnează importanța națională a filialei din Iași a Institutului Cantacuzino.
La Iași se făceau milioane de vaccinuri, pentru întreaga țară
După obținerea Polidinului, numărul cercetătorilor din secția de la Iași a crescut, echipei alăturîndu-se biologul Cornelia Popescu, doctorița Mihaela Georgescu și chimista Ecaterina Grigoraș. Odată cu integrarea lor în institut au început lucrările pentru obținerea altor preparate asemănătoare Polidinului, dar folositoare în alte direcții. Așa au apărut Bronhodinul, folosit în alergii și în infecții pulmonare, Aerodinul, produs sub formă de picături nazale, util mai ales copiilor, IBC, un preparat de imunostimulare folosit în alergii, Orostimul, folosit pentru creșterea imunității și Zoodinul, un preparat pentru imunostimularea vitelor. „Aceasta a fost perioada de glorie a institutului. În revista Archive Roumaine au fost consemnate toate cercetările noastre. Organizația Mondială a Sănătății a trimis pentru pregătire în filiala noastră două doctorițe din străinătate, una din Bulgaria și cealaltă din Albania. Prima s-a pregătit pentru obținerea anatoxinei tetanice, iar cealaltă pentru prepararea Polidinului. În acest fel, a fost cunoscut și în străinătate Polidinul, preparatul produs la Iași”, spune doctorița. Deși la Iași se făceau vaccinuri pentru întreaga țară, institutul își desfășura lucrările în condiții grele, întrucît spațiul destinat era mic, insuficient pentru a realiza cercetări multiple dar, cu toate acestea, în tot acest timp nu s-a produs nici un accident care să pună în pericol procesul de realizare al produselor. Mai mult decît atît, în 1970, la Iași s-a produs vaccinul anti-holeric. Timp de doi ani de zile, specialiștii au preparat continuu acest vaccin, în condițiile în care iminența unui accident era destul de mare. „Era suficient să pătrundă în apa curentă doar cîțiva microbi, mai ales că țevile de apă sînt aproape de cele de la canalizare, și s-ar fi declașat o epidemie în Iași. Și totuși nu am avut nici un accident, s-a lucrat cu foarte multă atenție”, povestește Sylvia Hoișie.
Primul termen dat de Uniunea Europeană a fost 2007, apoi 2010. În această perioadă s-a introdus înregistrarea electronică a fiecărui preparat pentru a respecta cererile de bază. La un moment dat, s-a încercat renovarea clădirilor, dar din lipsa banilor, nu s-a făcut. Și să știți că bani trebuiau să fie, pentru că vânzarea Polidinului aducea enorm de mulți bani, dar unde s-au dus aceștia nu știm noi, știu alții. Degeaba avea Iașul secție de cercetare, pentru că fără producție nu putea exista. În 2010 s-a încheiat linia de producție și cu asta putem spune sfârșit. În plus, actuala conducere nu se poate compara cu directorul Ion Cantacuzino sau cu profesorul Petre Condrea. Înainte erau numiți directori ai institutului, oameni de o cultură impresionantă, oameni deosebiți, ori acum sînt înaintate în această funcție persoane pe care nu le cunoaștem.
În anii ’90, noua conducere, prin doctorița Virginia Oița, pune bazele secției de ștanțare, pentru ca fiolele să nu mai fie trimise la București pentru însemnare. De atunci, procesul finit de realizare al produsului se făcea în întregime la Iași, de la preparare, la controlul său înainte de a fi pus pe piață. Tot în acea perioadă, la Iași funcționa și un laborator de control al Ministerului Sănătății, coordonat de către doctorița Raisa Buzdugan, care a dovedit că de fiecare dată specialiștii au lucrat corect, fără să le fie returnat vreun produs. Însă, odată cu venirea anului 2000, a venit și căderea institutului. Aceasta a început odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Atunci se cerea ca fiecare preparat să respecte normele impuse de UE, iar pentru a aduce întreaga aparatură la un astfel de nivel s-a dat o limită de timp. „Primul termen a fost 2007, apoi 2010. În această perioadă s-a introdus înregistrarea electronică a fiecărui preparat pentru a respecta cererile de bază. La un moment dat s-a încercat renovarea clădirilor, dar din lipsa banilor nu s-a făcut. Și să știți că bani trebuiau să fie, pentru că vînzarea Polidinului aducea enorm de mulți bani, dar unde s-au dus aceștia nu știm noi, știu alții.”
Institutul „Ion Cantacuzino” a avut filiale în Cluj și Timișoara care au fost închise imediat după 1990. La Iași s-a închis anul acesta.
Lipsa banilor și a bunăvoinței a dus la stagnarea și la oprirea producției tuturor acestor preparate care s-au realizat pînă în 2010. „Atunci conducerea institutului a depus licențele pentru toate preparatele noastre, chiar și a celor de la București, și așa am rămas și noi și capitala fără producție”, explică doctorița. Degeaba avea Iașul secție de cercetare pentru că fără producție nu putea exista. S-a mai încercat realizarea autovaccinului și a unui laborator de bacteriologie, dar nimic nu părea să mai prindă la Iași. Doctorița Hoișie își aduce aminte cum întreg institutul a început să îmbătrînească. Iar, în 2010, și-au dat seama că sfîrșitul era iminent. „Din lipsa de bani, nu poți să faci nimic. În 2010 s-a încheiat linia de producție și cu asta putem spune sfîrșit. La mijloc sînt interese ca Spitalul C. I. Parhon să primească clădirea principală, iar cea mică să fie restituită familiei Sturdza. În plus, actuala conducere nu se poate compara cu directorul Ion Cantacuzino sau cu profesorul Petre Condrea”, povestește doctorița Hoișie, studiind documentele, brevetele și poveștile pe care le-a adunat de-a lungul anilor și pe care le-a întins acum, în fața mea. Cu privirea în hîrtii, aceasta explică faptul că, oricum, la începuturile institutului, erau numiți în funcția de directori „oameni de o cultură impresionantă, oameni deosebiți, ori acum sînt înaintate în această funcție persoane pe care nu le cunoaștem. Din nefericire, medicii tineri nu știu povestea institutului, seria anilor care au folosit preparatele noastre sînt în vîrstă. Doar ei mai știu ce era Polidinul și pentru ce se folosea. Tineretul sau chiar oamenii care au acum 40 de ani nu știu povestea pentru că ei au terminat facultatea acum vreo 15 ani și atunci institutul era pe moarte.”
Însă, în ciuda faptului că medicii și cercetătorii îi numărau zilele institutului, promisiunile de la București nu încetaseră să curgă. Întîi a fost vorba de bani pentru a ridica standardele astfel încît normele impuse de UE să poată fi respectate. Dar promisiunile acestea veneau fără fundament. Clădirea institutului era una mică, în care nu se putea face nimic, „pentru că este o clădire care nu are posibilități de schimbări mari. Se putea face foarte bine o clădire nouă. Noi am avut aparatură foarte veche la început, tot ce rămînea din București se aducea la noi, pe urmă ne-am mai înstărit și am primit aparatură mai bună, dar, desigur că, în anii 1990, era și ea veche de acum. S-a lucrat cu vechiturile acelea mult timp”. Și acum mai există în institut centrifuge construite pe tehnologia din anii 1950 și deținute încă de pe atunci. Pînă și înfiolarea se făcea, prin anii 1970, manual. Existau angajați speciali care toată ziua stăteau în institut pentru a muta preparatul în fiole „lucru aproape de neînțeles. După 1990 s-au obținut niște mașini oarecum mai moderne, semi-automate, care ne-au ușurat munca”.
Vaccin de export la 43 de lei, cel de la Iași – 3,96
Niciodată lucrurile nu au mers ușor în institut, dar de pe 19 iulie 2012, 70% dintre angajații filialei ieșene au fost dați în șomaj tehnic, după ce lucrările la noul laborator de analize au stagnat. Promisiunile se încheiaseră. Anul acesta au fost emise și preavizele de concediere, iar din octombrie, 23 de persoane au fost trimise acasă. Au mai rămas în institut directorul unității, contabilul, un reprezentant al serviciului tehnic și opt paznici. S-a vehiculat atunci că Antibiotice S.A. va prelua patrimoniul și personalul institutului pentru continuarea activității, însă, deși cele două conduceri au discutat mai mult timp pe temă, proiectul nu s-a concretizat, iar acum filiala din Iași a Institutului Cantacuzino nu mai există. „Din păcate am fost deconectați de la aparat complet, dacă pînă mai ieri filiala era în moarte clinică, s-a hotărît decuplarea ei, iar acum este moartă. Oamenii au fost trimiși în șomaj fără nici un salariu compensator, pentru că fostul director nu a semnat un contract colectiv de muncă, iar personalul a rămas fără bani, fără nimic. E vai de capul lor”, a precizat Rodica Hlihor, liderul de sindicat al institutului. Din 2010, de cînd Agenția Națională a Medicamentului a retras Iașului licențele de realizare a produselor, filiala a intrat într-un declin galopant care în cele din urmă a dus la închiderea ei.
Acum persoanele rămase în instituție au terminat inventarierea patrimoniului și urmează ca acesta să fie predat. „Clădirea de pe strada Codrescu nr. 15 A, aparține Ministerului și va fi preluată de Spitalul Parhon, iar cea de pe Codrescu nr. 6 A, va fi predată Consiliului Județean, instituție de care aparține. Zilele trecute a venit cineva de la ei să facă măsurători pentru intabularea proprietății. Acum românii cumpără de pe piață vaccin anti-tetanic (anatoxină tetanică) cu 43 de lei, în timp ce noi îl vindeam cu 3, 96 de lei doza”, a mai precizat liderul de sindicat. Din nefericire, situația dramatică a institutului este extinsă și la București. Degeaba s-au făcut memorii peste memorii la președinte, la prim-ministru sau la minister pentru că Institutul Cantacuzino își trăiește ultimele zile. „Acum la București se produce doar strictul necesar. Ne-a schimbat directorul general și a fost numit în funcție un medic ginecolog, cînd în prevederile ministerului este clar că locul acesta trebuie asigurat de un cercetător științific măcar de gradul al II-lea”, a declarat Dumitru Viezureanu, liderul de sindicat al institutului.
Acum la București se produce doar strictul necesar. Ne-a schimbat directorul general și a fost numit în funcție un medic ginecolog, cînd în prevederile ministerului este clar că locul acesta trebuie asigurat de un cercetător științific măcar de gradul al II-lea.
Însă sfîrșitul institutului din București putea veni mult mai devreme, încă din perioada comunismului. Atunci, cînd s-a construit Casa Poporului, Institutul Cantacuzino risca să dispară pentru că le era frică arhitecților ca nu cumva să zboare vreun microb viu înspre monstrul de beton și așa că l-au propus pentru dărîmare. Însă clădirea a fost salvată iar acum, la demisol, este înmormîntat celebrul profesorul Ion Cantacuzino. La București se mai produceau înainte peste 300 de produse injectabile. Printre ele se regăsea și vaccinul anti-poliomielitic sau cel împotriva rujeolei. Potrivit liderului de sindicat, institutul din capitală a funcționat bine pînă în 1990, dar după a intrat în declin. Tot atunci, filialele din Cluj și din Timișoara au fost închise din lipsă de bani. Odată cu intrarea în UE, normele nu au putut fi îndeplinite decît într-o mică proporție, la aproape toate filialele. Cu toate acestea, la București au mai fost direcționate cîteva fonduri, însă rezultatele finanțării lor nu se văd prea bine nici acum. La Iași, însă, spațiul mic nu a putut fi reamenajat astfel încît procedeele să fie respectate întocmai. Astfel, filiala nu a putut fi salvată și s-a alăturat și ea celor apuse acum 13 ani. De curînd, institutul și-a serbat zilele, prilej cu care a fost inaugurat muzeul „Ion Cantacuzino”, iar prim-ministrul a anunțat bucuros că va folosi vaccinul anti-gripal pentru a se imuniza împotriva gripei de sezon. Altădată institutul producea milioane de fiole de vaccin, acum abia va produce 200.000.
Adaugă un comentariu