În bucătăria plantelor se gătește fără aburi

Pe pămîntul negru de sub gea­mul laboratorului se îmbibă cî­te­va picături mari de ploaie. As­tăzi vremea nu permite decît muncă de cercetare, în sală analizîndu-se calitatea furajelor care au fost cu­lese de pe teren, cînd zilele erau mai puțin mohorîte. Domnul Cons­tantin vorbește calm și încet ca și cum le-ar explica stu­den­ți­lor despre o altă lucrare practică. De opt ani a ales liniștea din labo­ra­torul de analiză pentru plante și sol de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, unde a studiat mai îndeaproape și ele­men­tele tipurilor de gazon. Ală­turi de el este și Lucian, doctorand în anul al II-lea, care este încîntat de fiecare colțișor pe care îl re­des­coperă cînd umblă prin ca­me­­rele laboratorlui.

Domnul Constantin spune că majoritatea oamenilor crede că agricultura are ca finalitate produsele alimentare. Ceea ce mai pu­țini știu este faptul că dacă în România ar fi un climat mai cald și pămîntul nu ar fi folosit doar pentru culturile agricole, ne-am putea obține independența ener­ge­tică față de marii exportatori de petrol, la fel cum a reușit Bra­zi­lia. „Acolo sînt terenuri care per­­mit plantarea unor specii ca­re au o creștere și o devoltare ra­pi­dă și care produc o cantitate mare de biomasă într-un timp scurt. In­te­re­sant este că ele nu sînt folosite în alimentație, ci sub formă de bio­combustibili. Ma­­și­ni­le din Bra­zilia merg pe etanol ob­ținut din trestie de zahăr”, ex­plică dom­nul Constantin adă­u­gînd că în România terenurile sînt limitate și se cultivă în special plan­te care sînt folosite în ali­men­tație.

Deși laboratorul este deschis pentru orice student de la Fa­cul­ta­tea de Agricultură sau Hor­ti­cul­tură, aici petrec cel mai mult timp doctoranzii. Lucian își amin­tește că în primul an, laboratorul era locul în care stătea de dimineață pînă seara pentru o singură pro­bă. „Să luăm un exemplu de­ve­nit banal de acum pentru noi: determinarea proteinei brute. Du­rea­ză și zece ore și nu ai cum să o lași de azi pe mîine, plus că trebuie supravegheată în mod constant pentru că există și riscul de ex­plo­zie, și nu doar al la­bo­ra­to­ru­lui, ci al întregii universității”, spune băiatul care zîmbește larg atunci cînd își amintește de primele zile cînd și-a folosit timpul liber cer­ce­tînd. Laboratorul e ca o bu­că­tă­rie în care preparatele sînt as­cun­se în plicuri de hîrtie și așezate ordonat pe rafturi. Asemenea unui borcan în care se țin con­di­men­te­le, camera de măcinare încă mai păstrează mirosul de plante verzi, fin mărunțite. Fiecare din­tre pro­be­le strînse determină în mod com­parativ cît de bun este un fu­raj față de celălalt. „Și animalele ca și noi au nevoie de amestecuri cît mai complexe, și ele au ne­vo­ie de proteine, grăsime sau gra­mi­nee, nu putem spune că un furaj este cel mai bun”, explică Lucian răscolind o mînă de fîn uscat din­tr-o pungă maro de hîrtie.

„Ai văzut meciul Argentina – România?”, întreabă scurt ca și cum întrebarea nu și-ar avea ros­tul. „Cred că gazonul de pe Arena Națională are o problemă de sub­strat, n-ai văzut că nici nu pu­teau sta în picioare, nu vegetează bine, se degradează foarte re­pe­de”, continuă explicînd repede domnul Constantin în timp ce ima­ginile parcă i se desfășoară în fața ochilor. Însă nu poate stabili o cauză clară atîta timp cît nu este acolo. „Nu am fost acolo să analizez cu ochii mei, spun doar din ce se vede la televizor.”

Dacă în România ar fi un climat mai cald și pămîntul nu ar fi folosit doar pentru culturile agricole, ne-am putea obține independența energetică față de marii exportatori de petrol.