Cum se vinde cartea în bucate
De pe scena Iașului 17 martie 2014 Niciun comentariu la Cum se vinde cartea în bucate 15Cînd s-au așezat volumele pe rafturile din carton de-multe-ori stratificat, pe unii i-au înduioșat paginile proaspete care se deschideau accidental, cu parfum de hîrtie și cerneală. Altora li s-au aprins tîmplele fiindcă nu mai puteau tăia Atrium-ul din Palas pe diagonală ca să ajungă de la sandale la rochii și invers. Dar n-au zis „vai!”, ca să nu le sară toată suflarea culturală în cap.
O doamnă grăbea pasul sîmbătă pe lîngă un voluntar LIBREX să-i spună să schimbe ceva în chestionarul la care a răspuns. „Am zis eu așa… da’ nu doar după autor mă uit. Cîteodată nu-i știu pe toți.” Cîteodată, însă, îi știa. Își așeza paltonul în timp ce vorbea, cu un soi de trac haios care-o lua și pe ea prin surprindere. Fata s-a făcut că taie cu pixul, mai tîrziu poate-a și tăiat de-a binelea. Era graba mare, tîrgul spre sfîrșit, treaba neterminată.
Nu ca vineri, cînd ritmul bătea cătinel, după inima lui Guguță, băiatul c-o grozavă cușmă pe cap în care încape tot satul copilăriei, pe care l-a adus de la Chișinău Spiridon Vangheli. Atunci zburdau copiii printre rafturi, smotociți la minut de cîte-o mamă care zîmbea numai cu buzele. Baloanele pocneau în mîinile lor mititele și ei se-nspăimîntau bucuroși, rîzînd matinal, plin, odihnit. „Nu-i nimicaa, nu-i nimica!”, țipa mama cea blîndă către șatra de rățuște care-așteptau ba să cînte, ba să citească povești, ba să-l audă vorbind pe „tata lu’ Guguță”. „Bă, am ajuns. Uite nica, o gașcă de copchii aicea, nimeni cunoscut”, se băga un moș printre scaunele din fața scenei, unde repeta primăvăratic Corul de copii Musica Viva. L-a luat de mînă un prieten și l-a scos din mulțime pe lîngă standul Univers Enciclopedic Gold. Păcat că n-a ridicat deloc ochii din pămînt. DEX-ul era la pachet cu DOOM-ul la aproape jumătate de preț, 99 de lei.
La fel ca prețurile, între oamenii standurilor părerile nu se schimbau. Numai banii, cînd cititorul venea să spargă o pensie în două pentru Pleșu și apoi dădea măruntul pe-o carte de buzunar.
De-ar fi făcut de joi un drum și pe la Casa Radio, și-ar fi luat și muzică românească la 5 lei, super ofertă serioasă, cu trei semne de exclamare la sfîrșit. Corint-ul n-ar fi lăsat la preț. A încercat cineva la telefon și n-a reușit decît să facă din 10 lei – cinci. „Nu se poate, aia nu-i la reducere. Bine, opt. Șapte, da nici chiar de 7 nu-i. Am înțeles. Cinci atunci.”
La fel ca prețurile, între oamenii standurilor părerile nu se schimbau. Numai banii, cînd cititorul venea să spargă o pensie în două pentru Pleșu și-apoi dădea măruntul pe-o carte de buzunar de la Curtea Veche, la 3 lei bucata. „Frumos, binecuvîntat loc, cu toată lumea bună pe hîrtie”, spunea bătrînul așezînd în sacoșă „Parabolele lui Iisus”, să nu se roadă la colțuri. Nici nu știe cum de n-a venit de miercuri, da’ cărți mai sînt, slavă Domnului. Iureșul era și-atunci tot mare. „E lume, dar nici nu-i gol”, mi-a zis pe la amiază, o studentă, răsfoind prin cărțile Top 10+, la Polirom. Ar fi vrut o frumusețe legată măiastru, de la RAO, dar n-a lăsat-o inima. „Micul prinț” era ilustrat cu tot cu emoții, dar reducerea nu prea te-ajuta și-ajungeai să numeri, în loc de stele, ultimii bani de dat la LIBREX. Mai bine intrai în tombolă cu o carte de istorie care-a fost 5 lei în librărie și s-a făcut 5 la tîrg. Asta fie-ntre noi, bișnițarii.
Adaugă un comentariu