Fetița cu chibrituri dă foc Ucrainei

Pastila de după Niciun comentariu la Fetița cu chibrituri dă foc Ucrainei 7

Rusia vrea război, însă nu-și dorește să fie cu­nos­cu­tă drept puterea care a strigat „foc!”. Se joacă, în schimb, cu chibriturile și atunci provoacă cîte o tra­ge­die. Tot mai multe detalii încep să iasă la suprafață din incendiul petrecut acum două săptămîni în O­de­ssa, în care peste 40 de oameni și-au pierdut viața. Flă­cările au izbucnit în interiorul Casei Sindicatelor, unde oamenii disperați încercau să coboare pe cordoa­ne improvizate din haine, sau să sară pe schelele a­du­se în apropierea clădirii de către cei de afară. Nu a fost un accident, însă nici acum nu se știe sigur cine este vinovat.

Din primele știri și rapoarte reiese că pe 2 mai, în tim­pul unei manifestări pașnice a naționaliștilor u­cra­ineni, un grup de militanți pro-ruși au deschis fo­cul asupra acestora și au ucis patru persoane. Mai apoi, ca să se răzbune, zeci de partizani ucraineni de dreapta i-au încolțit pe pro-ruși în Casa Sindicatelor du­pă ce mai întîi le-au incendiat una dintre tabere. Re­acțiile au fost dintre cele mai diverse. Rusia s-a de­cla­rat „indignată” de aceste violențe și a arătat cu de­ge­tul autoritățile pro-occidentale. Pro-rușii in­cen­di­a­ți erau „neînarmați și fără apărare”, spune presa mos­co­vită.

Totuși, „The Economist” își pune mai multe în­tre­bări care rămîn fără răspuns. Printre acestea, de unde au apărut cocktail-urile molotov cu care cele două ta­be­re s-au războit, de ce au ales pro-rușii să intre în Casa Sindicatelor de unde au continuat să tragă cu arma sau de ce aceștia din urmă nu au încercat să sca­pe din clădire odată ce în interior izbucnise in­cen­diul. Explicații nu se găsesc nici pentru pozele de du­pă incendiu în care se regăsesc persoane incinerate doar în zona capului și a umerilor, restul corpului și al hainelor fiind intacte. Și nici pentru civilii e­xe­cutați cu arma sau cu gîturile rupte „profesionist”.

În tot acest timp, UE asistă mută la ce se întîmplă în propria-i curte, iar singura putere care se face a­u­zi­tă mai bine pe fundal este SUA. Așă că poate în cî­te­va luni nu vom mai vorbi de Europa, ci de „Eu­ru­sia”.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top