Fetița cu chibrituri dă foc Ucrainei
Pastila de după 12 mai 2014 Niciun comentariu la Fetița cu chibrituri dă foc Ucrainei 6Rusia vrea război, însă nu-și dorește să fie cunoscută drept puterea care a strigat „foc!”. Se joacă, în schimb, cu chibriturile și atunci provoacă cîte o tragedie. Tot mai multe detalii încep să iasă la suprafață din incendiul petrecut acum două săptămîni în Odessa, în care peste 40 de oameni și-au pierdut viața. Flăcările au izbucnit în interiorul Casei Sindicatelor, unde oamenii disperați încercau să coboare pe cordoane improvizate din haine, sau să sară pe schelele aduse în apropierea clădirii de către cei de afară. Nu a fost un accident, însă nici acum nu se știe sigur cine este vinovat.
Din primele știri și rapoarte reiese că pe 2 mai, în timpul unei manifestări pașnice a naționaliștilor ucraineni, un grup de militanți pro-ruși au deschis focul asupra acestora și au ucis patru persoane. Mai apoi, ca să se răzbune, zeci de partizani ucraineni de dreapta i-au încolțit pe pro-ruși în Casa Sindicatelor după ce mai întîi le-au incendiat una dintre tabere. Reacțiile au fost dintre cele mai diverse. Rusia s-a declarat „indignată” de aceste violențe și a arătat cu degetul autoritățile pro-occidentale. Pro-rușii incendiați erau „neînarmați și fără apărare”, spune presa moscovită.
Totuși, „The Economist” își pune mai multe întrebări care rămîn fără răspuns. Printre acestea, de unde au apărut cocktail-urile molotov cu care cele două tabere s-au războit, de ce au ales pro-rușii să intre în Casa Sindicatelor de unde au continuat să tragă cu arma sau de ce aceștia din urmă nu au încercat să scape din clădire odată ce în interior izbucnise incendiul. Explicații nu se găsesc nici pentru pozele de după incendiu în care se regăsesc persoane incinerate doar în zona capului și a umerilor, restul corpului și al hainelor fiind intacte. Și nici pentru civilii executați cu arma sau cu gîturile rupte „profesionist”.
În tot acest timp, UE asistă mută la ce se întîmplă în propria-i curte, iar singura putere care se face auzită mai bine pe fundal este SUA. Așă că poate în cîteva luni nu vom mai vorbi de Europa, ci de „Eurusia”.
Adaugă un comentariu