Sub presiunea neașteptatului

Dacă ești în zona Copou și sună o alarmă asemănătoare cu cea de la CFR, să nu te aștepți să auzi o vo­ce plic­tisită care anunță întîr­zie­rea vre­unui tren. Ci e semnalul care îi face pe cavalerii cu armuri roșii de la Ins­pec­toratul pentru Situații de Urgență al județului Iași să por­neas­că la drum spre salvare de vie­ți. Așa ne lă­mu­reș­te zgomotul Răz­van Romașcu, sub­lo­cotenent al ins­pectoratului.

În interiorul instituției se află o ca­meră plină de tot felul de dosare și cu cîteva birouri, în care pompierii pun la cap, în fiecare zi, planuri de lup­tă. „Noi nu intervenim doar pentru in­cendii, ci și pentru probleme mai gra­ve cum ar fi descarcerarea”, spune tî­nărul cu ochi albaștri. Stă la unul din­tre birouri și zîm­bește de fiecare da­tă cînd vorbește despre meseria lui. A terminat Fa­cul­tatea de Pompieri din cadrul Aca­demiei de Poliție, un­de, atunci cînd s-a înscris, erau 50 de locuri pe toată țara. E mîndru că la 25 de ani are oameni sub conducere și îl deranjează cînd lumea spu­ne că ajung pompieri cei care nu reușesc să facă o școală. Măr­turi­seș­te că a dat admiterea la matematică și fi­zică, și că nu i-a fost ușor. Însă si­gi­liul cu care a pecetluit anii de stu­denție este motto-ul „eroii morți nu salvează vieți”. Încă de la prima in­ter­venție și-a dat seama că a ales me­se­ria care să îl reprezinte cel mai bi­ne. S-a simțit util atunci cînd a evacuat oa­menii dintr-o casă în flăcări, iar ima­ginea de erou din ochii lor l-a fă­cut să-și dea seama că vrea să își men­țină acest statut toată viața.

Apa cu apă se stinge

Fiecare zi este un pachet bine le­gat cu reguli, căci aici, în afară de telefoane, nimic nu este întîm­plă­tor. Zilnic se anunță programul în care sînt cuprinse și ore de exerciții fizi­ce, căci un pompier trebuie să se obiș­nu­iască cu cele 20-30 de kilograme în plus din timpul unei intervenții. To­porașe, extinctoare, furtune de 10 me­tri și mașinile mari, impozante sînt ca pînza pentru păianjen. În această țe­sătură s-a prins în clasa a XII-a, du­pă ce a vă­zut cum decurge un exer­ci­țiu al pom­pierilor. Dar de cele mai mul­te ori practica nu se pliază pe teo­rie. „Trebuie să fii inventiv, nu ai timp să te panichezi, pentru că pe lîngă fi­rea ta, se mai pot pierde și vieți. Eu a­bia cînd m-am întors de la intervenție am început să mă gîndesc prin ce am trecut, că flăcările erau la cîțiva centimetri distanță de mine”. Po­ves­tește cu un surîs meditativ cum cel mai grav lucru e atunci cînd la lo­cul unui accident apar rudele victi­me­lor. Atunci el trebuie să distragă aten­ția celui rănit, să țină la distanță pe cei apropiați ca să nu vadă imagini mar­­cante și să coordoneze echipa. Sin­gu­ra regulă morală pe care o în­cal­că Răzvan este aceea de a nu se atașa de persoanele pe care le ajută. „O­dată am ajutat la transportarea unui o­bez. Mi-a mulțumit și am stat de vorbă cu el și am văzut că era un om plăcut. Du­pă cîteva zile am au­zit că a mu­rit și am fost destul de afectat”, iar zîm­betul i se schi­mo­no­sește într-un re­gret în colțul gu­rii.

Cu toate că organizarea de la mu­ncă s-a amprentat asupra tim­pu­­lui liber, cît îi mai rămîne din el i-ar plăcea să îl stingă la pescuit. Pen­tru asta ar trebui să înlocuiasă fur­tu­nul cu undița, iar zgomotul alar­mei să îl afunde în liniștea peș­tilor.