Amurgul zeilor cu picioare de lut
Cap în cap 24 noiembrie 2014 Niciun comentariu la Amurgul zeilor cu picioare de lut 9La prima vedere în PSD totul merge bine, din moment ce, în ciuda faptului că a pierdut alegerile prezidențiale la un scor categoric, președintele partidului, care este totodată și prim ministrul acestei țări, își permite să petreacă o mini-vacanță în Emirate, distrîndu-se în cluburi exclusiviste în timp ce soția lui face shopping la Viena.
În țară însă lucrurile nu stau la fel de bine pentru domnul Ponta ca în Abu Dhabi: în interiorul PSD a început un război fratricid, DNA își continuă neabătut campania de destructurare a rețelelor mafiote care au prădat țara timp de 25 de ani, românii batjocoriți de Guvern cu prilejul votului din 2 și din 16 noiembrie nu acceptă să fie guvernați în continuare de cel pe care i-a umilit, iar Uniunea Europeană pare să nu mai aibă răbdare cu Victor Ponta. Toate aceste componente, acționînd concertat, vor defini nu numai viitorul PSD și al vremelnicului său lider, ci și viitorul României, care se îndreaptă către o zonă cu multe necunoscute.
De la bun început trebuie să eliminăm din analiza noastră mitul legitimității PSD ca partid de stînga: PSD nu este un partid social-democrat de tip european, ca Partidul Laburist din Marea Britanie, Partidul Democrat din Italia sau SPD din Germania. Este partidul succesor al PCR, care, din 1989 încoace, a trecut prin cîteva reîncarnări dar nu și-a pierdut esența anti-democratică și venală. Scopul său a fost acapararea resurselor țării în beneficiul său și al clientelei sale, prin ocuparea instituțiilor statului și a spațiului mediatic și prin pervertirea justiției. Astăzi vedem exact cum se petreceau lucrurile și unde s-au dus banii publici care ar fi trebuit investiți în infrastructură, sănătate și educație: pe despăgubiri bazate pe calcule false și pe mita cerută pentru acordarea contractelor guvernamentale. O lectură atentă a dosarelor Microsoft și EADS precum și a celor care vizează retrocedările ilegale de păduri și despăgubirile ilegale pentru terenuri creionează un tablou cutremurător al jafului sistematic operat de interlopi cu protecție politică asupra resurselor țării. PSD este placa turnantă a acestui sistem, nucleul lui dur, și toate drumurile corupției și fărădelegii duc la el.
Din nefericire, clasa politică s-a modelat după chipul și asemănarea PSD. De aceea tăvălugul pornit de DNA împotriva corupției îi va atinge pe toți, dar PSD va suferi cel mai mult, pentru că este cel mai mare și mai puternic partid al țării, adică are cea mai dezvoltată rețea de corupție: este partidul zeilor cu picioare de lut, la care s-au închinat și celelalte partide. Asistăm de altfel de cîteva luni bune la destructurarea PSD în teritoriu, prin anihilarea centrelor de putere reprezentate de baroni ca Duicu, Mazăre, Nicușor Constantinescu, George Nicolescu sau Tudor Pendiuc, altădată intangibili. Pînă și în Gorj DNA a început să investigheze afacerile stăpînului economic absolut al acestui județ. Organizatoric deci, PSD se află în plină degringoladă și nu are resurse să-și revină după pierderea alegerilor prezidențiale. De aceea războiul din interiorul conducerii – dintre aliații lui Liviu Dragnea, care susține menținerea lui Victor Ponta în fruntea partidului și a guvernului, și adversarii săi, care cer un sacrificiu ritual pentru a repara imaginea partidului și a-i permite un restart – nu are nici o relevanță și nu demonstrează altceva decît incapacitatea PSD de a înțelege că rolul său istoric nefast s-a încheiat. Congresul cerut de Ion Iliescu nu va rezolva nimic. PSD nu mai are resurse să se reinventeze ca partid social-democrat autentic, curat și competent: liderii vechi au condamnări penale (Miron Mitrea), sînt în închisoare (Viorel Hrebenciuc), execută pedepsele la domiciliu (Adrian Năstase) sau sînt cercetați penal în libertate (Ilie Sârbu).
Cei tineri, de tipul Sebastian Ghiță și Dan Șova, sînt compromiși prin propriile acțiuni, iar liderii locali sînt, cum am arătat, fie arestați, fie cercetați în libertate – dar cu perspective clare de condamnare. Chiar de ar fi să recurgă la o personalitate necompromisă penal, ca Ioan Rus, de pildă, partidul nu este reformabil în esența sa, iar românii nu mai acceptă tipul de personalitate și practică politică promovat de PSD: în municipiul Iași, unde primar este PSD-istul Gheorghe Nechita, Klaus Johannis a cîștigat în ambele tururi de scrutin, și pînă și în Târgu Jiu, fieful electoral al lui Victor Ponta, 43% din alegători au votat cu Klaus Johannis pe 16 noiembrie, în ciuda presiunilor exercitate pe toate căile asupra lor. Epoca PSD a apus, nu numai pentru că este în interesul NATO și al UE să-și securizeze flancul estic împotriva unei Rusii tot mai agresive, ci în primul rînd pentru că românii, care au evoluat după ce au ieșit în lume, nu mai vor să fie batjocoriți de o mînă de impostori și hoți. Țara s-a schimbat, PSD nu. A rămas încremenit în proiectul pomenilor electorale acordate electoratului captiv, neinstruit și sărac, și al fraudei electorale. Ca orice monstru, va muri urît, cu zvîrcoliri care vor reverbera în tot sistemul, de aceea este important să se sfîrșească rapid. Să se formeze ulterior, dacă are de unde, un partid de stînga din oameni cu convingeri social-democrate autentice și îl vom respecta; dar această adunătură de interlopi cu averi fabuloase acumulate prin jaful banului public, care a pervertit sistemul democratic și statul de drept, trebuie să dispară pentru binele acestei țări trezite în sfîrșit din „somnul cel de moarte”.
Foarte bine, veți spune, PSD este un cancer care trebuie extirpat înainte să omoare organismul țării, dar cine îi va lua locul? Aceasta este de fapt problema și nu este ușor de rezolvat, căci nici PNL, nici PDL, nu reprezintă o alternativă, fiind ele însele contaminate de modelul PSD și vizate de anchetele DNA. Ne îndreptăm către un no man’s land care poate fi periculos. Singura protecție la care putem recurge deocamdată este vigilența societății civile și a presei independente față de noii conducători. Nu este chiar atît de puțin pe cît pare la prima vedere.
de Rodica CULCER
Adaugă un comentariu