Un sfert de farfurie

„Dacă furi, o să îți cadă mîna”, mă amenințau toți cînd eram mi­că. Părinții acasă, profesorii la școală ne-au învățat de mici că nu e bine să iei ceva ce aparține altcuiva căci vor fi repercursiuni grave. Apoi am mai crescut și am văzut că dacă îm­parți cărțile de joc una mie, una ție, una ție, două mie, rămîi cu mî­na la locul ei. Văzînd că toate membrele stau bine fixate dacă cumva ți se strecoară prin buzunare sume din bugetul public, unii au prins curaj. Încet, încet au trecut pragul jocului de cărți și au ajuns la mașini și bani.

Însă ca să nu bată la ochi, mai bi­ne păstrezi filosofia una ție, două mie. Dacă lumea își dă sea­ma că furi, te acuză, dar dacă îm­parți, te scuză. Acum cîțiva ani și Gigi Becali se prinsese de logica acesta și chiar a făcut case sinis­tra­ți­lor din Vadu Roșca și a împărțit bani în stînga și în dreapta. Iarna, co­lin­dă­torii făceau coadă la poarta lui și aproape se călcau în picioare că poate-poate vor avea și ei parte de mi­lostenie. Așa că el a rămas în conș­tiința multor români ca un bine­fă­că­tor. Iar cînd latifundiarul era tîrît pe la posturile de televiziune cu di­ferite acuzații, mereu era cineva din popor care îi lua apărarea. „Poate că fură maică, dar spre deosebire de alții, ne dă și nouă, ajută nevo­ia­șii”. Poate că jumătate din păcate se șterg dacă dai și la alții din avutul tău, de oriunde ar fi adunat el.

Ne simțim protejați cînd cineva ne dă un sfert din ce are în farfurie, chiar dacă tot ce are acolo e luat tot de la noi. Cert este că pă­rem a trece cu vederea anumite nere­guli și ne mulțumim dacă cineva mai dă și la alții din preamultul lui. Nu ne gîndim că ne face părtași, că ne folosește ca alibi, ci ne bu­cu­răm că se mai săvîrșește „un bi­ne”.