Paradisul topit de plumb

Cel de al 14-lea album de studio al trupei de gothic/doom metal Paradise Lost este una dintre revelațiile apărute la sfîrșitul anului trecut. Încă din 1988, cu fiecare album nou cre­at, aceștia au migrat de la influențele go­thic spre cele de doom, cu mici influențe din zona sludge, stoner și chiar electronic, em­blematică pentru începutul de carieră. Mo­dul în care au combinat de-a lungul timpului tempo-ul lent, chitările cu acorduri joa­se și sunetul greu, ca de plumb, sînt măr­ci­le care i-au consacrat de-a lungul timpului și i-au transformat în puncte de referință ale acestui gen muzical.

Dacă Bacovia ar fi trăit în prezent, cu si­gu­ranță ar fi tras cu urechea la una din pie­se­le de pe ,,The Plague Within” și s-ar fi găsit în imaginile fluide, amorfe, nevrotice și iritante sugerate de cele 12 creații de lungime medie ale britanicilor. Întregul album este un pastel nefast, în care neputința, romantis­mul fără șanse de împlinire, depresia, me­lan­colia, disperarea, groaza și iminența morții și-au făcut culcușul printre note. Elementele de rezistență sînt riffurile grele, felul în care so­listul își modifică vocea, care e uneori cal­dă, iar alteori e gravă, prevestitoare de rău.

De cînd Nick Holmes a fost ales în 2014 ca solist al trupei de death metal Bloodbath, pa­re că și cîntecele din acest album se în­dreap­tă cu dor spre această latură. Versurile sînt ceva mai simple, mature și cu un simbolism concentrat. Partea de instrumental e complexă, iar vocalul este incredibil de variat.

În ,,No hope in sight”, începutul te ridică în slăvi, dar apoi realizezi că totul este o i­lu­zi­e, cînd solistul repetă la intervale obsesive de timp refrenul nihilist ,,No hope in sight”. Vo­cea alternantă și nestatornicia chitarei ac­cen­tuează și mai tare senzația de moarte care își bîntuie victima. Cea de a doua piesă: ,,Ter­minal” este mult mai intensă, vivace. Ver­surile ,,Violența pe care o condamnăm ne in­festează acum sufletul” se simt ca niște ace a­dînc înfipte în piele. ,,An eternity of lies” îm­bină sunetele de vioară cu o voce fe­mi­ni­nă, enigmatică pentru ați marca adînc în sub­con­știent pierderea unor vise și regretul care pare că nu se va sfîrși. ,,Victims of the past” e poate cea mai caldă și mai emoționantă com­poziție de pe întreg albumul. Varianta live, acompaniată de orchestră e de-a dreptul co­vîr­șitoare. Celelalte piese: ,,Beneath the broken earth”, ,,Punishment through time”, ,,Sa­crifice the flame”, ,,Flesh from bone”, ,,Cry out”, ,,Fear of silence”, ,,Never look away” completează sensul albumului cu te­ma­tici precum: trecutul, nebunia, realitatea dis­torsionată, lumina pe care nimeni nu o mai vede, toate pentru a da aceeași conclu­zi­e: nu mai există salvare.