Paradisul topit de plumb
Ascultă de (la) noi 11 ianuarie 2016 Niciun comentariu la Paradisul topit de plumb 11Cel de al 14-lea album de studio al trupei de gothic/doom metal Paradise Lost este una dintre revelațiile apărute la sfîrșitul anului trecut. Încă din 1988, cu fiecare album nou creat, aceștia au migrat de la influențele gothic spre cele de doom, cu mici influențe din zona sludge, stoner și chiar electronic, emblematică pentru începutul de carieră. Modul în care au combinat de-a lungul timpului tempo-ul lent, chitările cu acorduri joase și sunetul greu, ca de plumb, sînt mărcile care i-au consacrat de-a lungul timpului și i-au transformat în puncte de referință ale acestui gen muzical.
Dacă Bacovia ar fi trăit în prezent, cu siguranță ar fi tras cu urechea la una din piesele de pe ,,The Plague Within” și s-ar fi găsit în imaginile fluide, amorfe, nevrotice și iritante sugerate de cele 12 creații de lungime medie ale britanicilor. Întregul album este un pastel nefast, în care neputința, romantismul fără șanse de împlinire, depresia, melancolia, disperarea, groaza și iminența morții și-au făcut culcușul printre note. Elementele de rezistență sînt riffurile grele, felul în care solistul își modifică vocea, care e uneori caldă, iar alteori e gravă, prevestitoare de rău.
De cînd Nick Holmes a fost ales în 2014 ca solist al trupei de death metal Bloodbath, pare că și cîntecele din acest album se îndreaptă cu dor spre această latură. Versurile sînt ceva mai simple, mature și cu un simbolism concentrat. Partea de instrumental e complexă, iar vocalul este incredibil de variat.
În ,,No hope in sight”, începutul te ridică în slăvi, dar apoi realizezi că totul este o iluzie, cînd solistul repetă la intervale obsesive de timp refrenul nihilist ,,No hope in sight”. Vocea alternantă și nestatornicia chitarei accentuează și mai tare senzația de moarte care își bîntuie victima. Cea de a doua piesă: ,,Terminal” este mult mai intensă, vivace. Versurile ,,Violența pe care o condamnăm ne infestează acum sufletul” se simt ca niște ace adînc înfipte în piele. ,,An eternity of lies” îmbină sunetele de vioară cu o voce feminină, enigmatică pentru ați marca adînc în subconștient pierderea unor vise și regretul care pare că nu se va sfîrși. ,,Victims of the past” e poate cea mai caldă și mai emoționantă compoziție de pe întreg albumul. Varianta live, acompaniată de orchestră e de-a dreptul covîrșitoare. Celelalte piese: ,,Beneath the broken earth”, ,,Punishment through time”, ,,Sacrifice the flame”, ,,Flesh from bone”, ,,Cry out”, ,,Fear of silence”, ,,Never look away” completează sensul albumului cu tematici precum: trecutul, nebunia, realitatea distorsionată, lumina pe care nimeni nu o mai vede, toate pentru a da aceeași concluzie: nu mai există salvare.
Adaugă un comentariu