Exil de pe coroana lumii
Lumea pe jar 28 martie 2016 Niciun comentariu la Exil de pe coroana lumii 43Tibet sau „acoperișul lumii” după cum mai este cunoscută națiunea de pe platoul muntos a fost apoape imposibil de accesat pînă la inventarea mijloacelor de transport moderne. De aceea, cînd lumea vestică abia afla despre Tibet în secolul 19, totul părea precum o lume medievală în care în loc de soldați și castele avea călugări și palate. Tibet a rămas o zonă înghețată în timp în care Dalai Lama împreună cu adepții săi studiau toată viața căile mistice ale budismului și se reîncarnau în următoarea viață. Totuși, toată epoca de liniște și prosperitate spirituală a fost precedată în ultimii ani de război și ocupație, Tibetul fiind de multe ori prins în mijlocul intereselor britanice, rusești și chineze. Acum, cea de-a 14- reîncarnare a lui Dalai Lama a descoperit că și-a pierdut nu doar țara, ci și locuitorii.
În prezent, Tibet este cea mai înaltă regiune de pe planetă, teritoriul său aflîndu-se la o medie de 4.900 de metri, de unde se poate vedea cu ochiul liber vîrful Everest-ului aflat la 8.848 m. Muntele reprezintă totodată și granița dintre Tibet și Nepal.
Primele atestări despre un Tibet unificat îl pun la conducere pe Songtsan Gampo, care pînă în anul 650, cînd a murit, a reușit să unească mai multe zone și triburi de pe platou într-un imperiu puternic. Următorii regi ai ținutului au introdus budismul ca religie oficială, influența lor fiind atît de puternică încît a modelat cultura zonei în ceea ce este astăzi. De asemenea, datorită lor, budismul a pătruns puternic și în China, ajungînd pînă în inima ținutului în anul 763.
Totuși, tibetanii nu au putut rezista dinastiilor împăraților chinezi, care în numărate rînduri i-au cucerit și au declarat Tibetul ca parte a Chinei. În 1912, în timpul decăderii dinastiei Qing, soldații imperiului au părăsit platoul, pentru ca în 1913 Tibetul să-și declare independența (nerecunoscută de către Guvernul Chinez). Aceștia și-au păstrat autonomia pînă în 1951, cînd puterea de la Beijing a capturat toată armata Tibetului în Bătălia de la Chamdo, forțînd autoritățile să se supună. Cît despre guvern, acesta s-a autoexilat împreună cu Dalai-Lama în 1959 în India, în urma unei revolte eșuate.
În comuniune cu Budha
Pentru tibetani, Budismul ține de antrenament continuu pentru un drum al iluminării, care se face prin meditație. Aceștia vor să-și transforme mintea și să-și dezvolte spiritul, astfel încît să înțeleagă care este adevărata natură a existenței umane. De aceea, există și unele tradiții ale acestei religii care se găsesc doar aici, pe „acoperișul lumii”. Un exemplu sînt roțile pentru rugăciuni. Mergînd în jurul uneia dintre aceste roți, rugăciunea ta va căpăta puterile tuturor rugăciunilor scrise sau rostite în jurul roții. Unele dintre acestea pot conține chiar și un kilometru de rugăciuni scrise.
Pînă să revină sub steagul chinez, budismul a fost ținut viu în societate de către familiile aristocrate de călugări, funcția principală a guvernului fiind de menținere a unui stat religios. Însă, din cauza acestei structuri, majoritatea populației trăia în sărăcie față de aristrcrați, iar orice tentativă de modernizare ori influențe venite din lumea exterioară erau imediat sufocate de către liderii conservatori.
Aceștia aveau grijă să organizeze tot felul de festivale religioase care implicau toată populația și îi țineau ocupați pe tibetani 68 de zile din an. De cînd au venit autoritățile de la Beijing, aproape toate aceste festivaluri au fost interzise. Printre sărbători se numără cursele cu iaci, „Festivalul Lanternelor”, sau „Întîlnirea Celor Opt Paznici”.
Din guvern făceau parte aproximativ 200 de familii aristocrate, dintre care 20 se aflau la o formă și mai înaltă de conducere. În aceste 200 de familii, bărbații dar și femeile aveau voie să se căsătorească cu cîți parteneri doreau, iar în unele cazuri, erau permise și nunțile dintre frați și surori. Asta era doar pentru a păstra bunăstarea și continuitatea numelui de famiie. Divorțurile se făceau fără complicații, iar în cazul custodiei copiilor, fiii ajungeau la tată, iar fiicele la mamă.
Deși chinezii au încercat să radă cultura de pe „acoperișul lumii” și au dreptul să-i aresteze pe toți cei care au la ei poze sau scriituri ale lui Dalai Lama, budismul a rămas în continuare viu. Mai mult, stilul de viață impus de guvernul comunist, i-a împins pe nomazii tibetani de la un stil de viață liber, moștenit din generație în generație către localități urbane poluate de construcții moderne. Partea tristă e că sărăcia a crescut în loc să scadă, iar cei care locuiesc „la oraș” sînt excluși din punct de vedere social față de restul.
O parte din schimbările pe care le-au suferit nomazii tibeteni țin și de comunicarea la distanță, aceștia obișnuindu-se deja să folosească telefoanele mobile precum și Internetul, în ciuda eforturilor chineze de a cenzura sursele media și influențele străine. De aceea au pornit și mișcări ale tineretului din Tibet de a menține vie cultura strămoșilor și organizează evenimente precum „Miercurea Albă” în care locuitorii sînt încurajați să-și promoveze cultura prin a vorbi limba maternă, a face cumpărături exclusive din magazinele tibetene și de a purta doar haine tradiționale.
Dalai-Lama
Cum budismul este strîns legat și de conceptele de karma și reîncarnare, pentru locuitorii din Tibet Dalai Lama este considerat o ființă superioară care a ales să se reîncarneze printre oameni pentru a-i ghida spre înțelepciune. Numele este o combinație între cuvîntul mongol „dalai” care înseamnă „ocean” și cuvîntul tibetan „bla-ma” care înseamnă „guru; învățător; mentor”.
Cea de-a 14-a reîncarnare a lui Dala-Lama din prezent, Tenzin Gyatso, se spune că este o reîncarnare a celorlalți 13 din trecut. Tenzin a fost găsit la trei ani, la 600 de kilometri de capitală, drum pînă unde familiei sale i-a luat doi ani. Cînd restul lumii era la război, în octombrie 1940 un băiețel de cinci ani era numit liderul spiritual al budiștilor.
La 18 ani acesta din urmă a putut intra în toate drepturile, vîrstă pînă la care acesta a stat la palat să studieze în compania călugărilor bătrîni și stricți.Totuși din cînd în cînd, pentru că familiei sale modeste îi fusese permis să locuiască la palat, Dalai Lama își amintește că se juca alături de fratele său mai mare cu care se pierdea prin cele peste 1.000 de camere uriașe și întunecoase ale sanctuarului.
Exilul către soare
După ce Tibetul a fost capturat în 1951 de către chinezi, relațiile dintre cele două nații s-au degradat. Astfel, în 1959 cînd Dalai Lama a fost invitat la un concert de dans fiindu-i menționat să vină fără soldați sau bodyguarzi armați, tibetanii și-au dat seama imediat că e vorba despre o capcană. Iar după încă cîteva manifestări în stradă dar și confruntări între armată și tibeteni, Tenzin s-a deghizat în soldat și a evadat din palatul înconjurat de forțele chineze. Acesta a călătorit doar noaptea prin munții Himalayiei timp de două săptămîni pînă ce a ajuns în India. Tot acest timp, din cauza dispariției, restul lumii se temea că Dalai Lama a fost ucis.
Varianta oficială a chinezilor în ce privește auto-exilul lui Dalai Lama este că acesta a fost forțat să fugă după o tentativă eșuată a liderului spiritual de a-i ține pe tibetani în sclavie. Aceștia din urmă sînt furioși și din cauza lui Barack Obama care anul trecut pe vremea aceasta s-a întîlnit cu Dalai Lama și a spus despre acesta că este „un prieten bun” al președintelui.
Tenzin i-a mai enervat odată pe chinezi acum cîteva luni, cînd a declarat că de data asta, există șansa să nu se mai poată reîncarna, distrugîndu-le planurile guvernului de la Beijing de a instaura singuri pe următorul Dalai Lama care să urmeze politica partidului comunist.
Imediat după fuga liderului spiritual, în urma sa au urmat imediat alți 100.000 de tibetani, o mare parte dintre aceștia făcînd parte din guvernul auto-exilat. Astăzi însă, din cauza presiunii chineze, mamele își trimit copiii în exil către India, fără să știe dacă or să-i mai revadă vreodată. Asta deoarece familiile nu-și permit taxele exorbitante pentru educație și nici nu sînt de acord cu ce se predă la școală despre istoria Chinei. S-a mai vorbit despre această tehnică ca fiind o strategie a Beijing-ului de a distruge rezistența Tibetului. Fără educație și fără cultura propriului popor, următoarea generație va fi mult mai ușor de controlat de către chinezi.
În India, Dalai Lama a introdus un sistem educațional pe care și-l poate permite oricine, oferindu-le copiilor toate necesitățile precum și un mediu academic corespunzător. Anual, peste 400 de copii traversează munții într-o călătorie pe jos care durează în jur de 22 de zile. Pe lîngă frig și terenul muntos există și pericolul de a fi prinși de către soldații chinezi, fiind numeroase relatări și filmări în care se demonstrează cum aceștia din urmă îi împușcă fără milă.
Tibetul arată astăzi precum o coroană ruginită. De cînd a fost descoperită de lumea din afară, toți au vrut o bucățică din „acoperișul lumii” corupîndu-i călugării și murdărindu-i rădăcinile budiste cu sînge. Și chiar dacă în prezent numărul chinezilor care locuiesc în Tibet aproape îl ajunge pe cel al indigenilor, localnicii încă așteaptă efectul invers al karmei.
Adaugă un comentariu