Exil de pe coroana lumii

Tibet sau „acoperișul lumii” după cum mai este cunoscută națiunea de pe platoul muntos a fost apoape imposibil de accesat pînă la inventarea mijloacelor de transport moderne. De aceea, cînd lumea vestică abia afla despre Tibet în secolul 19, totul părea precum o lume medievală în care în loc de soldați și castele avea călugări și palate. Tibet a rămas o zonă înghețată în timp în care Dalai Lama împreună cu adepții săi studiau toată viața căile mistice ale budismului și se reîncarnau în următoarea viață. Totuși, toată epoca de liniște și prosperitate spirituală a fost precedată în ultimii ani de război și ocupație, Tibetul fiind de multe ori prins în mijlocul intereselor britanice, rusești și chineze. Acum, cea de-a 14- reîncarnare a lui Dalai Lama a descoperit că și-a pierdut nu doar țara, ci și locuitorii.

În prezent, Tibet este cea mai î­nal­tă regiune de pe planetă, teritoriul său aflîndu-se la o medie de 4.900 de metri, de unde se poate vedea cu o­chiul liber vîrful Everest-ului aflat la 8.848 m. Muntele reprezintă tot­o­dată și granița dintre Tibet și Ne­pal.

Primele atestări despre un Ti­bet u­nificat îl pun la conducere pe Song­tsan Gampo, care pînă în anul 650, cînd a murit, a reușit să unească mai multe zone și triburi de pe platou într-un imperiu puternic. Ur­mă­to­rii regi ai ținutului au introdus budismul ca religie oficială, influența lor fiind atît de puternică încît a mode­lat cultura zonei în ceea ce este as­tăzi. De asemenea, datorită lor, budismul a pătruns puternic și în China, a­jun­gînd pînă în inima ținutului în a­nul 763.

Totuși, tibetanii nu au putut re­zista dinastiilor împăraților chi­nezi, care în numărate rînduri i-au cu­ce­rit și au declarat Tibetul ca parte a Chi­nei. În 1912, în timpul de­că­de­rii dinastiei Qing, soldații imperiului au părăsit platoul, pentru ca în 1913 Tibetul să-și declare in­de­pen­den­ța (nerecunoscută de către Guvernul Chi­nez). Aceștia și-au păstrat a­u­to­nomia pînă în 1951, cînd puterea de la Beijing a capturat toată armata Tibetului în Bătălia de la Chamdo, for­țînd autoritățile să se supună. Cît despre guvern, acesta s-a a­u­to­e­xilat împreună cu Dalai-Lama în 1959 în India, în urma unei revolte e­șuate.

În comuniune cu Budha

Pentru tibetani, Budismul ține de antrenament continuu pentru un drum al iluminării, care se face prin meditație. Aceștia vor să-și transfor­me mintea și să-și dezvolte spiritul, astfel încît să înțeleagă care este a­de­vărata natură a existenței u­ma­ne. De aceea, există și unele tradiții ale acestei religii care se găsesc doar aici, pe „acoperișul lumii”. Un exemplu sînt roțile pentru rugăciuni. Mer­gînd în jurul uneia dintre aceste roți, ru­găciunea ta va căpăta puterile tu­tu­­ror rugăciunilor scrise sau rostite în jurul roții. Unele dintre acestea pot conține chiar și un kilometru de ru­gă­ciuni scrise.

Pînă să revină sub steagul chi­nez, budismul a fost ținut viu în so­cietate de către familiile aristocrate de călugări, funcția principală a guvernului fiind de menținere a u­nui stat religios. Însă, din cauza a­ces­tei structuri, majoritatea po­pu­la­ției trăia în sărăcie față de a­ris­tr­crați, iar orice tentativă de moder­ni­zare ori influențe venite din lu­mea exterioară erau imediat su­focate de către liderii conservatori.

Aceștia aveau grijă să organi­ze­ze tot felul de festivale religio­ase care implicau toată populația și îi ți­neau ocupați pe tibetani 68 de zi­le din an. De cînd au venit au­to­ri­tă­ți­le de la Beijing, aproape toate aceste festivaluri au fost interzise. Prin­tre sărbători se nu­mă­ră cursele cu iaci, „Festivalul Lan­ter­ne­lor”, sau „În­tîl­ni­rea Celor Opt Paz­nici”.

Din guvern făceau parte a­pro­xi­mativ 200 de familii aristocrate, din­tre care 20 se aflau la o formă și mai înaltă de conducere. În aceste 200 de familii, bărbații dar și fe­me­il­e aveau voie să se căsătorească cu cîți parteneri doreau, iar în unele ca­zuri, erau permise și nunțile din­tre frați și surori. Asta era doar pen­tru a păstra bunăstarea și continui­tatea numelui de famiie. Di­vor­țu­ri­le se făceau fără complicații, iar în ca­zul custodiei copiilor, fiii a­ju­n­geau la tată, iar fiicele la mamă.

Deși chinezii au încercat să ra­dă cultura de pe „acoperișul lumii” și au dreptul să-i aresteze pe toți cei care au la ei poze sau scriituri ale lui Dalai Lama, budismul a rămas în continuare viu. Mai mult, stilul de viață impus de guvernul comunist, i-a împins pe nomazii ti­be­tani de la un stil de viață liber, moș­te­nit din generație în generație că­tre localități urbane po­lu­ate de con­strucții mo­derne. Partea tris­tă e că sărăcia a crescut în loc să scadă, iar cei care locuiesc „la oraș” sînt ex­cluși din punct de vedere social față de restul.

O parte din schimbările pe care le-au suferit nomazii tibeteni țin și de comunicarea la distanță, a­ceș­tia obiș­nu­­indu-se deja să fo­lo­seas­­că telefoanele mo­bile precum și In­­ter­netul, în ciuda e­for­turilor chineze de a cenzura sursele me­dia și in­flu­ențele stră­­ine. De aceea au pornit și mișcări ale ti­ne­retului din Tibet de a men­ține vie cultura stră­mo­și­lor și or­ga­ni­zea­ză evenimente pre­cum „Miercurea Al­bă” în care lo­cuitorii sînt încurajați să-și promoveze cultura prin a vor­­bi limba maternă, a face cumpărături ex­clusive din magazinele tibetene și de a purta doar haine tra­di­țio­­na­le.

Dalai-Lama

Cum budismul este strîns legat și de conceptele de karma și reîncar­nare, pen­tru locuitorii din Tibet Da­lai Lama este considerat o ființă su­perioară care a ales să se reîncar­neze printre oameni pentru a-i ghida spre în­țe­lep­ciune. Numele este o com­binație în­tre cuvîntul mongol „dalai” care în­seamnă „o­cean” și cu­vîntul ti­be­tan „bla-ma” ca­re în­seamnă „guru; în­vă­țător; men­tor”.

Cea de-a 14-a reîncarnare a lui Dala-Lama din prezent, Tenzin Gyat­so, se spune că este o reîncarna­re a celorlalți 13 din trecut. Tenzin a fost găsit la trei ani, la 600 de ki­lo­metri de capitală, drum pînă unde fa­miliei sale i-a luat doi ani. Cînd res­tul lumii era la război, în oc­tom­brie 1940 un băiețel de cinci ani era nu­mit liderul spiritual al bu­diș­ti­lor.

La 18 ani acesta din urmă a pu­tut intra în toate drepturile, vîrstă pînă la care acesta a stat la palat să stu­dieze în compania călugărilor bă­­trîni și stricți.Totuși din cînd în cînd, pentru că familiei sale modeste îi fusese permis să locuiască la palat, Dalai Lama își amintește că se juca alături de fratele său mai mare cu care se pierdea prin cele pes­te 1.000 de camere uriașe și în­tu­necoase ale sanctuarului.

Exilul către soare

După ce Tibetul a fost capturat în 1951 de către chinezi, relațiile din­tre cele două nații s-au degradat. Astfel, în 1959 cînd Dalai Lama a fost invitat la un concert de dans fiindu-i menționat să vină fără soldați sau bodyguarzi armați, tibetanii și-au dat seama imediat că e vorba des­pre o capcană. Iar după încă cîteva ma­­nifestări în stradă dar și con­frun­tări între armată și tibeteni, Tenzin s-a de­ghizat în soldat și a evadat din pa­latul înconjurat de forțele chineze. Acesta a călătorit doar noaptea prin munții Himalayiei timp de două săp­tămîni pînă ce a ajuns în India. Tot acest timp, din cauza dis­pa­ri­ți­ei, restul lumii se temea că Dalai Lama a fost ucis.

Varianta oficială a chinezilor în ce privește auto-exilul lui Dalai Lama este că acesta a fost forțat să fu­gă după o tentativă eșuată a lide­rului spiritual de a-i ține pe ti­be­tani în sclavie. Aceștia din urmă sînt fu­rioși și din cauza lui Barack O­ba­ma care anul trecut pe vremea aceasta s-a întîlnit cu Dalai Lama și a spus despre a­ces­ta că este „un prieten bun” al pre­șe­din­telui.

Tenzin i-a mai enervat odată pe chinezi acum cîteva luni, cînd a de­clarat că de data asta, există șansa să nu se mai poată reîncarna, distru­gîndu-le planurile guvernului de la Beijing de a instaura singuri pe ur­mă­torul Dalai Lama care să urmeze politica partidului comunist.

Imediat după fuga liderului spi­­ritual, în urma sa au urmat i­me­diat alți 100.000 de tibetani, o mare parte dintre aceștia făcînd parte din guvernul auto-exilat. As­tăzi însă, din ca­uza presiunii chi­ne­ze, ma­me­le își tri­mit copiii în exil că­tre In­dia, fă­ră să știe dacă or să-i mai revadă vreo­­da­tă. Asta deoarece familiile nu-și per­mit taxele exorbitante pentru e­du­ca­ție și nici nu sînt de acord cu ce se pre­dă la școală despre istoria Chinei. S-a mai vorbit despre această teh­ni­că ca fiind o strategie a Beijing-ului de a distru­ge rez­is­tența Tibetului. Fă­ră educație și fă­ră cultura propriului popor, ur­mă­toarea generație va fi mult mai ușor de controlat de că­tre chinezi.

În India, Dalai Lama a introdus un sistem educațional pe care și-l poa­te permite oricine, oferindu-le copii­lor toate necesitățile pre­cum și un mediu academic co­res­pun­ză­tor. Anual, peste 400 de co­pii tra­ver­sea­ză munții într-o călătorie pe jos care du­rează în jur de 22 de zile. Pe lîngă frig și terenul muntos e­xis­tă și pericolul de a fi prin­și de către sol­da­ții chi­nezi, fiind nu­me­roase re­la­tări și filmări în care se de­mon­strea­ză cum aceștia din urmă îi îm­puș­că fără milă.

Tibetul arată astăzi precum o co­roană ruginită. De cînd a fost des­­coperită de lumea din afară, toți au vrut o bucățică din „acoperișul lu­mii” corupîndu-i călugării și mur­dă­rindu-i rădăcinile budiste cu sîn­ge. Și chiar dacă în prezent nu­mă­rul chinezilor care locuiesc în Tibet a­proape îl ajunge pe cel al indigenilor, localnicii încă așteaptă efectul invers al karmei.