Priveghiul cailor verzi
Pastila de după 22 mai 2016 Niciun comentariu la Priveghiul cailor verzi 11Încă de cînd descoperisem cititul din integramele tatei, mi-a intrat în cap de la filmele de pe ProTV noțiunea de „vis american”. Nu înțelegeam prea bine despre ce este vorba și de fiecare dată, în timpul producțiilor, eram mai interesat să văd în ce constă respectivul vis decît de soarta personajelor. Însă niciunul dintre eroii din spatele cortinei din sticlă n-a vrut să-mi deslușească misterul. Și întotdeauna, aceștia accentuau ideea de „american”. Ca și cum ei dețineau un privilegiu special, întrucît nu auzisem vreodată și de vreun „vis românesc”.
Însă, oare în ce-ar consta acesta? Acum vreo douăzeci și cinci de ani, cu siguranță ar fi presupus fie fuga din țară și startul de la zero, fie trăitul cu speranța că într-o zi va fi mai bine și comunismul va cădea. Iată că decembrie ’89 s-a întîmplat, și democrația a cîștigat. S-ar putea spune că cei de acum ne trăim propria versiune a „visului”. Totuși, nu este deloc așa. Văd adesea tineri care au ridicat steagul alb dinainte să ia prima trîntă.
Parcă prea obosiți să viseze, încearcă să se conformeze unor norme și unei vieți gîndite de alții pentru ei în timp ce imaginația capătă suport USB și se virusează iremediabil sub rîndurile literaturii binare. Probabil că și de aceea acceptă realitatea ca pe-o foaie albă de desen, fără să-i dea nici formă și nici culoare.
Poate că visele noastre se află în altă parte. Peste hotare. Că doar e mai ușor să dai vina pe sistemul nostru corupt și să te îneci în iluzia neputinței decît să lupți și să riști să te expui în afara carapacei. Dar tu reușești. Ajungi în altă țară și îți zici că ți-ai realizat idealul pe cînd tu doar ai schimbat locul dintr-un puzzle înlocuindu-l cu un altul. Iar pînă ce nu vei tăia bruiajul, visele vor rămîne în continuare fără semnal.
Adaugă un comentariu