Priveghiul cailor verzi

Încă de cînd descoperisem cititul din integramele tatei, mi-a intrat în cap de la filmele de pe ProTV no­ți­u­nea de „vis american”. Nu înțe­le­geam prea bine despre ce este vorba și de fiecare dată, în timpul pro­duc­țiilor, eram mai interesat să văd în ce constă respectivul vis decît de soarta personajelor. Însă niciunul dintre e­roii din spatele cortinei din sticlă n-a vrut să-mi deslușească misterul. Și în­totdeauna, aceștia accentuau ide­ea de „american”. Ca și cum ei de­ți­neau un privilegiu special, în­tru­cît nu auzisem vreodată și de vreun „vis românesc”.

Însă, oare în ce-ar consta acesta? Acum vreo douăzeci și cinci de ani, cu siguranță ar fi presupus fie fuga din țară și startul de la zero, fie trăi­tul cu speranța că într-o zi va fi mai bi­ne și comunismul va cădea. Iată că decembrie ’89 s-a întîmplat, și de­mocrația a cîștigat. S-ar putea spune că cei de acum ne trăim propria ver­siune a „visului”. Totuși, nu este de­loc așa. Văd adesea tineri care au ri­dicat steagul alb dinainte să ia pri­ma trîntă.

Parcă prea obosiți să vi­se­ze, în­cearcă să se conformeze unor nor­me și unei vieți gîndite de alții pen­tru ei în timp ce imaginația ca­pă­tă suport USB și se virusează iremediabil sub rîndurile literaturii binare. Probabil că și de aceea acceptă realitatea ca pe-o foaie albă de desen, fă­ră să-i dea nici formă și nici culoare.

Poate că visele noastre se află în al­tă parte. Peste hotare. Că doar e mai ușor să dai vina pe sistemul nos­tru corupt și să te îneci în iluzia ne­putinței decît să lupți și să riști să te ex­pui în afara carapacei. Dar tu re­u­șești. Ajungi în altă țară și îți zici că ți-ai realizat idealul pe cînd tu doar ai schimbat locul dintr-un puzzle în­locuindu-l cu un altul. Iar pînă ce nu vei tăia bruiajul, visele vor rămîne în continuare fără semnal.