Pelerinii de sub al doilea strat de cer

Povești fără timbru Niciun comentariu la Pelerinii de sub al doilea strat de cer 8
Pelerinii de sub al doilea strat de cer

„Spune «bogdaproste». Vă dau, răb­da­re, vă dau, dar îi de pomană” – spune fe­me­ia și mai umple o dată paharul mic, de unică folosință, cu țuică. E-mbrăcată cu o pelerină de ploaie mai fistichie, aurie din cap pînă-n picioare și își reazămă geanta cu pomeni de pervazul unui fast-food. În fața ei și-a sticlei cu băutură, se-ngrămădesc doi cerșetori, să-ncapă mai bine sub streașină toți, să nu cum­va să se-ndoaie alcoolul cu apa de ploaie scursă de pe-acoperiș.
Încă din stradă, îți dai seama unde-i coa­da la care trebuie să ajungi s-aștepți dacă vrei să ajungi la moaște și te orientezi repede, chiar da­că n-ai mai călcat prin orașul ăsta de ceva vreme. O voce duhovnicească răsună în boxe de la cîteva străzi distanță și, cu cît te apro­pii mai mult de ea, un miros de mir, busuioc și tămîie te duce unde trebuie, fix ca pe Moș Crăciun în reclama super-difuzată la cafea, înainte de sărbători.

Toată lumea se apără de ploaie cu ce poa­te. Bătrînelele poartă pelerine galbene și um­brelele se-ntind ca un strat de-al doilea cer, mai apropiat de oameni. O femeie împinge straș­nic la un cărucior din care, prin sacul me­najer legat bine, se zărește fața unui bebeluș. Pe marginea gardului stau cuiburi de bă­trîni care-așteaptă, nu se-ncumetă sau deja au trecut o dată prin fața raclei. Tanti Lidia a ve­nit cu „prietena ei de pelerinaj”, tocmai de la Timișoara. Și nu prima dată. Au, împreună, o adevărată tradiție și vin aici de cel puțin ze­ce ani, fără să lipsească. Au trecut pe la moaș­te de dimineață, și-acum mănîncă, uitîndu-se prin curtea Mitropoliei, la ce se mai în­tîmplă. Au stat la coadă doar o oră și-s de părere că ploaia și gerul ăsta chiar ajută – „nu se mai în­grămădesc aici toți oamenii fără rost. Vin nu­­mai cei care cred cu tărie, stau acolo orga­ni­zați frumos și nu mai ocupă nimeni locul degeaba”.

Tanti Lidia mușcă cu poftă dintr-un sand­vici și, fără să-și dea timp să-nghită, con­ti­nuă să-mi povestească cum a ajutat-o Dum­ne­zeu s-ajungă și în Grecia și la Ierusalim și, s-o zi­că drept, mai peste tot pe unde-a văzut rost de ajutor și mulțumire din partea Celui de Sus. Mă uit prin glugă la ea și nu-nțeleg de ce se-apucă de scociorît prin sacoșă. O văd că-i întinde un sandvici unui cerșetor. Cu­vin­tele omului încep să se lege și Tanti Li­dia-i toată indignată cînd își dă seama că, de fapt, cer­șetorul tocmai a-nceput s-o certe. „Ei, cum să te-ajute, dom’le, Dumnezeu, dacă tu vii aici să-ți pună dinți? Auzi, să-mi ceri mie mîncare specială – de parcă eu am stat azi-noap­te la moaște să-ți gătesc pilaf!”.

Cerșetorul îi face semn să tacă și-o ia la sănătoasa, printre oamenii cu smocuri de busuioc prin mîini. Tanti Lidia continuă să-mi povestească și-ajunge, într-o clipită, să-mi spună cum a murit cutare sau cutare prieten pe care-l știa și cum crede ea c-acum toți sînt aici, cu noi.

Bîigui un „să­ru’mîna” și cobor în strada în care oamenii, fără să bage de seamă că-i plo­uă, împart, primesc și citesc ziare despre săr­bătorile Iașului. O bă­trînică încotroșmată, al cărei chip abia se des­lușește printre blă­nuri, vorbește singură în șoaptă și bate mă­tănii în mijlocul drumului, uitîndu-se, cînd își ridică ochii din pămînt, cu re­cu­no­știn­ță că­tre poarta care duce, pe­sem­ne, spre în­de­pli­nirea tuturor minunilor.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top