Pentru o dietă echilibrată, sarmaua se ține cu ambele mîini

„Sîntem săraci mă mamă, a­vem pensie mică și stau la coadă de ieri di­mineață”, este cea mai des ros­ti­tă propoziție atunci cînd jandarmii întreabă oamenii unde se duc cu sa­coșele ticsite cu sarmale și pîine. Nici nu trebuie să verifici prea mult ci­ne a luat în plus pentru acasă de­oa­rece mirosul puternic de mîncare îi urmărește frumușel pe enoriași toc­mai de la cantină și pînă în curtea Mitropoliei. Acolo trei femei îm­bro­bodite și-au întins pe ciment pă­tu­rica în carouri roșii cu franjuri albe și scot mîndre, din sacoșe și genți, toa­tă mîncarea pe care au putut să o ia, trecînd smerite și sfioase pe lîngă jan­darmii de la poartă. Aprind o lu­mînare, își fac o cruce în tandem și încep să mănînce bucatele abu­rin­de dînd impresia c-ar fi, parcă, la un picnic.
În spatele Mitropoliei, oamenii s-au adunat grăbiți. Se înco­lonea­ză ca un șir de furnici către o mică a­dîncitură, între o benzinărie și o clă­dire albă, ponosită, unde sînt montate corturile albastre. Din caza­nele argintii, femeile cu șorțuri albe scot sarmalele și le pun pe farfuriile din plastic alături de o bucată de pîine și le împart apoi către pelerinii ca­re stau nerăbdători cu mîinile în­tin­se. Cei care au ajuns primii au pu­tut să prindă plăcinte și prăjituri de post, ceilalți însă au rămas doar cu pofta și cu gîndul la desertul pre­gătit de către gospodinele cantinei.

Trecînd cu tupeu de jandarmii care au încercat să o oprească, o fe­meie cară o tipsie pătrată, plină ochi cu bucate. „Ce mă, sînt de la tine de acasă? Mă duc să duc mîncare la copii”, își explică femeia brunetă ges­tul.

La ultimul cort, moș Nicu stă zgribulit la rînd ca să poată lua un pahar cu vin „pentru circulație”. În­fofolit cu un fular de lînă maro și avînd pe cap o căciulă neagră din păr de oaie, de sub care iese un păr albit timpuriu, el a venit cu soția toc­mai din Arad, dar ea a rămas paz­nic la cele două farfurii, lîngă care stă gîrbovită și zîmbește politicos ce­lor din jur. „Sîntem căsătoriți de 46 de ani, iar de 11 venim încontinuu la Sfîn­tă și de fiecare dată ne-a ascultat ru­găciunile. Trebuie doar să ai cre­din­ță și lucrurile bune se întîmplă. A­cum am venit să ne ru­găm pentru băiatul nostru care fa­ce facultate la Cluj. E în ultimul an și am venit să-i meargă lui bine”, îmi spune ne­nea Nicu și îmi arată florile mov și roz pe care vrea să le pună la raclă.

Într-un colț, mai departe de mul­țimea care se îngrămădește la mîncare și băutură, tanti Ana învelește cu grijă sarmalele „ca să nu se des­trame” în sacoșa de rafie verde. Are ochi albaștri și blînzi, iar chipul îi este brăzdat de riduri adînci. Îmi spune că e din Iași și doar astăzi a venit la Sfîntă, iar mîncarea pe ca­re o așază cu atîta grijă vrea să o ducă la nepoți.

După ce termină de mîncat, unii pleacă acasă, iar ceilalți se întorc la coadă și își reiau locul acolo unde și-au lăsat rudele să stea la rînd. Nu­mai oamenii îmbrăcați în uni­for­­mă verde, de la Salubris, mai sînt acum în curtea cantinei făcînd cu­rat du­pă pelerini. Dau cu mătura și cîntă de zor, iar din cînd în cînd mai iau cîte o gură de vin să se în­călzească și apoi se plîng de mizerie. „La toți ni-i greu”, zice unul dintre anga­jați.