Pentru o dietă echilibrată, sarmaua se ține cu ambele mîini
Povești fără timbru 17 octombrie 2016 Niciun comentariu la Pentru o dietă echilibrată, sarmaua se ține cu ambele mîini 19„Sîntem săraci mă mamă, avem pensie mică și stau la coadă de ieri dimineață”, este cea mai des rostită propoziție atunci cînd jandarmii întreabă oamenii unde se duc cu sacoșele ticsite cu sarmale și pîine. Nici nu trebuie să verifici prea mult cine a luat în plus pentru acasă deoarece mirosul puternic de mîncare îi urmărește frumușel pe enoriași tocmai de la cantină și pînă în curtea Mitropoliei. Acolo trei femei îmbrobodite și-au întins pe ciment păturica în carouri roșii cu franjuri albe și scot mîndre, din sacoșe și genți, toată mîncarea pe care au putut să o ia, trecînd smerite și sfioase pe lîngă jandarmii de la poartă. Aprind o lumînare, își fac o cruce în tandem și încep să mănînce bucatele aburinde dînd impresia c-ar fi, parcă, la un picnic.
În spatele Mitropoliei, oamenii s-au adunat grăbiți. Se încolonează ca un șir de furnici către o mică adîncitură, între o benzinărie și o clădire albă, ponosită, unde sînt montate corturile albastre. Din cazanele argintii, femeile cu șorțuri albe scot sarmalele și le pun pe farfuriile din plastic alături de o bucată de pîine și le împart apoi către pelerinii care stau nerăbdători cu mîinile întinse. Cei care au ajuns primii au putut să prindă plăcinte și prăjituri de post, ceilalți însă au rămas doar cu pofta și cu gîndul la desertul pregătit de către gospodinele cantinei.
Trecînd cu tupeu de jandarmii care au încercat să o oprească, o femeie cară o tipsie pătrată, plină ochi cu bucate. „Ce mă, sînt de la tine de acasă? Mă duc să duc mîncare la copii”, își explică femeia brunetă gestul.
La ultimul cort, moș Nicu stă zgribulit la rînd ca să poată lua un pahar cu vin „pentru circulație”. Înfofolit cu un fular de lînă maro și avînd pe cap o căciulă neagră din păr de oaie, de sub care iese un păr albit timpuriu, el a venit cu soția tocmai din Arad, dar ea a rămas paznic la cele două farfurii, lîngă care stă gîrbovită și zîmbește politicos celor din jur. „Sîntem căsătoriți de 46 de ani, iar de 11 venim încontinuu la Sfîntă și de fiecare dată ne-a ascultat rugăciunile. Trebuie doar să ai credință și lucrurile bune se întîmplă. Acum am venit să ne rugăm pentru băiatul nostru care face facultate la Cluj. E în ultimul an și am venit să-i meargă lui bine”, îmi spune nenea Nicu și îmi arată florile mov și roz pe care vrea să le pună la raclă.
Într-un colț, mai departe de mulțimea care se îngrămădește la mîncare și băutură, tanti Ana învelește cu grijă sarmalele „ca să nu se destrame” în sacoșa de rafie verde. Are ochi albaștri și blînzi, iar chipul îi este brăzdat de riduri adînci. Îmi spune că e din Iași și doar astăzi a venit la Sfîntă, iar mîncarea pe care o așază cu atîta grijă vrea să o ducă la nepoți.
După ce termină de mîncat, unii pleacă acasă, iar ceilalți se întorc la coadă și își reiau locul acolo unde și-au lăsat rudele să stea la rînd. Numai oamenii îmbrăcați în uniformă verde, de la Salubris, mai sînt acum în curtea cantinei făcînd curat după pelerini. Dau cu mătura și cîntă de zor, iar din cînd în cînd mai iau cîte o gură de vin să se încălzească și apoi se plîng de mizerie. „La toți ni-i greu”, zice unul dintre angajați.
Adaugă un comentariu