De ce CNATDCU: Comisiile de etică ascund gunoiul sub preş

S-a vorbit prea puţin despre Comisiile de Etică din cadrul universităţilor, posibila des­tinaţie a analizării plagiatelor din doctorate, în cazul în care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Cer­ti­fi­ca­­telor U­ni­versitare (CNATDCU) ar ră­mî­ne fără această atribuţie. Aceste comisii nu sînt credibile, cel pu­ţin acum, pentru a verifica dacă o teză de doctorat respectă regulile a­ca­­demice. Să luăm cazul Iaşului şi a celor cinci in­sti­tuţii de în­vă­ţămînt superior de stat. În primă fa­ză, si­tu­aţia pare roz: toate au pe si­te Co­du­ri, Re­gu­la­mente, principii unde pla­giatul este com­bătut, înfierat, demonizat. În practică, e diferit.

La Universitatea de Arte „George Enescu”, Codul Etic spune că „sesizările şi re­cla­ma­ţii­le se depun în termen de 30 de zile de la evenimentele care constituie subiectul acestora”. Dacă de la susţinere au trecut trei luni, s-a terminat. Apoi, o contradicţie: „nu se ac­cep­tă reclamaţii din partea altor persoane decît a celor direct afectate” şi „sesizările pot aparţine oricărui membru în comunitatea aca­demică”. Deşi se scrie că Raportul anual al Comisiei este public, nu poate fi identificat pe site.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Me­dicină Veterinară „Ion Io­ne­scu de la Brad”, există po­s­ta­te, pe site, mai multe do­cu­men­te dedicate eticii universi­ta­re, precum şi Ra­poartele a­nu­ale. Spre de­o­sebire de Ar­te, orice per­soa­nă din uni­ver­­sitate sau din a­­fara a­ces­teia poate de­pune se­si­zări şi re­cla­maţii. Partea pozitivă se încheie aici: fiul unui fost rector al acestei uni­ver­sităţi a fost acuzat de plagiat masiv în lu­cra­rea de doctorat şi într-un articol şti­in­ţific. În ambele cazuri, Comisia a respins acuzaţiile, în ca­zul articolului motivaţia fi­ind hilară: „n-a fost nici o intenţie de pla­gi­ere”. Asta deşi unul dintre cei plagiaţi, un profesor din Noua Zeelandă, a confirmat în­căl­ca­rea regulilor, iar lucrarea a fost scoasă de pe site-ul revistei unde fusese publicată.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: deşi, în spaţiul public, au apărut acuze de pla­­giat la adresa unor foşti doctoranzi, Co­mi­sia de Etică nu a analizat cazurile. Într-o dec­­laraţie pentru un săptămînal local, un mem­bru al Comisiei a spus că forul din care face parte nu se poate autosesiza. Spre deosebire de Universitatea de Ştiinţe Agricole, aici se păstrează confidenţialiatea autorului se­si­ză­rii. Aici există poate singurul caz de lu­cra­re de doctorat dovedită drept plagiat, cea a lectorului universitar Olesia Mihai (Lupu).

Cel mai modern Cod de Etică poate fi întîlnit la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, documentul fiind diferit prin a­bor­dare faţă de cele ale altor universităţi ie­şe­ne. În cazul plagiatelor, se menţionează, în premieră, responsabilitatea îndrumătorilor. Pentru valabilitatea unei sesizări, termenul maxim care a trecut de la momentul abate­rii este de şase luni. Nici la Politehnică nu poa­te fi găsit pe site vreun raport al Comisiei.
Pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” poţi găsi cel mai uşor informaţii despre Comisie: există un link chiar pe prima pagină. Sînt postate toate deciziile şi rapoartele, din 2009 şi pînă acum. Spre deosebire de „Cuza”, UMF se poate autosesiza „în cazurile de notorietate sau cele evidente”.

În condiţiile în care plagiatul din uni­ver­sităţile româneşti este o plagă, existînd suspiciuni că mii de doctorate sînt fraudate, in­stituţiile de învăţămînt superior făcînd, în ultimii ani, prea puţin pentru a le identifica – ba, uneori, dorind făţiş să le ascundă – a abilita, deodată, aceste comisii cu sarcina CNATDCU seamănă cu mîngîierea pe cap a unui băieţel foc de obraznic, căruia îi spui: „Pînă acum ai făcut ce-ai făcut, dar de-acum înainte, gata, să fii cuminte!”

Text de Sorin Semeniuc, jurnalist de investigație