Limba ebraică, fereastra către Israel

De cîte ori a fost vorba de-nceputuri, Radu nu s-a lăsat niciodată pradă fricii, ba chiar s-a apucat cu ambele mîini de necunocut, a zîmbit și a ales să nu lase nimic altceva să-i scrie povestea. Dintotdeauna a manifestat o pasiune aparte pentru limbi străine și o dorință aprigă de a cunoaște, astfel că, după ce a plecat de cîteva ori cu bursă în Ungaria, în perioada facultății, a decis să se așeze într-un locșor din Elveția, ca mai apoi să migreze către Israel, unde, pe lîngă tainele unei noi culturi, avea să deslușească în doar cîteva luni și secretele unei noi limbi.

Într-un amfiteatru al Facultății de Litere a Uni­ver­sită­ții „Alexandru Ioan Cuza” din Iași stau aliniați cuminți, în primele două rînduri, șase studenți, care pic­tea­ză niște litere încovoiate pe caiete, în timp ce murmură aproape șoptit, um­plîndu-le de înțeles. Radu Ilinca, profesorul lor de ebraică, îi lasă să isprăvească și apoi îi întreabă în e­braică „Cît e ceasul?”. Încurajat din priviri de colega lui, Ciprian răs­punde puțin stingher, făcînd cîte-o pauză ca să rotunjească mai bine su­netele – 13.20. Este medic veterinar și acum s-a apucat și de Facultatea de Teologie, așa că n-a tăgăduit prea mult înainte să se înscrie la cursu­rile de ebraică. Chiar dacă este prin­tre cei mai în vîrstă dintre cei 12 stu­denți de la curs, s-a integrat cu ra­pi­ditate în grup, cu atît mai mult cu cît are în jur și cîteva cadre didactice de prin universitate.

Radu Ilinca a-nvățat ebraica întîi din ambiție și mai apoi mînat de ne­cesitate. Acum cîțiva ani hotăra că are nevoie să-și schimbe locul, așa că a a­plicat pe Internet, pen­tru un program de cercetare în do­meniul neuro­științelor care se ținea în Israel. „Era un stu­diu despre de­presia majoră. Noi fă­ceam teste pe animale de experință, pe rozătoare, pen­tru a afla dacă pe lîngă defectele pe care boala le are asu­pra comportamentului mai sînt și altele care pot fi observate fizic”, spune Radu, în timp ce-și plimbă mînă peste catedra din lemn maroniu în­chis. Chiar dacă nu era neapărat ne­voie să știe ebraică, pentru că ceil­alți colegi de la muncă erau vorbitori de en­gleză, Radu a știu că ur­ma să aibă un atu în asta. Pentru că în primele șase luni proiectul a presupus mai multă do­cumentare decît muncă practică, Ra­du s-a înscris la Universitatea E­braică din Ierusalim, unde a ajuns să pe­treacă, timp de două luni, cîte opt ore pe zi. Își amin­tește amuzat că la început, chiar da­că toți erau ne­cu­noscători ai limbii, nu aveau nevoie să folosească mai mult de două sau trei propoziții în engleză și ele erau menite să spună lucruri simple, pre­cum „Trebuie să merg la baie” sau „Mă simt rău”. După ce-a învățat lu­crurile de bază, care-i permiteau a­cum pînă și să se tîrguiască uneori la piață cînd era vorba să-și ia ceva de mîncare, a mai rărit din cursuri și s-a dedicat mun­cii. Treptat, a de­ve­nit capabil să se înțeleagă cu me­di­cii veterinari care îngrijeau de animale și care erau oa­meni de-ai lo­cu­lui, să-și obțină mai ușor un a­par­tament de închiriat și mai apoi, cînd a început să des­co­pere tot mai mult din tainele noii limbi, să conver­seze zi de zi cu colega din ca­să, care era o tînără israeliancă venită din A­me­rica.

Joaca de-a cuvîntul

Pentru Radu n-a existat un șoc cultural prea mare pentru că-i de părere că societatea israeliană nu este cu mult diferită de cea ro­mâ­neas­că. „Și aici, dar și acolo, dacă gre­șești cu ceva, plătești”, spune Radu zîmbind. A găsit acolo, însă, foarte mulți străini, la școală avîndu-i co­legi și pe cîțiva soldați americani, care se străduiau să învețe ebraica cot la cot cu el. Pentru Radu nu era însă prima dată cînd se afla pe tă­rîm israelian, căci cu vreo cinci ani î­nainte să se decidă să plece la mun­că acolo a participat la nunta unor prieteni israelieni unde a participat cu toată familia. De data asta, însă, l-a atras faptul că universitatea se cla­sa pe locurile fruntașe în cercetare, înregistrînd de-a lungul timpului rezultate foarte bune.

În realitate, recunoaște că nu i-a displăcut să învețe totul de la zero despre o altă societate, cu atît mai mult cu cît o mai făcuse o dată, cînd, timp de patru ani a ales să lo­cuias­că în Elveția. Acolo a făcut tot cercetare, doar că nu aplicată, cum s-a întîmplat în Israel, cînd, în ur­ma studiului lor a apărut pe piață și un aparat, care i-a adus lui și e­chi­pei și un premiu drept re­com­pen­să. Deși a terminat Facultatea de A­u­tomatică și Calculatoare de la Iași și apoi a făcut un master de Studii Americane, la care, își amintește cu mîndrie c-a intrat „direct la buget, chiar dacă a dat examen și dacă ve­nea de la un profil real”, a ales să pă­răsească România pentru ani buni pentru că în cercetare, domeniul ca­re i-a fost cel mai drag, n-ar fi dispus de suficiente resurse cît să ajungă la măcar jumătate din rea­lizările din străinătate. Oricum, din­­totdeauna a găsit o plăcere în a în­văța limbi noi, așa că acum știe să vorbească fluent maghiară, ger­ma­nă, engleză și ebraică. Și să că­lă­to­rească îi place, așa că adună din dru­murile sale tot felul de mo­men­te a­muzante, pe care le relatează apoi cu mîndrie. „Am fost la un meci la Miercurea Ciuc și am vrut să co­mand un suc în limba maghiară ca să arăt că sînt deștept. N-a fost o idee prea bună, căci crezînd că sînt din Un­garia, chelnerul m-a pus să plătesc prețul triplu, pentru că nu știam di­alectul secuiesc Cînd i-am zis că sînt român a zis c-a greșit”, zice Radu chi­cotind și așezîndu-și mai bine mar­ginea cămășii albastre. Acasă s-a în­tors din cauza unor motive personale și lucrează acum la Aso­cia­ția de Acreditare din România (RENAR), dar care nu ține nici de activitatea sa științifică și nici de cea academică.

Învățînd invers

De doi ani este profesor de e­braică la Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza” din Iași și deși lo­cu­ieș­te și lucrează în București, o dată sau de două ori pe lună se urcă-n avi­on și vine la Iași ca să-și vadă stu­den­ții. Deși îi place să predea, face asta doar la Iași, căci spune că nici dacă ar vrea n-ar mai avea timp cît să-și gă­sea­scă un locșor și în capitală și că nici n-ar vrea s-o facă în alt loc. Pentru că anul trecut a avut 12 absolvenți, s-a gîndit că nu poate să-i lase doar cu atît așa că anul ăsta s-a dedicat să facă cu ei și un al doilea modul, ca să învețe și mai multe. Ba chiar le-a pregătit și un suport de curs cu explicații în limba română, ca să fie sigur că le ușurează treaba. E foarte mîndru cînd știe că cei care pleacă din clasa lui n-au trecut pe acolo degeaba. Arina, studentă doc­torandă a Facultății de Litere și de curînd profesor de limba română pen­tru studenții străini din Uni­ver­s­itatea „Cuza”, a fost plecată în Is­rael într-o excursie, dar ajunsă la gară a ră­tăcit drumul către trenul ce o du­cea în oraș așa că și-a făcut curaj să vor­bească în ebraică și astfel a reușit s-ajungă cu bine. Cînd a auzit că sînt cîteva locuri pentru mobilități în Israel, Radu n-a ezitat să-i în­dem­ne să plece ca să vadă cum stau lu­crurile de fapt acolo, cu atît mai pu­țin cu cît sînt deja pregătiți să se des­curce într-o conversație. Cînd vor­bește despre cursurile de ebraică o­chii i se luminează. Se mai oprește din cînd în cînd și spune rîzînd: „A­berez? Mă simt ca la Antena”. Știe că n-are să se lase prea curînd de ca­tedră, dar că la cum decurg lu­cru­rile n-ar spune nu unei alte plecări. În fond, nici s-o iei de la capăt a treia oară nu poate fi extrem de rău.

***

După ce-și primesc tema, cei șase studenți încep să-și îndese că­rțile în ghiozdane. Radu le spune că nu poate fi altfel decît mîndru pen­tru că deși nu s-au mai văzut de cî­teva luni cunoștințele lor nu s-au făcut uitate. Nu se știe dacă exact ca-n Israel, dar la Iași cursurile de e­braică se termină cu zîmbete și strîn­geri de mînă sau cu cîte-un „La re­vedere” construit din sunete ro­tun­jite.