Limba ebraică, fereastra către Israel
Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 27 martie 2017 Niciun comentariu la Limba ebraică, fereastra către Israel 477De cîte ori a fost vorba de-nceputuri, Radu nu s-a lăsat niciodată pradă fricii, ba chiar s-a apucat cu ambele mîini de necunocut, a zîmbit și a ales să nu lase nimic altceva să-i scrie povestea. Dintotdeauna a manifestat o pasiune aparte pentru limbi străine și o dorință aprigă de a cunoaște, astfel că, după ce a plecat de cîteva ori cu bursă în Ungaria, în perioada facultății, a decis să se așeze într-un locșor din Elveția, ca mai apoi să migreze către Israel, unde, pe lîngă tainele unei noi culturi, avea să deslușească în doar cîteva luni și secretele unei noi limbi.
Într-un amfiteatru al Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași stau aliniați cuminți, în primele două rînduri, șase studenți, care pictează niște litere încovoiate pe caiete, în timp ce murmură aproape șoptit, umplîndu-le de înțeles. Radu Ilinca, profesorul lor de ebraică, îi lasă să isprăvească și apoi îi întreabă în ebraică „Cît e ceasul?”. Încurajat din priviri de colega lui, Ciprian răspunde puțin stingher, făcînd cîte-o pauză ca să rotunjească mai bine sunetele – 13.20. Este medic veterinar și acum s-a apucat și de Facultatea de Teologie, așa că n-a tăgăduit prea mult înainte să se înscrie la cursurile de ebraică. Chiar dacă este printre cei mai în vîrstă dintre cei 12 studenți de la curs, s-a integrat cu rapiditate în grup, cu atît mai mult cu cît are în jur și cîteva cadre didactice de prin universitate.
Radu Ilinca a-nvățat ebraica întîi din ambiție și mai apoi mînat de necesitate. Acum cîțiva ani hotăra că are nevoie să-și schimbe locul, așa că a aplicat pe Internet, pentru un program de cercetare în domeniul neuroștiințelor care se ținea în Israel. „Era un studiu despre depresia majoră. Noi făceam teste pe animale de experință, pe rozătoare, pentru a afla dacă pe lîngă defectele pe care boala le are asupra comportamentului mai sînt și altele care pot fi observate fizic”, spune Radu, în timp ce-și plimbă mînă peste catedra din lemn maroniu închis. Chiar dacă nu era neapărat nevoie să știe ebraică, pentru că ceilalți colegi de la muncă erau vorbitori de engleză, Radu a știu că urma să aibă un atu în asta. Pentru că în primele șase luni proiectul a presupus mai multă documentare decît muncă practică, Radu s-a înscris la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde a ajuns să petreacă, timp de două luni, cîte opt ore pe zi. Își amintește amuzat că la început, chiar dacă toți erau necunoscători ai limbii, nu aveau nevoie să folosească mai mult de două sau trei propoziții în engleză și ele erau menite să spună lucruri simple, precum „Trebuie să merg la baie” sau „Mă simt rău”. După ce-a învățat lucrurile de bază, care-i permiteau acum pînă și să se tîrguiască uneori la piață cînd era vorba să-și ia ceva de mîncare, a mai rărit din cursuri și s-a dedicat muncii. Treptat, a devenit capabil să se înțeleagă cu medicii veterinari care îngrijeau de animale și care erau oameni de-ai locului, să-și obțină mai ușor un apartament de închiriat și mai apoi, cînd a început să descopere tot mai mult din tainele noii limbi, să converseze zi de zi cu colega din casă, care era o tînără israeliancă venită din America.
Joaca de-a cuvîntul
Pentru Radu n-a existat un șoc cultural prea mare pentru că-i de părere că societatea israeliană nu este cu mult diferită de cea românească. „Și aici, dar și acolo, dacă greșești cu ceva, plătești”, spune Radu zîmbind. A găsit acolo, însă, foarte mulți străini, la școală avîndu-i colegi și pe cîțiva soldați americani, care se străduiau să învețe ebraica cot la cot cu el. Pentru Radu nu era însă prima dată cînd se afla pe tărîm israelian, căci cu vreo cinci ani înainte să se decidă să plece la muncă acolo a participat la nunta unor prieteni israelieni unde a participat cu toată familia. De data asta, însă, l-a atras faptul că universitatea se clasa pe locurile fruntașe în cercetare, înregistrînd de-a lungul timpului rezultate foarte bune.
În realitate, recunoaște că nu i-a displăcut să învețe totul de la zero despre o altă societate, cu atît mai mult cu cît o mai făcuse o dată, cînd, timp de patru ani a ales să locuiască în Elveția. Acolo a făcut tot cercetare, doar că nu aplicată, cum s-a întîmplat în Israel, cînd, în urma studiului lor a apărut pe piață și un aparat, care i-a adus lui și echipei și un premiu drept recompensă. Deși a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Iași și apoi a făcut un master de Studii Americane, la care, își amintește cu mîndrie c-a intrat „direct la buget, chiar dacă a dat examen și dacă venea de la un profil real”, a ales să părăsească România pentru ani buni pentru că în cercetare, domeniul care i-a fost cel mai drag, n-ar fi dispus de suficiente resurse cît să ajungă la măcar jumătate din realizările din străinătate. Oricum, dintotdeauna a găsit o plăcere în a învăța limbi noi, așa că acum știe să vorbească fluent maghiară, germană, engleză și ebraică. Și să călătorească îi place, așa că adună din drumurile sale tot felul de momente amuzante, pe care le relatează apoi cu mîndrie. „Am fost la un meci la Miercurea Ciuc și am vrut să comand un suc în limba maghiară ca să arăt că sînt deștept. N-a fost o idee prea bună, căci crezînd că sînt din Ungaria, chelnerul m-a pus să plătesc prețul triplu, pentru că nu știam dialectul secuiesc Cînd i-am zis că sînt român a zis c-a greșit”, zice Radu chicotind și așezîndu-și mai bine marginea cămășii albastre. Acasă s-a întors din cauza unor motive personale și lucrează acum la Asociația de Acreditare din România (RENAR), dar care nu ține nici de activitatea sa științifică și nici de cea academică.
Învățînd invers
De doi ani este profesor de ebraică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și deși locuiește și lucrează în București, o dată sau de două ori pe lună se urcă-n avion și vine la Iași ca să-și vadă studenții. Deși îi place să predea, face asta doar la Iași, căci spune că nici dacă ar vrea n-ar mai avea timp cît să-și găsească un locșor și în capitală și că nici n-ar vrea s-o facă în alt loc. Pentru că anul trecut a avut 12 absolvenți, s-a gîndit că nu poate să-i lase doar cu atît așa că anul ăsta s-a dedicat să facă cu ei și un al doilea modul, ca să învețe și mai multe. Ba chiar le-a pregătit și un suport de curs cu explicații în limba română, ca să fie sigur că le ușurează treaba. E foarte mîndru cînd știe că cei care pleacă din clasa lui n-au trecut pe acolo degeaba. Arina, studentă doctorandă a Facultății de Litere și de curînd profesor de limba română pentru studenții străini din Universitatea „Cuza”, a fost plecată în Israel într-o excursie, dar ajunsă la gară a rătăcit drumul către trenul ce o ducea în oraș așa că și-a făcut curaj să vorbească în ebraică și astfel a reușit s-ajungă cu bine. Cînd a auzit că sînt cîteva locuri pentru mobilități în Israel, Radu n-a ezitat să-i îndemne să plece ca să vadă cum stau lucrurile de fapt acolo, cu atît mai puțin cu cît sînt deja pregătiți să se descurce într-o conversație. Cînd vorbește despre cursurile de ebraică ochii i se luminează. Se mai oprește din cînd în cînd și spune rîzînd: „Aberez? Mă simt ca la Antena”. Știe că n-are să se lase prea curînd de catedră, dar că la cum decurg lucrurile n-ar spune nu unei alte plecări. În fond, nici s-o iei de la capăt a treia oară nu poate fi extrem de rău.
***
După ce-și primesc tema, cei șase studenți încep să-și îndese cărțile în ghiozdane. Radu le spune că nu poate fi altfel decît mîndru pentru că deși nu s-au mai văzut de cîteva luni cunoștințele lor nu s-au făcut uitate. Nu se știe dacă exact ca-n Israel, dar la Iași cursurile de ebraică se termină cu zîmbete și strîngeri de mînă sau cu cîte-un „La revedere” construit din sunete rotunjite.
Adaugă un comentariu