N-am supraviețuit
Pastila de după 23 octombrie 2017 Niciun comentariu la N-am supraviețuit 89Deși încă nu sînt foarte sigură că despre ghinion e vorba. Fire (puțin) superstițioasă – îmi tot spun că un vineri, 13, la începutul unui an universitar în redacția Opiniei, n-are cum să fie un lucru bun. Am să mă conving, în cele din urmă, că numai asta poate fi problema.
În prima săptămînă la masa ovală din redacție s-au adunat mulți. Stăteam pe locul meu (da, mereu același, avem și noi ifosele noastre) și mă holbam cu jumătate de inimă strînsă c-or să plece. Aș spune că nu m-am așteptat, dar aș minți. Au plecat toți. A rămas doar o fată, din anul I, care mi-a scris și mi-a spus c-o să mai vină. A apărut un cuplu, apoi au venit alte două fete și-apoi chiar și-o fată care deja părea că știe (cît de cît) să scrie, așa că ne-am luminat privirile cu toții, cînd am privit-o. Am zis, „asta-i!”, n-o să mai scoatem în patru! N-a fost să fie. După prima ședință s-au împuținat. După a doua n-a mai rămas nimeni.
Încerc să-mi dau seama de ce studenții de la jurnalism nu-și dau lor o șansă să-nvețe presă. Dacă n-aș fi avut Opinia, eu mi-am recunoscut deja că n-aș fi rămas în facultatea asta și, nici pe departe, nu m-aș fi înscris la un master. Dar am avut-o. Și am rămas, și-am învățat, și nu mi-a părut rău. M-a cuprins o tristețe, ca un clei în care mă tot prind cînd încerc să ies și să intru într-o altă stare, cînd i-am văzut că fug și lasă-n urmă scrisul. Pentru un tînăr student la jurnalism, să lași în urmă scrisul ar trebui să rămînă consemnat undeva drept o crimă capitală. Mulți dintre ei n-au apucat nici măcar să simtă bucuria (cea mai mare din lume) de a-și vedea prima dată semnăturile sub titlurile unor texte și-au fugit, mînați de cîte și mai cîte soiuri de tentații, să se bucure de timpul lor liber. Nu vă scriu cu ciudă și nici nu m-am supărat pe voi – dar vă veți supăra voi, cînd veți mai crește și veți realiza c-ați fi putut avea cei mai frumoși trei ani de studenție, c-ați fi putut să adunați numere din ziare acasă, la mama, care să le-arate vecinilor și că, de fapt, o să fie prea tîrziu să mai încercați. Cît o mai punem cu toții pe seama ghinionului, ușa redacției e încă deschisă. Apăsați pe clanță.
Adaugă un comentariu