N-am supraviețuit

Deși încă nu sînt foarte sigură că despre ghinion e vorba. Fire (pu­țin) superstițioasă – îmi tot spun că un vineri, 13, la începutul unui an universitar în redacția Opiniei, n-are cum să fie un lucru bun. Am să mă conving, în cele din urmă, că numai asta poate fi problema.

În prima săptămînă la masa ova­lă din redacție s-au adunat mulți. Stă­team pe locul meu (da, mereu a­celași, avem și noi ifosele noastre) și mă holbam cu jumătate de ini­mă strînsă c-or să plece. Aș spune că nu m-am așteptat, dar aș minți. Au ple­cat toți. A rămas doar o fată, din a­nul I, care mi-a scris și mi-a spus c-o să mai vină. A apărut un cuplu, a­poi au venit alte două fete și-apoi chiar și-o fată care deja părea că ști­e (cît de cît) să scrie, așa că ne-am lu­minat privirile cu toții, cînd am pri­vit-o. Am zis, „asta-i!”, n-o să mai scoa­tem în patru! N-a fost să fie. Du­pă prima ședință s-au împuținat. Du­pă a doua n-a mai rămas nimeni.

Încerc să-mi dau seama de ce stu­denții de la jurnalism nu-și dau lor o șansă să-nvețe presă. Dacă n-aș fi avut Opinia, eu mi-am recunoscut deja că n-aș fi rămas în facultatea asta și, nici pe departe, nu m-aș fi înscris la un master. Dar am a­vut-o. Și am rămas, și-am învățat, și nu mi-a părut rău. M-a cuprins o tris­tețe, ca un clei în care mă tot prind cînd încerc să ies și să intru în­tr-o altă stare, cînd i-am văzut că fug și lasă-n urmă scrisul. Pentru un tî­năr student la jurnalism, să lași în ur­mă scrisul ar trebui să rămînă con­semnat undeva drept o crimă ca­pitală. Mulți dintre ei n-au apucat nici măcar să simtă bucuria (cea mai mare din lume) de a-și vedea pri­ma dată semnăturile sub titlurile u­nor texte și-au fugit, mînați de cîte și mai cîte soiuri de tentații, să se bu­cure de timpul lor liber. Nu vă scriu cu ciudă și nici nu m-am supărat pe voi – dar vă veți supăra voi, cînd veți mai crește și veți realiza c-ați fi putut avea cei mai frumoși trei ani de studenție, c-ați fi putut să adu­nați numere din ziare acasă, la mama, ca­re să le-arate vecinilor și că, de fapt, o să fie prea tîrziu să mai încercați. Cît o mai punem cu toții pe seama ghinionului, ușa redacției e încă deschisă. Apăsați pe clanță.