Nici Marte n-ar fi prea departe
Șoc-șoc-groază! 25 aprilie 2018 Niciun comentariu la Nici Marte n-ar fi prea departe 16Învăluiți în lumini colorate, oamenii se plimbă agitați dintr-un colț în altul al clubului „Fratelli”. E vineri, 20 aprilie, și e anunțat concertul lui Smiley, iar publicul se arată nerăbdător să-l întîmpine pe cîntăreț. Spațiul îngust e dominat de entuziasm, iar dacă ești destul de atent, pe lîngă muzica de pe fundal, poți descifra conversațiile fanilor care-și dau coate și se-ntreabă unul pe altul cît mai durează pînă cînd o să-și lase picioarele purtate de ritmurile melodiilor pe care le pot fredona pe dinafară.
Mulțimea se mișcă în valuri și pare că n-ar mai putea încăpea nici măcar o persoană în grămada de oameni care s-au înghesuit în fața scenei pe care Smiley dansează cu ochii închiși, ținînd un pahar de whiskey în mîna stîngă. Lîngă el, două domnișoare au proptite microfoane în față și se balansează în sincron fredonînd notele înalte în timp ce pe ecranul din spatele lor se derulează imagini colorate și se-nșiră versuri pe care fanii și le cîntă parcă unul altuia. Primul rînd e predominat de doamne care stau cu telefonul ridicat în aer încercînd să găsească un unghi cît mai bun din care să-l filmeze pe artist. Pierdut printre ele, un domn cu părul cărunt stă bosumflat pe un colț al scenei sprijinindu-și capul într-o mînă în timp ce face mișcări dezaprobatoare.
Fanu’ lu’ Smiley
„Nu, nu intră ăsta mai devreme de ora două”, îi spune un băiat brunet fetei de lîngă el care își fuma țigara rătăcindu-și privirea peste capetele celor care ieșiseră să mai ia o gură de aer înainte de a-și croi din nou drumul printre persoanele care deja începuseră să se adune înăuntru. Pe măsuțele hexagonale stau frapiere în care sînt îndesate, printre cuburile de gheață, sticle de șampanie sau de vin din care chelnerițele toarnă cu precizie în paharele înalte, servindu-le mai apoi domnișoarelor cocoțate pe tocuri înalte sau domnilor îmbrăcați în cămăși de un colorit divers. Pe canapelele turcoaz alipite de pereții localului, poposesc cei care vor să-și savureze băutura admirînd spectacolul de lumini. Pe lîngă bar se perindă cinci fete cu tricouri asortate pe care, lîngă ilustrația cu paharul de margarita, este scris caligrafic „VIP. Bridesmade”. La cîțiva pași depărtare, alte patru fete care poartă tricouri roz pe care e imprimat textul „Fanu’ lu’ Smiley” încearcă să facă o poză de grup. „N-a ieșit nici asta, fată? Lasă că-l punem pe domnu’ Smiley să ne facă o poză bună”, spune una dintre fete stîrnind rîsul prietenelor ei.
„Domnu’ Smiley, mai stai un pic”
E deja trecut de miezul nopții, iar localul e ticsit de oameni. Pentru a ajunge la bar trebuie să te strecori printre rochii acoperite-n strasuri, cizme lungi, tocuri înalte și sacouri în carouri. Cînd de pe scenă se aude însă „Sînt cu fața spre ușă și cu ochii spre ea”, oamenii uită de băuturi și fredonează alături de artistul mult așteptat. „Haideți să facem să fie SIMPLU”, spune Smiley cu zîmbetul întipărit pe buze, ținîndu-și ochii întredeschiși în timp ce încerca să se ferească de lumina reflectoarelor care-i făceau fața cînd verde, cînd albastră. Deși nu te puteai mișca fără să dai coate celor din jurul tău, oamenii au țopăit, urmînd întocmai indicațiile artistului care dansa de parcă nimeni nu l-ar fi privit. „Domnișoară, domnișoară, ce program aveți diseară?”, cîntă un grup de trei fete apropiindu-și fețele una de cealaltă de parcă ar fi avut un dialog.
Smiley se plimbă de la un instrumentist la altul în pași de dans, balansîndu-și corpul dintr-o parte în alta, parcă îndrumînd publicul să-l imite. „Deci să vă spun, e foarte ușor, totul aici e distracție, eu nu vă dau decît încălzirea pentru o seară pe care voi o faceți de neuitat”, le spune artistul celor adunați în jurul său. În ritmul bătailor de tobe, totul pare o explozie de energie, de la cîntăreț pînă la oamenii care și-au îndesat telefoanele în buzunare pentru a putea aplauda cu mîinile înălțate-n aer. Barmanii și-au înfășurat trupurile în steaguri pe care e întipărit cu litere mare „FRATELLI” și s-au urcat pe bar, invitîndu-i pe cei de lîngă ei să facă același lucru. „Acuma bagă dans”, țipă Smiley alipindu-și microfonul de buze ca mai apoi să-l lase pe scenă pentru a dansa spate-n spate cu chitaristul care-și mișcă rapid degetele de pe o coardă pe alta.
Mai departe de scenă, atmosfera e puțin mai liniștită, iar oamenii dansează mai relaxat, făcînd mișcări circulare din șolduri. Un cuplu de bătrînei se ține în brațe, făcînd pași mărunți pe melodia „Vals, vals, vals” interpretată șoptit de către solist. Totul încetinește, iar piesele sînt din ce în ce mai lente, îndrumînd îndrăgostiții să se contopească-n îmbrățișări. „Nouă ni se spune Smiley și cea mai bună trupă din Sud – Estul Europei, dar mie mi se mai spune și domnu’ Smiley, stai un pic”, mărturisește artistul rîzînd și-i prezintă pe rînd pe cei care i-au fost alături pe scenă în timp ce, din spate, ascuns după un pupitru pe care sînt înșirate zeci de butoane colorate, un bărbat îmbrăcat cu un tricou negru pe care scrie „HA!” reglează sunetul trecîndu-și degetele peste clapele care-i stau în față. „Să vă revăd cît de curînd, dar mai fericiți”, a fost formula de rămas – bun, pe jumătate acoperită de o melodie de la Avicii care a început înainte ca Smiley să coboare de pe scenă.
Adaugă un comentariu