De la Viflaim, citire

„Credeam că în Bethleem nu este un sistem, dar au. Aici nu este nici un fel de sistem!” îmi spune un student din Cisiordania, după ce mă așez lîngă el și prietena sa pe o bancă de la Universitatea de Medicină și Far­ma­cie. Se vede pe fața lui obo­sea­la și începe să mi se plîngă de coa­da la care așteaptă de două săptămîni pen­tru a se înscrie la facultate. „Dacă vii dimineață, ai să vezi că se întinde pînă la mașini”, și-mi face semn cu mîna să mă uit la o parcare de 100 de me­tri depărtare de bancă pe care stă­team.

După ce a aflat că i s-au mărit toate taxele pe care le plătea pînă acum, viză, taxa pe zi de vacanță și chi­ria, îmi zice că nu știe cît are de plă­­tit pe an taxa de școlarizare. „Vro­iam să ne strîngem toți studenții stră­i­ni de la uni­versitate și să mergem la rector”, pen­tru că nimeni nu vrea să le comunice.

Said a venit tocmai din Palestina să studieze la UMF Iași, după ce a învățat doi ani în Germania și unul în Bethleem. Prietena sa, Andreea, a cărei mamă este din România, se află lîngă el și din cînd în cînd îi traduce în arabă ce-i spun eu. Printre altele, își aduce aminte de nemți și de sistemul lor eficient de înscriere la universități. Apoi indignat, îmi zice că spre deosebire de România, unde plătește 320 de euro pe lună, acolo plătea doar 1500 de euro pe an și „eu ca străin plătesc acum, cinci euro pe ziua de vacanță, în loc de trei dolari, deși nu am nici o facilitate în plus”.

Nu-i place această birocrație și nu înțelege cum toți studenții acceptă să dea cîte 5000 de euro pe an „pentru nimic”. Pentru că, după cum îmi mărturisește într-un final, acei ba­ni ar putea fi folosiți pentru în­vă­ța­rea limbii engleze de către doctorii din spitale la care universitatea își tri­mite studenții să-și îndeplinească sta­gii­le de practică. Mă mir la auzul acestei vești, zicîndu-mi în gînd că se vede că nici eu nu știu foarte multe despre propria mea țară.

Andrei COȘAN