Păcălitorul de copilării
1001 de chipuri 13 decembrie 2009 Niciun comentariu la Păcălitorul de copilării 2Moș Crăciun nu mai vine pe horn în mijlocul nopții. Nu gustă din biscuiții lăsați special lîngă paharul cu lapte. De sanie a uitat de mult, renii nu i-am văzut niciodată, iar fabrica de jucării a dat faliment din cauza crizei. Lui Irinel nu îi plac dulciurile, iar la animale preferate nu se încadrează decît pisica care îi ține de urît așa că el încă mai are o șansă. El este unul dintre zecii de Moși Crăciun care vor cutreiera străzile Iașului în noaptea de Crăciun, în căutarea celor mai cuminți copii.
„M-am angajat dintr-o prostie. M-am îmbrăcat prima dată pentru nepoțica mea. Îmi plăcea să o fac să rîdă și să o conving să îmi spună tot felul de poezii pe care altfel nu mi le-ar fi spus”. Irinel are 27 de ani. Lucrează la o firmă de pază și protecție, iar pe timp de iarnă se îmbracă în costumul roșul cu guler alb și bate la ușa familiei care l-a angajat, strigînd de fiecare dată un „ho ho ho”, desprins parcă din filme. „Salariul e în funcție de familie. Fiecare îmi dă cît vrea. Nu aparțin de nici o firmă iar de cele mai multe ori nici nu vreau să iau banii. Îmi place pur și simplu, chiar dacă sună ciudat. Îmi place să fac pe Moșu’”.
În seara de ajun, Irinel ajunge la patru familii. „Piesa e aceeași. Intru în casă, îmi las desaga la ușă și de acolo începe distracția”. Copii rămîn uimiți în fiecare an. În jumătate de oră își aduc aminte poezia, iar numai după ce vede fiecare cadou desfăcut, Irinel se îndreaptă către următoarea familie.
„Cel mai ciudat este pe scara blocului. Urlă copiii de la colindat după mine: Moșule, Moșule da nouă ce ne-ai adus?. O dată a ieșit scandal mare de la circul ăsta. Eram la ultima familie și vroiam să ajung mai repede acasă. I-am spus unuia dintre copii din fața blocului că astea is cadourile altor copii mai cuminți decît el și degeaba se ține după mine că nu primește nimic. În cinci minute era plîns tot și cu taică’su de mînă”.
Poveștile Moșului de ocazie ies parcă din desaga roșie pe care o scoate din dulap. O scutură de praf și printre amintirile spuse serios scoate de acolo barba făcută din vată: „Asta e veche. De la tata o am. Cu ea m-a păcălit toată copilăria”. El folosește alta acum care imită perfect înfățișarea celui mai așteptat om din an, ca „să nu se prindă nimeni”. Zîmbește din colțul gurii și parcă pentru a-mi demonstra că personajul lui este real, scoate rapid din portofel singura poză.
Din bucata de hîrtie îngălbenită de vreme și roasă la capete zîmbește tatăl său, un Moș Crăciun din alte vremuri înarmat „cu tot arsenalul”de la căciulă, pînă la burta care aproape iese din costum. Irinel se oprește cu degetul pe desaga din fotografie și spune rar ca pentru sine: „Ăla da Crăciun”.
Livia MOVILESCU
Adaugă un comentariu