Păcălitorul de copilării

Moș Crăciun nu mai vine pe horn în mijlocul nopții. Nu gustă din biscuiții lăsați special lîngă paharul cu lapte. De sanie a uitat de mult, renii nu i-am văzut niciodată, iar fabrica de ju­că­rii a dat faliment din ca­u­za crizei. Lui Irinel nu îi plac dulciurile, iar la animale preferate nu se înca­drează decît pisica care îi ține de urît așa că el încă mai are o șansă. El este unul dintre zecii de Moși Crăciun care vor cu­t­­reiera străzile Iașului în noaptea de Cră­ciun, în căutarea ce­lor mai cuminți copii.

„M-am angajat dintr-o prostie. M-am îmbrăcat prima dată pentru ne­po­­țica mea. Îmi plăcea să o fac să rîdă și să o conving să îmi spună tot felul de poezii pe care altfel nu mi le-ar fi spus”. Irinel are 27 de ani. Lucrează la o firmă de pază și protecție, iar pe timp de iarnă se îmbracă în costumul roșul cu guler alb și bate la ușa fami­liei care l-a angajat, strigînd de fiecare dată un „ho ho ho”, desprins parcă din filme. „Sa­lariul e în funcție de familie. Fi­e­ca­re îmi dă cît vrea. Nu aparțin de nici o fir­mă iar de cele mai multe ori nici nu vreau să iau banii. Îmi place pur și simplu, chiar dacă sună ciudat. Îmi place să fac pe Moșu’”.

În seara de ajun, Irinel ajunge la pat­­ru familii. „Piesa e aceeași. Intru în ca­să, îmi las de­sa­ga la ușă și de acolo în­cepe dis­trac­ți­a”. Copii rămîn uimiți în fiecare an. În jumătate de oră își a­duc aminte po­ezia, iar numai după ce vede fie­ca­re cadou desfăcut, Iri­nel se în­­dreap­tă către următoarea fa­mi­lie.

„Cel mai ciudat este pe scara blo­­­cu­lui. Urlă copiii de la colindat du­­­­pă mi­ne: Moșule, Moșule da nouă ce ne-ai adus?. O dată a ieșit scandal mare de la circul ăsta. Eram la ultima familie și vro­iam să ajung mai repede acasă. I-am spus unuia dintre copii din fața blo­cului că astea is ca­dourile altor co­pii mai cuminți decît el și degeaba se ți­ne după mine că nu primește nimic. În cinci minute era plîns tot și cu tai­că’su de mînă”.

Poveștile Moșului de ocazie ies par­­că din desaga roșie pe care o scoa­te din dulap. O scutură de praf și printre a­min­tirile spuse serios scoate de acolo barba făcută din vată: „Asta e veche. De la tata o am. Cu ea m-a păcălit toată copilăria”. El folosește alta acum care i­mită perfect în­fă­ți­șa­rea celui mai aș­tep­tat om din an, ca „să nu se prindă ni­meni”. Zîmbește din colțul gurii și par­că pentru a-mi demonstra că perso­na­jul lui este real, scoate rapid din por­to­fel singura po­ză.

Din bucata de hîrtie îngălbeni­tă de vreme și roasă la capete zîm­bește tatăl său, un Moș Crăciun din alte vre­­muri înar­mat „cu tot arsenalul”de la căciulă, pînă la burta care aproape iese din costum. Irinel se oprește cu degetul pe de­­saga din fotografie și spune rar ca pentru sine: „Ăla da Crăciun”.

Livia MOVILESCU