Studentul cu barbă-albă

Scenariul este diferit de fiecare dată, în funcție de vîrsta copiilor și de preferințele acestora. Cîteodată nici nu vor să spună poezia învățată sau chiar se sperie de Moș Crăciun. Astfel, An­drei și Dan trebuie să-și găsească alte replici pentru fiecare vizită pe care o fac celor mici. „A fost dorința noastră de a ajuta, de a aduce bucurii unor co­pii mai puțin favorizați de soartă”, măr­turisește Dan, unul din partenerii aces­tei mici afaceri.

În urmă cu doi ani, băieții au ho­tă­rît să se deghizeze în celebrul perso­naj. Au văzut acest joc mai mult din pris­ma zîmbetului pe care l-ar putea adu­ce celor mici. El es­te cel care se îm­bracă în costumul ro­șu, iar Dan se ocupă de partea „tehni­că”. „Copiii sînt atenți să te deconspi­re”, spune bătrînul închipuit. Iar pentru a nu i se des­prin­de barba cînd îl în­trea­bă pe pitic dacă a fost cuminte, are în permanență grijă de costumul său. Ca să își ascundă pă­rul blond de pe mî­ini, folosește mă­nuși lungi pînă la coa­te, pe față are o mască cu tot cu sprîn­ce­nele de rigoare, iar ridurile apar cu ajutorul fondului de ten, mai ales că „nu vrem să ni se întîmple ni­mic din ce am pă­țit noi cînd am fost mi­ci”. Cum Dan a mai slăbit, spu­ne par­te­nerul lui de afa­ceri, costumul are și o burtă atașată.

Sania fără reni  

Cele mai multe comenzi le au în ajun de 25 decembrie, anul trecut în­tor­cîndu-se acasă chiar la ora unu noa­ptea. Chiar dacă toate vizitele sînt programate dinainte, li s-a întîmplat ca sa­ni­a moșului să se împotmolească pe drum. „Ne-a spus că au doi copii, dar unul era în cartierul Bularga și altul tocmai în Păcurari. Apoi, ne-a luat pînă am găsit și casa unde stăteau. În zi­ua aceea, ni s-a dat peste cap tot programul”, continuă Andrei.

Acest teatru ludic îl fac numai în preaj­ma sărbătorilor. În rest, sînt studenți la Facultatea de Drept și la cea de Economie și Administrarea Afa­ce­­rilor. Oricum, Andrei spune că pînă acum nici un copil nu a reușit să-l de­con­spire, însă pentru asta „ai nevoie de foarte multă răbdare, nu toată lumea se poate descurca cu cei mici”. Pentru a nu fi luat pe nepregătite, prietenul lui recunoaște că se documentează înainte de a merge la casa omului – „avem fișe pe care le dăm părinților să le comple­te­ze, să știm mai mult despre copiii la care mergem”. Cel mai impresionant caz pe care l-au avut pînă acum a fost cel al unei fetițe din Iași. Cînd au mers să o colin­de la grădiniță, aceasta le-a cerut să vi­nă în vizită la ea acasă. Tinerii nu i-au luat nici un ban. A fost un cadou atît pentru ea, cît și pentru ei, au făcut-o „din tot sufletul”. Atunci și-au dat sea­ma că nașterea lui Cristos reprezintă „sărbătoarea unui zîmbet de copil”.

George GURESCU