Băiat de mingi pentru o zi

Degajare lungă a portarului, centrare dintr-o bucată cu capul din late­ral stînga, pasă pentru Milito care ră­mî­ne singur cu portarul, șut și GOL! Nu, nu e faza primei reușite din finala Champions League. Doar dacă Mi­li­­to s-a transferat peste noapte la echi­pa de șase amatori ieșeni sau dacă Inter Milano a retrogradat în Copou. Și, du­pă cum aflu de la tipul vînjos și trans­pirat pînă în vîrful capului de lîn­gă mine, nici primul gol nu e: „2 – 0, mai aveți șase minute”. Iar de mi-ar fi rămas vreun dubiu despre provenien­ța echipelor, mi l-am spulberat cînd l-am văzut pe Milito schimbînd pase cu Hagi sau făcînd glume cu Inzaghi.

Pe terenul sintetic al Facultății de Educație Fizică și Sport din Co­pou, spiritele sînt mai încinse decît la un meci al Politehnicii Iași. Pînă și spectatorii sînt mai aprinși, fiind vorba despre echipa care aștepta să intre în locul pierzătorilor: „Jucăm trei echipe a cîte șase oameni, schim­băm la 15 minute sau trei goluri”, îmi spune același tînăr de la care am aflat scorul și care își alungase gîfîiala în­tre timp. „N-ai loc”, mă repede, vă­zînd că m-am așezat încrezător pe „ban­ca de rezerve”, lîngă el.

Pomanagiul din Copou

„Mișcă, bă, mai repede, urcă și tu cu ea. Nu te bagă în tușă cu botul în pămînt!”, strigă Hagi unui coechipier ce tocmai pierduse mingea și acum stă aplecat, legîndu-și ghetele.

S-a dus imediat să facă pressing, fără a mai auzi binecuvîntările șuiera­te în re­plică printre dinți. „Hai, bă, fii se­rios, cum să-l lași să treacă așa de tine?!”, se aude din partea celălaltă a terenului, cînd contraatacul echipei lui Inzaghi s-a finalizat cu gol. „2 – 1, trei minute”, se strigă din spatele meu, ca la un joc de bingo american. Pri­virea lui Hagi cade din nou pe colegul lui care a pierdut mingea la faza anterioară, în urma căreia echipa lor a luat gol. I-ar mai fi spus poate ceva, dar fiindcă jocul începuse, s-a mul­țu­mit să îi arate degetul mijlociu și să ur­ce în careul advers, cerînd mingea și înscriind cu un șut puternic.

Nici echipa celui care ține scorul pe margine nu se descurcă prea bine contra duo-ului Milito – Hagi. După primele minute deja iau primul gol și în timp ce se ceartă despre care să stea în poartă îl iau și pe al doilea. „Dă și mie apa aia de jos”, îmi spune Inzaghi, gîfîind. Abia acum îmi dau seama că s-a așezat lîngă mine și apuc să îl văd mai bine la față; îmi găsesc curaj și-i spun că, din păcate pentru el, nu prea seamănă cu atacantul lui AC Milan. „Lasă-l, mă, în pace, cum să nu semene. E la fel de pomanagiu ca ăla”.

Cătălin HOPULELE