De la decadenți citire

Will Self te duce cu gîndul la beatnicii americani, încă din a doua pagină amintind de cocaină și adolescente goale într-un apar­tament de hotel din Aca­pulco.

Cartea „Cum văd eu dis­trac­ția” începe chiar cu întreba­rea ce-i dă titlul, la care autorul încearcă să dea un răspuns cît mai apropiat lumii proprii și sucite în care trăiește, întrebare adresată de „cunoștința unei cu­noștințe”, doar o altă necunoscută de la petrecerea mai sus men­ționată. „Ar putea ea oare a­precia norul aproape celest al disperării care-mi țîșnește din mă­runtaie?”, se întreabă autorul.

Răs­punsul e unul macabru, care-o va lăsa pe interlocutoare, ignorantă la gîndurile întortocheate ale scriitorului, cu im­presia că-s lucruri spuse doar pen­­tru a face impresie.

Relația bolnăvicioasă dintre personajul principal, Ian Whar­ton, și chiriașul Broadhurst, la care se face referire mai adesea cu apelativul The Fat Contro­ller (n.r.: Controlorul Gras) evo­lu­ează într-o poveste sucită, pe par­cursul căreia te întrebi dacă să ai sau nu încredere în narator, întrucît fantasticul și realismul în­tîmplărilor se întrepătrund într-a­tîta în text încît nu știi ce mai e ve­ridic din text.

Limbajul foarte colorat, care din nou aduce aminte de gene­rația beat, de William Bu­rroughs mai ales, îți aduce în fața ochilor imagini pe cît de vi­vide, pe-atît de violente uneori.

Pentru a pătrunde mai bine în miza romanului, în încercarea de a desluși dacă vorbele autorului sînt adevărate sau nu și de-a vi­zu­a­liza mai clar imaginile di­fuze por­tretizate de Self, fie­care cititor ar trebui să-și pună întrebarea de la care pleacă opera.