Zîmbetul de duminică
1001 de chipuri 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Zîmbetul de duminică 3Îl aștept să iasă de la vecernie. Pășește sigur pe el și își strînge paltonul negru în jurul trupului, cînd o rafală de vant îl lovește cu putere.Nicolae este student la Teologie Ortodoxă în anul al III-lea și a început să meargă la azil pe cînd era în anul I. Mărturisește că îi era teamă atunci cînd a călcat pentru prima dată într-un salon. Îmi înșiruie franc motivele pentru care a ales să fie voluntar la azil. Era aproape de căminul în care locuia și voluntariatul la copii se făcea in timpul săptămînii, iar programul nu îi permitea compromisuri.
Privirea i se pierde printre pietrele pe care le împinge cu vîrful pantofului. Zice că toți bătrînii sînt triști, pentru că azilul ar putea fi demolat. „În Bucium, unde îi vor duce, nu vor mai avea farmacia aproape și studenților le va fi mai greu sa îi viziteze”. Unii încă sînt reticenți, dar el le vorbește cu o răbdare ce dezarmează orice bătrînică încruntată și orice senior morocănos. Le desface conserve, le cumpără medicamente sau un kilogram de mere și le ascultă poveștile. Îi ajută să descurce firele amintirilor pentru că nu mai au cu cine să le depene acum.
Băiatul babei și al moșneagului
Cel mai aproape de inima lui Nicolae este doamna Elena, care în urmă cu aproape patruzeci de ani și-a pierdut vederea complet. Ea avea grijă de copiii părintelui din sat, iar acesta a adus-o la azil știind că îi este greu să se descurce singură. Anul trecut s-a întors după ea, dar bătrîna a decis să rămînă. „Săptămîna asta n-am vorbit cu nimeni”, așa îl întîmpină ea pe Nicolae. Tînărul îmi spune că drama celor mai mulți dintre locatarii azilului este că nu au pe nimeni care să îi viziteze, să le zică o vorbă sau doar să îi asculte. Își amintește amuzat că de ziua mamei au pus în scenă „Fata babei și fata moșneagului”, iar el a fost moșneag pentru o zi. Nicolae spune că pentru el „nu intervine niciodată monotonia pentru că fac totul din suflet, exact ca o rugăciune: chiar dacă o spui în fiecare seară nu te plictisești pentru că de fiecare dată o simți altfel”. La azil este primit cu bucurie și cînd e frumos afară, bătrînii lasă tabla de șah și vin înăuntru să-l asculte cîntînd, iar asta îl face să revină mereu.
Ramona BALABAN
Adaugă un comentariu