În umbra păcatului
Navighează pe-o pagină de carte 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la În umbra păcatului 1Intr-o China dominată de autocenzura războiului civil și a celui de-al Doilea Război Mondial, în care arta nu stă decît în cingătoarea realismului social, o femeie pictează nuduri, deși ele sînt interzise de politica statului. Reusește să fie prea puțin tolerată în acest climat, așa că este exilată în Franța. Și nu se mai întoarce niciodată în țara natală, în iubitul său oraș, Shanghai.
Fascinantă prin spiritualitatea neobosită de a căuta mereu dincolo de condiția sa insuficientă, Pan Yuliang înfățișează drama artistului respins de propriul destin. Deși, își petrece adolescența prin bordeluri, prin camerele Salonului Eternei Splendori, după ce a fost vîndută de unchiul său, dovedește că poate ieși din acest stigmat prin artă. Întîmplarea face ca primul contact cu pictura să coincidă cu întîlnirea iubirii, care îi pecetluiește destinul din acel moment. Aventura sa începe o dată cu studierea picturii la Academia de Artă din Shanghai. Dar condițiile politice de la acea vreme, la care se adaugă trecutul său degradant, o despart de iubitul ei, Pan Zanhua, „un oficial cu vederi liberale”. Așa ajunge la Paris unde își construiește un renume, dar amintirea trecutului o macină.
Cartea lui Jennifer Cody Epstein devine, prin notele biografice ale artistei, o mărturie a unei epoci și a unui destin controversat. Fără a dezerta de la propriile-i convingeri, Pan Yuliang alege în finalul vieții, sărăcia și boala în locul comercializării, a compromisurilor, care ar fi echivalat cu prostituarea artei sale postimpresioniste. Crezul ei artistic nu poate învinge, însă, prejudecățile unei lumi abrutizate, în care femeia reprezintă încă “o insuficiență”, și mai ales una care pictează nuduri scandaloase. Și nici măcar dimensiunea de om nu scapă de damnare, căci e viciată de-un cancer. De-un cancer al dorului de Shanghai, pe care nu l-a uitat niciodată.
Roxana MĂCIUCĂ
Adaugă un comentariu