În Ciurea, la castele
1001 de măști 18 ianuarie 2011 Niciun comentariu la În Ciurea, la castele 16Dacă într-un autobuz sînt 30 de persoane, iar în stația următoarea coboară 5 și urcă de două ori mai mulți oameni, iar la următoarea stație coboară 10, urcă vreo 20, și acest proces se repetă de cîteva ori pe parcursul traseului, să calculăm cîți oameni ajung la destinație în localitatea Ciurea. Rezultatul este greu de aproximat atunci cînd spațiul intim este mai mult decît invadat, și poți simți aerul înecăcios ieșit din plămînii vreunui vecin de drum ca pe o mîncărime pe care nu o poți rezolva pentru că ești în public și trebuie să te comporți civilizat.
Urc în autobuzul 41 barat de la Universitate, asigurîndu-mi astfel o excursie în picioare printre elevii și studenții numeroși din Copou, dar și printre colegii lor din Podu Roș, asta pentru că-i amiază și tocmai ce-au terminat orele. Abia pe la ieșirea din oraș se mai aerisește autobuzul, după ce coboară orășenii.
Dacă cei mici sînt bucuroși că a mai trecut o zi de școală și acoperă linștea cu glume deocheate și rîsete tumultoase, oamenii sînt mai degrabă apăsați de gînduri. Doi bătrînei poartă același veșnic discurs, prin care parcă le bat obrazul tinerilor, ca să îi lase să stea jos. „Uite”, arată unul dintre ei către un abțibild, „scrie aici pentru cine sînt locurile”, „Ehei, trebuie să îi învățăm pe ei, că-s tineri”, replică conciliator celălalt bătrîn.
O elevă încearcă agitată să îndese o pungă de pufuleți în ghiozdan. Scoate o bancnotă de 100 de lei din buzunar și o ascunde într-unul mai mic, pe lîngă pufuleți, apoi un radio roz sub formă de MP3-player și îl butonează pînă găsește o frecvență acceptabilă. După ce urcă prietenul ei, încep discuțiile despre o petrecere „de sîmbăta viitoare, pentru că amu’ tre să învăț că rămîn corigent”. Cei doi se gîndesc de unde să împrumute un DVD player. „Toată noaptea, Salam live”, exultă băiatul. Tot cei doi ironizează o colegă de-a lor, care rîde „colorat”.
Ajuns în Ciurea, remarc peisajul rural care predomină, chiar dacă cele cîteva blocuri aduc mai degrabă a orășel de provincie. Cu cișmea în stația de autobuz, magazine mixte într-un spațiu de cîțiva metri pătrați și tonete de cizmărie și alte deprinderi aruncate odată cu capitalismul ajuns și pe aici.
Merg să văd casele cu turn ale țiganilor, însă nu mă încumet să merg mai departe de calea ferată. Moș Mircea mă observă că le cercetez locuințele și, în timp ce trece de mine, îmi zice admirativ „ce artificii au dat de Anul Nou”, și se face dispărut în gara pustie.
Georgel COSTIȚĂ
Adaugă un comentariu