O masă la înălțime
1001 de măști 25 ianuarie 2011 Niciun comentariu la O masă la înălțime 9Mă uit la pateul din frigider și la zacusca primită de acasă, pe care o să le mănînc altă dată, pentru că încă nu le-a venit rîndul și mă îmbrac cu ce găsesc prin dulap, cît să fiu mai elegant. Azi mănînc în oraș!
Am mers la restaurantul Panoramic al hotelului Unirea, cu toate că am frică de altitudine. O să găsesc eu vreun loc’șor prin mijloc astfel încît să nu văd panorama și să mi se facă rău. Urc cu liftul la etajul 13 (o fi cu ghinion?) unde sînt întîmpinat de Alin, ospătarul pe care-l stresez cu întrebări și rugăminți cît îmi fac mofturile pe acolo, pînă să mă așez la masă. Îmi arată mesele de unde mă pot servi și începe să prezinte oferta. Dintre denumirile franțuzești înțeleg doar salatele și cele cu specific românesc, cum ar fi mămăliguța, și cum termină de explicat se pregătește să prepare o ceașcă de ceai.
Încep să adaug pe un platou mîncarea, în același timp cu o femeie la fel de confuză în privința bucatelor: pîrjolisioane, ciulama, nițel orez cu legume, un bol cu salata bulgărească și pe o farfurie încarc tot felul de prăjituri de pe masa de lîngă și scrutez restaurantul după un loc unde să mă pot feri de aruncat priviri pe ferestrele mari. Dar același ospătar mă conduce la masă, de ce mă temeam nu am scăpat: la geam. Noroc de ceața de afară care făcea mai puțin vizibilă panorama Iașului. Și chiar dacă eram deasupra orașului, atunci cînd am vorbit la telefon, semnalul a căzut de două ori.
Timp de savurat
Cred că am nimerit în pauza de masă a angajaților, căci patru dintre ei se așază la puțin timp în spatele meu. De altfel, din cei aproape 20 de oameni, jumătate erau străini. În față, două românce, care par a fi profesoare, discută în engleză despre Shakespeare, evrei și despre vacanța de anul trecut a străinului puțin mai în vîrstă care le însoțește. Cu puțin interes poți auzi ce se vorbește la mesele din preajmă, prin atmosfera calmă și deloc zgomotoasă, căci muzica de pe fundal nu deranjează.
Timp de vreo 40 de minute, cît savurez mîncarea, mă gîndesc la ce puteam să cumpăr în mod obișnuit cu banii pe care urmează să-i dau la plecare. Aș cumpăra trei PET-uri de bere, sau mîncare cît să îmi ajungă pentru două zile, ori să mă înfrupt de două ori la cantina universității.
La ieșire, un „pretenaș” se ivește în fața mea și îmi spune că aș fi potrivit să apar într-o revistă, ca imagine a unui parfum și să merg cu el „pînă la sediu, pentru un minut”. Deja am dat 22 de lei, nu vreau să pierd și alți bani.
Georgel COSTIȚĂ
Adaugă un comentariu