TABLETĂ – În rug pentru poeți

E unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cu care împart pînă și singurul bob de strugure rătăcit prin buzunar, dar pe care nu îl voi convinge nicioda­tă că oamenii nu se împart după cu­loa­re.

O fi vreun defect al acestei meserii care te face să îi strîngi pe toți în pal­mă, între linia vieții și celelalte, în care țigăncile îți ghicesc viața neadevărată. Cu fiecare drum pe care îl parcurg cu trenul, autostopul sau în cabina unui tir în care și-ar face loc o armată de su­flete, oamenii pe care îi găsesc la celă­lalt capăt al traseului îmi par, în amă­ră­ciunea sau șmecheria lor, cu gîndurile și vorba curată. Aceștia îmi sînt, dincolo de niște personaje pitorești de reportaj, substanțe din care îmi extrag seva și lecțiile de viață. Copiii bolnavi de SIDA, cu virusul ascuns de văzul lumii după un gard de durere, m-au convins că uneori e mai bine să taci. În ziua în care am călcat bordura ce despărțea locuințele sociale ale unor romi gă­lă­gioși, am învățat că demnitatea poate sfi­da orice judecată din lume. Abia atunci cînd am stat în fața unui om cu înfățișare hibridă, sufletul mi-a vibrat mai intens. A trebuit să trec eu însămi proba toleranței, să îmi adun fărîmele rătăcite de îngăduință și să zămislesc un text din care ceilalți l-ar iubi din prima.

Prietenul acesta al meu a zîmbit me­reu cu subînțeles cînd i-am împăr­tă­șit din poveștile mele. Ar aduna toți romii într-o casă și le-ar da foc doar pen­tru că un pitic i-a furat, acum cîțiva an, portofelul.

Pentru ființe ca el aș număra o via­ță întreagă traversele căilor ferate pentru ca, într-un final, să îl văd drăgănind cu privirea un suflet care a avut curajul sau nenorocul de a se distinge din mul­țime. Pentru ei, oamenii cu o poezie a vieții precară de tot.

Lina VDOVÎI