Agățați de pereții minții
Navighează pe-o pagină de carte 2 iunie 2011 Niciun comentariu la Agățați de pereții minții 5„Probabil cărțile triste ne consolează cel mai bine cînd suntem triști și la fel, pozele cu benzinării pustii, pe care ar trebui să le agățăm pe pereți cînd nu avem de cine ne atașa sau pe cine iubi”. Așa că Alain de Botton ne agață de pereții minții tablourile lui Edward Hopper cu personaje triste care își poartă singurătatea în moteluri, baruri deschise pînă noaptea tîrziu sau cafenele de la marginea drumului.
Ca un studiu despre izolare, cele nouă eseuri poartă personajul în lo-curi imprimate de solitudine, în care fiecare își trăiește propria singurătate printre alții asemeni lui și sentimentul parcă apasă mai puțin. Săpunurile ambalate de pe marginea chiuvetei, clătitele niciodată bine făcute, cafeaua pe care îți place să o bei fără să spui nimic, meniurile lucioase, sunetul de tacîmuri care lovesc porțelanul, poate că zugrăvesc în multe feluri singurătatea, dar tocmai lucrurile impersonale din locuri publice te aduc în locuri din tine în care nu ai mai ajuns. În aeroport merge doar pentru că plictiseala de acasă îl trimite în forfota avioanelor cu „aripi neverosimil de lungi”, a oamenilor agitați. În sala de așteptare, își imaginează destinații în care ar fi debarcat, fără să aibă amintiri și fără ca cineva să-i știe numele. În eseurile sale vorbește despre caracterul introspectiv al călătoriilor pe bancheta din spate a mașinii sau în trenul cu prea multe locuri libere, cînd în urma orelor de visare suntem redați nouă înșine.
Disecarea primei întîlniri între personaj și Chloe îl arată pe bărbat probînd un eu care nu era al lui, încercînd să se modeleze după dorințele ei și rescriindu-și personalitatea pe care voia să i-o prezinte ei. Dar portretul bărbatului ideal pentru ea se ajusta cu fiecare cuvînt rostit de buzele ei. În capitolul „Despre farmecul lucrurilor plictisitoare”, care dă numele cărții, personajul vorbește despre frumusețea unui oraș liniștit și plictisitor. Convins că dacă unei femei îi place Zürich-ul îi vor plăcea și „părți importante din străfundurile sufletului său”. Cele nouă eseuri nu își propun să scoată pe cineva din cotidian, ci să-l afunde în el și mai adînc.
Autorul găsește farmecul aspectelor din viață în care te simți „de parcă te-ai fi izbit de un colț dur al lumii” și în loc să prescrie rețete, după ce dai ultima pagină și rămîi din nou doar tu cu eul, singurătatea nu va mai avea gust amar.
Ramona BALABAN
Adaugă un comentariu